Sari direct la conținut

VIDEO Nicolas Cage e din nou eroul box office-ului cu un film în care e rareori văzut

HotNews.ro
VIDEO Nicolas Cage e din nou eroul box office-ului cu un film în care e rareori văzut
Nicolas Cage alături de actrița Maika Monroe la premiera „Longlegs”, noul lor film, FOTO: Matt Winkelmeyer / Getty images / Profimedia

„Longlegs”, un film de mister cu accente de groază în care Nicolas Cage e un criminal în serie enigmatic vânat de o agentă FBI hotărâtă să îl prindă, a debutat la box office cu încasări de 22,6 milioane de dolari, un rezultat „fenomenal”, potrivit revistei de specialitate Variety.

Succesul Longlegs se datorează mai multor factori, el fiind ajutat în acest sens și de mai multe recenzii stelare publicate în presa americană.

Încasările de 22,6 milioane de dolari, obținute toate pe piața internă din America de Nord întrucât filmul nu a avut deocamdată și premiera internațională, sunt un record absolut pentru Neon, distribuitorul independent care s-a întrecut pe sine pentru a promova lungmetrajul.

Printre altele, campania de marketing a Neon a inclus dezvoltarea unui site asemănător celor din anii 1990 în care sunt prezentate crimele fictive ale personajului jucat de Cage, precum și crearea unei linii telefonice în care persoanele interesate de film pot suna pentru a auzi un mesaj „dement” din partea actorului în vârstă de 60 de ani.

Succesul este cu atât mai impresionant având în vedere că Longlegs a fost realizat cu un buget de producție de sub 10 milioane de dolari și o sumă asemănătoare a fost cheltuită pentru promovarea și distribuirea sa.

„A fost o cursă cu adevărat nebunească”, a declarat Elisa Federoff, directorul pentru distribuire al Neon. „Am reușit să scoatem la capăt ceva cu adevărat special, lucrând alături de echipa creativă a filmului. Poți realiza ceva cu adevărat extraordinar când începi un film pe atât de original ca acesta și îl combini cu o campanie de marketing personalizată gândită din timp”, a adăugat ea.

Longlegs a fost regizat de actorul și cineastul american Osgood „Oz” Perkins și o are în rolul agentei FBI care îl vânează pe Cage pe actrița Maika Monroe, cunoscută din producții ca It Follows, The Guests, Villains, Watcher sau Significant Other.

Revista Variety notează că atât Perkins, cât și Monroe, își vor putea crește dramatic onorariile după succesul înregistrat de noul film.

Filmele de animație continuă să domine box office-ul

Chiar dacă Longlegs a fost vedeta weekendului la box office, el a debutat abia pe poziția a doua, filmul Despicable Me 4 păstrându-și coroana și în a doua săptămână de rulare în cinematografe.

Comedia de animație de la studiourile Universal și Illumination a obținut încasări de 44,6 milioane de dolari, ajungând la un total de 211,1 milioane pe piața internă. La nivel mondial încasările celui de-al patrulea titlu al francizei Despicable Me au depășit 437 de milioane de dolari. Aceste rezultate ale noului film au ajutat franciza Despicable Me să devină prima franciză de animație care a depășit încasări totale de 5 miliarde de dolari.

Profitând de accest succes, Universal și Illumination au anunțat săptămâna trecută că vor face și un nou film Minions, care va fi al treilea lungmetraj de animație inspirat de Despicable Me. Studiourile au anunțat însă că Minions 3 nu va ajunge în cinematografe înainte de 2027.

Longlegs s-a intercalat în weekendul său de debut în cinematografe între Despicable Me 4 și Inside Out 2, un alt film de animație și primul lungmetraj care a reușit în 2024 să depășească pragul de încasări de un miliard de dolari, după ce anterior înregistrase cea mai solidă premieră a anului în materie de vânzări de bilete.

Acum pe locul 3 la box office, acest film produs de Pixar a ajuns la încasări totale de peste 1,35 de miliarde de dolari la nivel mondial. Inside Out 2, un film despre o adolescentă care își descoperă emoțiile, a devenit astfel cel mai mare succes financiar din istoria Pixar în ceea ce privește veniturile. Noul film Inside Out a depășit lungmetrajul de animație Incredibles 2 din 2018 pentru a deveni pelicula cu cele mai mari încasări din istoria Pixar, studio deținut de gigantul Disney.

Dezastru pentru comedia romantică „Fly Me To the Moon”, produsă de Apple

În ceea ce privește celălalt film lansat weekendul acesta pentru care existau mari așteptări, comedia romantică Fly Me to the Moon cu Channing Tatum și Scarlett Johansson într-o poveste de dragoste ce are loc în perioada pregătirii faimoasei misiuni lunare Apollo 11, acesta a obținut încasări de doar 10 milioane de dolari.

Fly Me to the Moon a debutat abia pe poziția a 5-a la box office, în spatele Despicable Me 4, Longlegs, Inside Out 2 și a lungmetrajului A Quiet Place: Day One, al treilea titlu al ceea ce a devenit acum franciza de filme horror apocaliptice A Quiet Place. Day One este un prolog pentru celelalte două filme lansate anterior, explicând evenimentele ce au dus la povestea care se desfășoară în ele.

În ceea ce privește Fly Me to the Moon, acesta a avut parte de recenzii solide din partea criticilor de film, care au lăudat abordarea sa „proaspătă” asupra genului de comedie romantică. Însă recenziile bune nu au fost suficiente în cazul său pentru a convinge și spectatorii, încasările la debut de 10 milioane de dolari fiind un dezastru pentru un film cu un buget de producție de 100 de milioane.

Pentru orice alt studio un asemenea dezastru ar fi dus probabil la o reevaluare a priorităților, însă divizia cinematografică a Apple beneficiază de bugete ce par uneori nelimitate din partea companiei sale mamă, gigantul tech care produce iPhone. Argylle, un alt film produs de Apple anul acesta, a avut încasări la fel de slabe în cinematografe la un buget de producție impresionant.

Dezamăgirea a fost cu atât mai mare în cazul Argylle, o comedie de spionaj, întrucât acesta a avut o distribuție de excepție, cu actori ca Henry Cavill, Bryan Cranston, Samuel L. Jackson, Catherine O’Hara, Bryce Dallas Howard, Ariana DeBose, Sam Rockwell, John Cena sau Sofia Boutella, protagonista lungmetrajului Rebel Moon lansat în decembrie pe Netflix.

Filmele produse de Apple vor ajunge însă în cele din urmă pe Apple TV+, platforma de streaming a companiei, unde directorii speră să compenseze încasările slabe din cinematografe cu un număr mare de ore de vizionare.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe noutăți din lumea filmelor și serialelor în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

INTERVIURILE HotNews.ro