Veniturile Allianz-Tiriac Asigurari au crescut usor anul trecut pana la 908,9 milioane lei, insa profitul operational a scazut cu 41,4% pana la 6,5 milioane lei
Allianz-Tiriac Asigurari a incheiat anul 2012 cu venituri totale din prime de asigurari generale si de viata de 908,9 milioane de lei, valoare cu 2,5 milioane de lei mai mare (0,3%) decat nivelul subscrierilor inregistrate cu un an inainte (906,4 milioane de lei), crestere sustinuta de evolutia pozitiva a segmentului de asigurari de viata, conform rezultatelor anuale preliminate in conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate (IFRS), anuntate marti de asigurator. Pe de alta parte, asiguratorul a raportat pentru anul trecut un profit operational de 6,5 milioane lei, in scadere cu 41,4% fata de 2011, pe fondul cresterii daunalitatii la nivelul claselor de asigurari care detin ponderile cele mai mari in portofoliul companiei, respectiv asigurarile auto si asigurarile de proprietati si bunuri.
Afacerile de asigurari generale au avut o contributie de 88,7% la realizarea subscrierilor din 2012. Anul trecut, activitatea de asigurari generale a generat prime brute subscrise de 806,4 milioane de lei, fata de 811,7 milioane de lei in 2011. Cifrele indica o scadere cu mai putin de un procent (0,7%) a nivelului subscrierilor de polite de asigurari generale, a anuntat asiguratorul.
Asigurarile auto si cele de bunuri si proprietati continua sa fie segmentele cu cele mai ridicate ponderi in structura veniturilor Allianz-Tiriac. Contributia afacerilor auto (Casco si RCA) in portofoliul de asigurari generale a fost de peste 71%. Asigurarile de bunuri si proprietati au generat peste 21% din primele de asigurari generale subscrise.
In valori absolute, Casco ramane cea mai importanta clasa de asigurari din portofoliul Allianz-Tiriac, generand prime de 401,2 milioane de lei, in 2012. Pe intreg parcursul anului, subscrierile de polite Casco achizitionate de persoane fizice au evoluat pe o panta ascendenta indicand, la sfarsitul lui 2012, o crestere de 15 procente fata de anul anterior.
Vanzarile de polite RCA au generat prime brute subscrise de 174,6 milioane de lei, plasand aceasta clasa de asigurari pe locul al doilea in structura portofoliului Allianz-Tiriac Asigurari, cu o pondere de peste 21%. La fel ca in cazul asigurarilor Casco, vanzarile de polite RCA pentru persoane fizice au generat subscrieri in crestere cu un procent format din doua cifre, respectiv de peste 35%.
Primele brute subscrise pe segmentul de asigurari de tip property s-au situat la 171,4 milioane de lei in 2011. Mai mult de o treime (34,3%) din aceste venituri reprezinta subscrieri in contul politelor de asigurari de locuinte. In valoare absoluta, Allianz-Tiriac a inregistrat in 2012 un nivel al primelor brute subscrise pentru asigurarea locuintelor de 58,7 milioane de lei, cu aproape un milion de lei mai mult decat in 2011.
Pe segmentul asigurarilor de viata, Allianz-Tiriac a realizat vanzari de 102,4 milioane de lei in 2012, in crestere cu 8,2 procente fata de nivelul de 94,6 milioane lei inregistrat cu un an inainte. Atat in cazul politelor traditionale, cat si pentru politele cu componenta investitionala, nivelul subscrierilor a crescut cu amplitudini foarte apropiate, de peste 8 procente fiecare. In consecinta, structura portofoliului a ramas echilibrata, asigurarile traditionale avand o contributie de 48% la realizarea veniturilor anuale, in timp ce subscrierile de produse cu componenta investitionala reprezinta 52%.
In valoare absoluta, vanzarile de polite de asigurari traditionale ce ofera randamente investitionale garantate s-au situat la 49,6 milioane de lei in 2012. Produsele de asigurari de viata cu componenta investitionala au generat venituri anuale de 52,9 milioane de lei. La 31 decembrie 2012, valoarea activelor apartinand clientilor Allianz-Tiriac, detinatori de polite cu componenta investitionala, au ajuns la 218 milioane de lei, evidentiind o crestere de aproape 14 procente fata de nivelul inregistrat la finele anului 2011.
Anul trecut, cheltuielile cu indemnizatiile de asigurare si daunele aferente au atins valoarea de 538,9 milioane lei, in usoara scadere (0,2%) fata de anul 2011, cand despagubirile platite s-au ridicat la 540 de milioane de lei.