Sari direct la conținut

VIDEO Conferința Deloitte „Un nou început în activitatea de control fiscal în România”

Deloitte Romania
Un nou început în activitatea de control fiscal în România, Foto: Deloitte Romania
Un nou început în activitatea de control fiscal în România, Foto: Deloitte Romania

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 188/2022 prin care se modifică și se completează Codul de procedură fiscală va modifica modalitatea de desfășurare a controalelor fiscale din România. Intrată în vigoare la finalul anului trecut, ordonanța a fost adoptată în contextul reformei administrației fiscale din România și va avea un impact semnificativ asupra tuturor contribuabililor români, precum și a relației dintre aceștia și ANAF.

Urmărește mai jos înregistrarea evenimentului:

Noile prevederi ale Codului de procedură fiscală vor avea un impact semnificativ asupra tuturor contribuabililor români – persoane fizice și juridice – și a relației dintre aceștia și ANAF. Adoptate în ultimele zile ale anului 2022, modificările se referă la modalitatea de desfășurare a controalelor fiscale din România, la comunicarea dintre fisc și contribuabil și la moduri de încurajare a conformării voluntare.

Urmăriți pe 18 ianuarie 2023, începând cu ora 10:00, videoconferinţa „Un nou început în activitatea de control fiscal în România”, organizată de Deloitte România, în cadrul căreia reprezentanții ANAF și experții Deloitte România și Reff & Asociații | Deloitte Legal vor dezbate principalele modificări aduse Codului de procedură fiscală prin OUG nr. 188/2022, transmisă live pe Hotnews.ro și pe conturile de social media ale Deloitte România și Reff & Asociații | Deloitte Legal.

Agenda evenimentului:

10:00 – 10:10 – Discurs introductiv

Dan Bădin, Partener, Impozitare Directă, Deloitte

10:10 – 11:10 – Panel “Noua paradigmă a controalelor fiscale în România – principiile ce au stat la baza modificărilor legislative adoptate prin OUG 188/2022”

  • Procesul de modernizare și transformare digitală al ANAF menit să alinieze activitatea ANAF la evoluțiile și la cele mai bune practici internaționale în materie de administrare fiscală;
  • Dezvoltarea unui sistem integrat de management al riscurilor, la nivel național, în vederea identificării obiective a riscurilor fiscale și efectuării de controale țintite pe arii de risc, implicit, într-o perioadă mai scurtă de timp;
  • Focus pe acțiunile de control la distanță, cu afectarea limitată a contribuabililor;
  • Încurajarea conformării voluntare, în vederea eficientizării acțiunilor de control. Transparentizarea informațiilor privind riscul fiscal.

Moderator: Dan Bădin, Partener, Impozite Directe, Deloitte

Lectori:

– Daniela Teodoru, Director general, Direcția Generală Coordonare Control Fiscal, ANAF

– Sia Jiru, Director, Direcția Generală Coordonare Control Fiscal, ANAF

– Vlad Boeriu, Partener Coordonator, Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte

– Bogdan Mărculeț, Manager Senior, Reff & Asociații | Deloitte Legal

11:10 – 11:30 – Q&A

11:30 – 12:15 – Panel: „Aspecte practice cu privire la noua configurație a controalelor fiscale în lumina modificărilor legislative adoptate prin OUG 188/2022”

  • Competența națională a organului fiscal central de a efectua inspecția fiscală;
  • Reglementarea dosarului fiscal/al acțiunii de control fiscal – dreptul contribuabilului de a-l solicita spre consultare;
  • Solicitările de informații din partea fiscului și fluxul digitalizat/automatizat de comunicare între fisc și contribuabil, precum și principalele excepții;
  • Verificarea documentară – prevalența controalelor de la distanță, țintite pe anumite operațiuni/tranzacții economice față de inspecția clasică exhaustivă;
  • Notificarea de conformare;
  • Modificări specifice privind controlul antifraudă și verificarea situației fiscale personale a persoanelor fizice.

Moderator: Mihaela Popescu-Ichim, Director, Impozite Directe și Fiscalitate Internațională, Deloitte

Lectori:

  • Anca Ghizdavu, Manager Senior, Impozite Directe și Fiscalitate Internațională, Deloitte
  • Bogdan Mărculeț, Manager Senior, Reff & Asociații | Deloitte Legal
  • Cătălin Chibzui, Avocat Senior, Reff & Asociații | Deloitte Legal
  • Ștefan Mihărtescu, Avocat Senior, Reff & Asociații | Deloitte Legal

12:15 – 12:30 – Q&A

ARHIVĂ COMENTARII