Sari direct la conținut

Val istoric de căldură în Antarctica – Temperaturile au fost și cu 28 de grade Celsius peste cele normale

HotNews.ro
Val istoric de căldură în Antarctica – Temperaturile au fost și cu 28 de grade Celsius peste cele normale
Peisaj din Antarctica (sursa foto Donald Fink, Dreamstime.com)

Zona de est a Antarcticii este sub influența unui val de căldură de o intensitate deosebită în plină iarnă, iar el va mai dura probabil 10-12 zile. Este al doilea cel mai intens astfel de eveniment climatic în acea regiune extrem de rece, scriu cei de la Washington Post.

În martie 2022 a fost cel mai intens val de căldură documentat vreodată în Antarctica, cu temperaturi ce au fost și cu 40 de grade Celsius peste cele normale (!). A fost atunci și un episod semnificativ de topire a ghețurilor.

În regiune este iarnă, așa că „val de căldură” înseamnă în iulie zile cu temperaturi de -20 sau -30 C, în loc de -40 C sau -50 C. Intensitatea acestui eveniment climatic arată – încă o dată – că trebuie să luăm în serios încălzirea globală și extremele meteo aduse de această schimbare chiar și în cele mai reci locuri din lume.

La stația meteo Dome C Ii, situată la 3.250 m alt, au fost temperaturi de -74 C la început de iulie, iar pe data de 14 iulie au urcat spre -37 C, arată datele Ogimet. Fiind „noapte polară”, diferența dintre maximă și minimă este de numai câteva grade.

La stația meteo de la Polul Sud a fost cea mai caldă lună iulie din ultimii 22 de ani, cu aproape 7 C peste normal. Au fost și minime de -70 C, dar în momentul de maxim al valului de căldură au fost -33,5 C, temperatură „de vară” la Polul Sud. În ultima decadă din iulie 2024, temperaturile au fost cu 12 C peste normal acolo, valoarea extraordinară.

Nu au lipsit însă temperaturile super-scăzute. În nordul „continentului înghețat” au fost -82,1 C pe 17 iulie la stația meteo Dome Fuji, una dintre cele mai mici temperaturi de iulie din regiune.

Stația meteo Vostok deține recordul pentru cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată în lume: -89,2 C, în iulie 1983. Ei bine, luna trecută a fost acolo cea mai caldă lună iulie din ultimii 15 ani, cele mai mari temperaturi fiind de -45 C, conform datelor Ogimet.

Temperaturile din timpul iernii în Antarctica fluctuează substanțial din cauză că lumina solară lipsește, dar acest val de căldură reprezintă o abatere mult mai mare de la normă, decât de obicei, spun climatologii. Este prea devreme pentru a determina toate cauzele sale, dar acest eveniment climatic poate fi cel puțin parțial legat de vortexul polar care este de obicei puternic și stabil în timpul iernii în emisfera sudică. Nu a fost cazul în iulie 2024.

Sursa foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro