Un sindicat din educatie anunta ca va picheta Ministerul Muncii, miercuri si joi, dupa ce revolutia fiscala a afectat veniturile din invatamant
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant anunta ca va picheta Ministerul Muncii, miercuri si joi, dupa ce „revolutia fiscala” a afectat veniturile a mii de angajati din educatie. FSLI cere Guvernului, printre altele, sa modifice ordonanta privind masurile fiscale si sa renegocieze legea prin care a fost stabilit raportul de 1/12 intre cel mai mic si cel mai mare salariu de la stat.
Comunicatul integral al FSLI:
„Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant va picheta Ministerul Muncii miercuri, intre orele 13.00 – 15.00 si joi, intre orele 10.00 – 14.00. Decizia a fost luata dupa ce federatia noastra a trimis memorii cu problemele din sistemul de educatie catre Ministerul Muncii, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Educatiei Nationale, precum si catre Guvernul Romaniei. Atragem atentia Guvernului ca nemultumirile angajatilor din educatie sunt mari si ca lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare in intreaga tara.
FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele masuri fiscal – bugetare, prin care mii de angajati din invatamant aflati in concediu medical pierd sume importante din venit.
FSLI solicita Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 intre cel mai mic si cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind pozitionat intre 1,64 si 2,76, in treimea inferioara a grilei de salarizare. Precizam faptul ca majorarea acordata la 1 ianuarie 2018 nu poate sa acopere nici macar rata inflatiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajatilor din educatie sa fie cat mai scazut.
FSLI cere modificarea de urgenta a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, intrucat a creat discriminari atat in randul anajatilor din sistemul bugetar, dar si in randul angajatilor din invatamant. Reincadrarea personalului didactic, pe aceasta lege, incepand cu data de 1 iulie 2017, a dus la situatii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine platit decat personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.
FSLI solicita Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel incat cadrele didactice sa se poata pensiona cu trei ani inainte de implinirea varstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihica, precum si cazurile medicale, care ii impiedica pe colegii nostri sa isi desfasoare activitatea la catedra in conditii normale, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii.”
Citeste si: