„Un scenariu imposibil de supraviețuit”. Uraganul Helene face ravagii în SUA: valuri de 6 metri și vânturi de 225km/h
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida, fiind una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite ale Americii, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează, relatează Reuters.
Până în prezent, cel puţin un deces în Florida a fost atribuit uraganului de categoria 4, care a atins ţărmul joi noapte, în jurul orei locale 23:10 ( 06:10, ora României), conform News.ro. Este vorba de un şofer a cărui maşină a fost lovită de resturi purtate de vânt.
Chiar înainte de sosirea sa, furtuna a provocat pene de curent în cazul a peste 1 milion de clienţi şi inundaţii grave în mai multe zone.
Oficialii se tem că numărul deceselor va crește, uraganul fiind însoţit de rafale de vânt cu viteza de 225 km/h.
De asemenea, valurile ar putea ajunge la 6 metri pe uscat, iar ploile vor fi semnificative şi sunt așteptate inundaţii masive, în care nivelul apei ar putea depăşi 2,5 metri.
Autorităţile au avertizat că vor trece probabil mai multe ore până când serviciile de salvare se vor putea deplasa pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.
This is what a 15 ft storm surge from Cat 4 Hurricane #Ian looked like in #FortMyers. Now, the NHC predicts #Helene could strengthen to a Cat 4 (115 kn winds before landfall), potentially bringing storm surges of:
— Dr. Mona Hemmati (@HemmatiMona) September 25, 2024
15-20 ft: Carrabelle to Suwannee River, FL
10-15 ft: Apalachicola… pic.twitter.com/UiivD9kA9Z
Helene este, ca forţă, al 14-lea cel mai puternic uragan care a lovit vreodată Statele Unite de când se ţine evidenţa acestor fenomene şi este al şaptelea cel mai puternic care a lovit Florida, potrivit datelor de la Centrul Naţional pentru Uragane al Statelor Unite.
This is incredible. Imagine being one of the last to cross the Howard Frankland Bridge before they closed it this afternoon. #Helene #TampaBay #Florida pic.twitter.com/gzAcE4rMUa
— Paul Dellegatto⚡️FOX (@PaulFox13) September 27, 2024
Autorităţile au îndemnat locuitorii aflaţi în calea furtunii să se adăpostească ţinând cont că sunt condiţii care le pun viaţa în pericol.
Hurricane Helene went from a Category 1 to a Category 4 storm in 12 hours. It became the strongest-ever hurricane to make landfall in Florida’s Big Bend area. It is still a strong hurricane as it now enters Georgia.
— Brian Krassenstein (@krassenstein) September 27, 2024
I’m not saying this happened because of climate change but… pic.twitter.com/9XNTgmc1iK
„Un scenariu imposibil de supraviețuit se va desfășura” în zona de coastă, a declarat directorul Centrului Național pentru Uragane, Michael Brennan, în cadrul unui briefing video, cu apă capabilă să distrugă clădiri și să transporte mașini în interior.
The International Space Station flew over Hurricane Helene at 2:25 p.m. EDT Thursday, Sept. 26, 2024, as it approached the Gulf Coast of Florida packing winds in excess of 120 miles an hour. pic.twitter.com/J1iU0Iztpx
— International Space Station (@Space_Station) September 26, 2024
După ce ajunge pe coasta Floridei, este de aşteaptat ca Helene să se deplaseze mai lent spre Valea Tennessee, vineri şi sâmbătă, a precizat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din SUA.
Instalaţiile energetice de pe coasta americană a Golfului şi-au redus operaţiunile şi au evacuat unele unităţi de producţie.
Helene ar putea deveni cel mai puternic uragan care lovește Statele Unite de peste un an – și aproape sigur cel mai mare, cu un diametru de peste 800 km, potrivit AFP.
Oamenii de știință spun că schimbările climatice joacă probabil un rol în intensificarea rapidă a uraganelor, deoarece oceanele mai calde conțin mai multă energie din care acestea se pot hrăni.