Sari direct la conținut

LIVE VIDEO 15 morți și zeci de răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la New Orleans. Autorități: Șoferul plănuise carnagiul. Prima fotografie cu suspectul

HotNews.ro
LIVE VIDEO 15 morți și zeci de răniți după ce o mașină a intrat în mulțime la New Orleans. Autorități: Șoferul plănuise carnagiul. Prima fotografie cu suspectul
Atac în masă în News Orleans / Foto: Matthew HINTON / AFP / Profimedia

Cel puțin 15 persoane au murit, iar zeci au fost rănite, miercuri, după ce o camionetă a intrat în mulţime pe Bourbon Street, în Cartierul Francez din New Orleans, conform CNN și CBS News. Șoferul a coborât apoi și a început să tragă cu o armă asupra oamenilor care petreceau Revelionul în stradă, spun martori citați de presa americană.

Bourbon Street, din orașul New Orleans, din sudul Statelor Unite, se află în Cartierul Francez și este renumită în rândul turiștilor, fiind cunoscută pentru viața de noapte. Strada este plină de baruri, cluburi și restaurante.

Imaginile postate pe reţelele de socializare arată mai multe persoane prăbuşite la pământ, iar în fundal se aud focuri de armă şi se pot vedea oameni fugind din zonă.

Numărul morţilor în urma atacului a crescut la cel puţin 15, potrivit CNN. Autoritățile au început să caute o locație din Houston despre care cred că are legătură cu suspectul din New Orleans, potrivit FBI.

Autorităţile au făcut publică şi o fotografie cu suspectul, conform Sky News.

Shamsud-Din Jabbar figura în baza de date a Departamentului de siguranţă publică din Texas cu două infracţiuni minore. În 2002, el a fost arestat în Katy, Texas, pentru furt. Trei ani mai târziu, a fost arestat de poliţia din Beaumont după ce a fost prins la volan cu un permis auto care nu mai era valabil.

„În mod ironic, în pregătirea pentru Super Bowl, intenționam să emit o dispoziție de urgență mâine, astfel încât să putem aduce toate agențiile noastre federale, de stat și locale pentru pregătirea Super Bowl și Mardi Gras, dar din cauza evenimentelor am emis-o astăzi. Acestă dispoziție permite partenerilor federali, statali și locali să aducă toate resursele necesare pentru ca acest oraș să fie în siguranță (…) Este important ca cetățenii noștri și oaspeții acestui stat să știe că facem tot ce putem pentru a le asigura siguranța în acest oraș”, a spus guvernatorul din Louisiana, Jeff Landry, citat de CNN.

Guvernatorul din Louisiana, reprezentanții FBI și ai Poliției susțin o nouă conferință de presă, în care anunță că „este stare de urgență”, iar investigațiile sunt în curs.

Autoritățile au pus la dispoziție un număr de telefon și au cerut populației să anunțe dacă au informații despre atacator.

De asemenea, autoritățile au făcut apel la localnici să evite zona.

Reprezentantul FBI Alethea Duncan a anunțat că în zonă au fost găsite două dispozitive explozive.

Ea a spus că oamenii legii nu cred că suspectul a fost singurul responsabil pentru atac.

Bărbatul care a intrat cu o camionetă în mulțime, în New Orleans, atac soldat cu 10 morți și cel puțin 35 de răniți, avea asupra sa un steag ISIS, scrie CNN. Atacatorul – a cărui identitate a fost stabilită – a fost împușcat de forțele de ordine.

Președintele ales Donald Trump a fost informat despre situația din New Orleans, scrie CNN.

„Inimile noastre sunt alături de toate victimele nevinovate și de cei dragi lor, inclusiv de ofițerii curajoși ai Departamentului de Poliție din New Orleans. Administrația Trump va sprijini pe deplin orașul New Orleans în timp ce investighează și se recuperează după acest act de cruzime” a spus Trump într-o postare pe Truth Social.

El a continuat comentând cu privire la rata criminalității în SUA: „Când am spus că infractorii care vin sunt mult mai răi decât criminalii pe care îi avem în țara noastră, acea afirmație a fost respinsă constant de democrați și de Fake News Media, dar s-a dovedit a fi adevărată. Rata criminalității în țara noastră este la un nivel pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum”.

CNN spune că nu a putut confirma cetățenia autorului acestui atac.

Prim-procurorul statului Louisiana, Liz Murrill, cataloghează incidentulul drept „un carnagiu brutal comis cu intenție asupra unor oameni nevinovați care sărbătoreau Anul Nou”, conform BBC.

Ea spune că se roagă pentru victimele atacului din New Orleans și că se va asigura că „li se va face dreptate pentru acest act îngrozitor”.

FBI a transmis că atacul este investigat acum drept un „act de terorism”, scrie BBC.

De asemenea, FBI anunță că atacatorul este mort, după ce s-a angajat într-un schimb de focuri de armă cu Poliția.

Președintele american Joe Biden a fost informat despre „știrea îngrozitoare că un șofer a ucis și rănit zeci de persoane în New Orleans”, a transmis Casa Albă, conform BBC.

Casa Albă mai spune că președintele a luat legătura cu primarul din New Orleans, LaToya Cantrell, pentru a oferi sprijin.

Pe rețelele de socializare au apărut primele imagini cu mașina care a intrat în mulțimea care sărbătorea Anul Nou.

Majoritatea persoanelor rănite de mașina care a intrat în mulțime erau localnici, nu turiști, a declarat comandantul poliției orașului, Anne Kirkpatrick, conform CNN.

Ea nu a precizat ce s-a întâmplat cu atacatorul.

Comandantul Poliției din New Orleans, Anne Kirkpatrick, spune că este vorba despre un atac comis cu intenție: „Șoferul conducea cu viteză camioneta pe Bourbon Street. A fost un gest  intenționat. A încercat să lovească mai mulți oameni posibil”.

FBI a preluat ancheta în acest caz, au anunțat autoritățile din New Orleans, după ce în camioneta care a intrat în mașină s-au găsit dispozitive explozibile. Reprezentantul al FBI a precizat, într-o conferință de presă, că nu este vorba despre un atac terorist.

Situația este în dinamică, dar poliția a precizat că există 10 morți și peste 35 de răniți care au ajuns la mai multe spitale din oraș.

Poliția din New Orleans a precizat că atacatorul a vrut să provoace cât mai multe victime, după ce a reușit să treacă de un baraj al forțelor de ordine care a fost făcut cu ocazia sărbătorii de Anul Nou.

Doi polițiști au fost răniți de către atacator în schimbul de focuri ce a urmat după ce a intrat cu mașina în mulțime.

Guvernatorul din Louisiana, Jeff Landry, spune, într-o postare pe X că se roagă pentru victime.

„Un act oribil de violență a avut loc pe Bourbon Street în această dimineață. Vă rugăm să vă alăturați nouă în rugăciune pentru victime. Îi îndemn pe toți cei care se află în apropierea acelui loc să evite zona”, a scris Landry, conform BBC.

Martorii oculari spun că petrecerea de Revelion s-a transformat în scene de groază atunci când un vehicul a intrat pe strada Bourbon din New Orleans, ucigând cel puțin 10 persoane și rănind alte zeci, scrie CNN.

„Am văzut un camion lovind pe toată lumea de pe trotuarul stâng al străzii”, a spus un martor, Kevin Garcia, adăugând că a auzit apoi focuri de armă.

Un alt martor, Whit Davis, a declarat pentru CNN că incidentul a avut loc în timp ce el se afla într-un club de noapte de pe Bourbon Street: „Toată lumea a început să țipe și să alerge în spate, apoi a existat o busculadă, pentru scurt timp. Nu ne-au lăsat să ieșim. Când în sfârșit ne-au lăsat să plecăm din club, poliția ne-a direcționat pentru a putea ieși repede din zonă. Am văzut câteva cadavre și mulți oameni care primeau primul ajutor”.

Potrivit unui alt martor, camionul a intrat cu viteză mare în mulţimea de pe Bourbon Street, iar apoi şoferul a coborât şi a început să tragă cu o armă, poliţia răspunzând la foc.

Corespondentul CBS relatează că a văzut mai multe persoane la pământ.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New Orleans a declarat inițial pentru CBS News că „relatări iniţiale arată că o maşină ar fi intrat într-un grup de oameni”.

CNN anunță un bilanț provizoriu de 10 morți și 30 de răniți.

„Este un incident cu victime în masă, după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de oameni pe Bourbon Street. Există 10 decese și 30 de pacienți răniți care au fost transportați la spital. Forțele de siguranță publică sunt la fața locului”, a anunțat Nola Ready, departamentul de pregătire pentru situaţii de urgenţă din New Orleans.

New Orleans – şi în special Cartierul Francez, centrul istoric vibrant al oraşului, unde se află Bourbon Street – era încă în plină desfăşurare a sărbătorii de Anul Nou când vehiculul a intrat în mulţime, miercuri dimineaţă.

Mulţimea se adunase pentru a participa la un concert în aer liber şi la numărătoarea inversă de Anul Nou, restaurantele oferind preţuri speciale şi spectacole, potrivit site-ului oficial al oraşului.

Petrecerile LGBTQ aveau loc în altă parte, pe Bourbon Street, inima comunităţii gay din oraş, la câteva străzi de locul în care a avut loc incidentul.

Multe petreceri erau destinate fanilor fotbalului universitar, care au sosit în oraş pentru Allstate Sugar Bowl, care este programat să aibă loc miercuri.

Meciul anual de fotbal universitar atrage fani din întreaga ţară. În acest an, la Sugar Bowl se confruntă echipele de la Universitatea Georgia şi de la Universitatea Notre Dame, învingătoarea urmând să avanseze în semifinalele College Football Playoff.

INTERVIURILE HotNews.ro