Valeriu Gheorghiță dă vina pe inconsecvenţa în decizii pentru rata scăzută de vaccinare: Introducerea certificatului verde digital a crescut numărul persoanelor programate la vaccinare
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a spus că ”faptul că avem această inconsecvenţă în decizii nu face bine”, subliniind că este puțin probabil ca România să ajungă la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, în cazul în care legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului.
„În ultimele 7 zile sunt aproximativ 745.000 de persoane noi care au fost vaccinate şi sunt două motive importante, percepţia asupra riscului de boală care s-a modificat considerabil, în sensul în care oamenii conştientizează mult mai bine situaţia epidemiologică complicată, riscul de îmbolnăvire, riscul de complicaţii şi riscul de a ajunge la spital, în condiţiile în care vedem că sistemul medical a ajuns la capacitate maximă, mai ales în secţiile ATI. Al doilea aspect este implemnetarea certificatului verde digital la nivel naţional pentru accesul în anumite tipuri de spaţii şi pentru anumite activităţi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seara, la Digi 24, potrivit News.ro.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a dat ca exemplu Franţa şi a arătat că odată cu introducerea certificatului verde digital a crescut numărul persoanelor programate la vaccinare.
„Faptul că avem această inconsecvenţă în decizii nu face bine. Mă uit înapoi la celelalte ţări europene care au implementat de mai bine de câteva luni, încă din vară, certificatul verde digital, vă dau ca exemplu Franţa unde pe 21 iulie s-a implementat certificatul verde digital la nivel naţional, moment în care ştim că în seara în care preşedintele Macron a anunţat acest lucru şi posibilitatea de a implementa inclusiv vaccinarea obligatorie la personalul medical şi cel social, aproape un milion de oameni s-au programat pentru vaccinare. La 21 iulie rata de acoperire vaccinală în Franţa era de aproximativ 57 la sută cu cel puţin o doză. După implementarea certificatului digital, ea a crescut progresiv şi în momentul de faţă este de peste 75 la sută cu cel puţin o doză”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit lui Gheorghiţă, şi rata de vaccinare în România este în creştere, dar nu este suficient pentru a ține sub control numărul de cazuri.
„Rata de vaccinare la nivel naţional, în momentul de faţă, din populaţia adultă se apropie de 50 la sută. Din populaţia eligibilă de peste 12 ani este în jur de 41 la sută cu cel puţin o doză. Avem un nivel de imunitate cumulată care probabil în momentul de faţă depăşeşte 50 la sută, poate chiar se apropie de 60 la sută. Însă nu este suficient pentru controlul numărului de cazuri în condiţiile în care varianta Delta este dominantă”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
Mai mult, acesta spune că ”foarte probabil nu” va fi atins pragul de 70% rată de vaccinare până la sfârșitul anului dacă legea privind certificatul verde pentru anumite categorii profesionale pică în Parlament, potrivit Digi24.