Un poet sub reflectoare (de Ion Vianu)
Domnul Adrian Paunescu a devenit colaborator permanent al postului de televiziune Realitatea TV. Trebuie spus ca poetul nu a accedat la aceasta pozitie fara sa treaca printr-o serie de teste, sa zicem de baraj. De cateva ori, d-sa a trebuit sa faca fata atacurilor unor oameni de presa, dintre care nu putini erau vedete reputate ale media.
Nu-mi voi permite sa spun, nu cred, ca era un spectacol regizat, dar, de fiecare data, am avut impresia ca asistam la o vanatoare, ca la Descalecare, in care prada – un animal de mari dimensiuni, un bour sau poate unul din acei mistreti fabulosi – impungand cu coarnele sau lovind cu coltii, facand sa curga sangele si sa iasa matele in dreapta si in stanga, reusea sa scape din imprejmuire si sa se retraga glorios in adancimea codrului.
Care sa fi fost cauza acestei derute generale? Argumentele care s-ar fi referit la trecutul senatorului-poet, de tamaietor major al sotilor Ceausescu, n-ar fi lipsit. Dar o simpla colectie de citate din opera nesfarsit de intinsa a dlui Paunescu nu era suficienta, de altfel ea le lipsea oponentilor. Ar fi fost necesara o cunoastere istorica cat de cat aprofundata a acelei perioade. Intrucat in acea vreme vedetele actuale se jucau in nisip sau isi apretau sortuletul (ceea ce nu poate fi considerat un defect, tineretea fiind singura boala curabila 100%), ele nu puteau sa aiba o cunostinta alta decat cea indirecta a istoriei recente. Dar lipsea, pe cat se pare, documentatia sau, poate, spiritul ofensiv.
La urma, unul dintre oponenti a lansat un cuvant compus, facand aluzie la un anume sarut, aplicat in locuri ilicite, dar insulta, in cazul dat, s-a dovedit o arma prea facila. Rezultatul a fost probant, domnul Adrian Paunescu s-a dovedit cel mai bun si a devenit o vedeta a acelui post de televiziune placut celor pe care-i intereseaza inca piruetele de toate zilele ale politicianismului nostru autohton.
In noua sa calitate poetul da dovada de o disponibilitate extrema. Este prezent ori de cate ori prezenta sa s-ar impune. La bine si la rau. Recita din versurile mai vechi si mai noi ale d-sale cu o generozitate care declanseaza la prezentatori infime semne, totusi vizibile, de nerabdare. Comentator avizat al jocurilor mai mult sau mai putin tulburi al fotbalului romanesc (care se determina din ce in ce mai putin pe teren si din ce in ce mai mult in tot felul de cabinete obscure), senatorul este si un martor induiosat al evenimentelor celor mai fericite, ca si al celor mai triste. L-am vazut, in seara triumfului lui Costel Busuioc, cu ochii sai albastrii impaienjeniti de lacrimi de bucurie.
Deunaseara, cand mai multe posturi au creat evenimentul anuntand moartea aproape subita a unui cunoscut lingvist, bardul a fost prins mai intai la telefon, unde i-am auzit vocea galgaind de lacrimi, indignarea in fata nedreptatii sortii infratindu-se cu durerea despartirii. Mai tarziu, doliul perpetuandu-se aproape neintrerupt pana dupa miezul noptii, devenind un adevarat priveghi mediatic, a venit in persoana in studio unde a continuat sa ne covarseasca cu emotiile-i si a citit un sir destul de lung de rime, a caror calitate poetica era foarte aproape de zero, dedicate ilustrului defunct.
De altfel, calculand ragazul dintre aflarea tristei vesti si momentul aparitiei sale pe ecrane, si scazand durata voiajului in masina (care permite cu greu compunerea de versuri), nu putem decat sa ne exprimam admiratia pentru viteza cu care au fost insailate acele rime.
Succesul lui Adrian Paunescu, care ii asigura ratingul, criteriu si zeu suprem al managerilor televiziunilor universale, este datorat mai multor cauze. Cea dintai este un fel de banalitate neutra. Poetul a devenit bun, a abandonat orice agresivitate. Cea de-a doua si cea mai importanta este sentimentalismul. si pe Ceausescu l-a iubit, cum de curand a marturisit. (si pe doamna, intrebam noi.) Sufletul sau se inmoaie si se frange ca painea calda, lacrimile d-sale ne contagiaza.
Dar este cunoscut ca poporului nostru ii plac lacrimile. In general, traim intr-o cultura a emotiei. In special, a emotiei duioase. Din doliu in doliu si din parastas in parastas. Noul stil al noului comentator al Realitatea TV pare sa maguleasca la maximum aceasta bunatate nativa atat de raspandita. Intrebarea daca, dimpotriva, media nu ar trebui sa incerce a educa publicul intr-un stil ceva mai sobru, mai rationalist, mai putin pagubos si mai ofensiv nu facem decat sa o formulam, dezbaterea e prea grava spre a fi abordata in acest context.
Prezenta lui Adrian Paunescu ca factor inuzabil si infinit reciclabil al spectacolului public, de zeci de ani, este un fapt remarcabil al vietii noastre. El ar putea sa dovedeasca putinatatea substantei noastre intelectuale si spirituale, incapacitatea de a gasi o cale catre inima multimilor, de a rosti si alte vorbe decat cele care fac sa infloreasca aplecarea noastra catre elegie si platitudine.
Este de necrezut, dar dupa aproape doua decenii nu am izbutit sa imprimam existentei un suflu nou, sa gasim un limbaj care sa tonifice, sa dea curaj, sa struneasca vointele. Plutim inca in apele lenese si din ce in ce mai dezoxigenate ale „Victoriei Socialismului”.
INTERVIURILE HotNews.ro