Sari direct la conținut

VIDEO Nuclearelectrica a ales o companie chineza, singurul investitor care s-a prezentat la selectie, sa aiba acces la informatiile privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda

HotNews.ro

Nuclearelectrica a selectat compania chineza General Nuclear Power Corporation sa aiba acces la camera de date a proiectului reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, a anuntat Daniela Lulache, directorul general al companiei producatoare de energie electrica. Practic, aceasta companie va avea acces la informatii legate de cele doua reactoare. Procesul de selectie a durat doar doua saptamani, compania chineza fiind singura care a depus documentatia necesara. De altfel, nu este o surpriza selectarea acestui investitor, fiind cunoscute desele intalniri dintre reprezentantii statului roman si cei ai companiei chineze din ultimii doi ani. Mai departe, potrivit calendarului de selectare a investitorilor, compania chineza va avea acces la date, dupa care va trebui incheiat un memorandum de intelegere.

Calendarul se finalizeaza cu momentul demararii negocierilor dintre Comisia de Negociere si Investitorul Selectat cu privire la Actul Constitutiv si Acordul Investitorilor pentru Societatea de Proiect. Aceste negocieri ar trebui demarate pe 26 noiembrie, potrivit calendarului. Practic, la cateva zile dupa finalizarea alegerilor prezidentiale. Din acel moment, totul devine incert. Negocierile se pot finaliza ori cu infiintarea unei noi companii de proiect, ori cu renuntarea din partea companiei chineze la orice implicare in proiectul Reactoarelor 3 si 4.

Intrebata in ce masura poate fi eliminat riscul ca dupa accesul la informatii, compania chineza sa renunte la proiect, Daniela Lulache a afirmat ca nu pot fi date garantii in acest sens.

  • Alt studiu de fezabilitate

In cazul in care compania de proiect va fi, totusi, infiintata, urmeaza alte noi proceduri. Va trebui realizat un nou studiu de fezabilitate. „Un studiu de fezabilitate este valabil sase luni. Va trebui macar o noua actualizare a studiului de fezabilitate”, a spus Lulache. Apoi va trebui notificata Comisia Europeana pentru intentia statului roman de a acorda niste facilitati care pot fi considerate ajutoare de stat. Potrivit strategiei privind reactoarele 3 si 4, statul roman va acorda niste facilitati. „Adoptarea de catre autoritatile romane a unor masuri de reducere a riscurilor Proiectului si crestere a atractivitatii acestuia, in paralel cu desfasurarea procesului”, se arata in strategie. Mai precis, vor fi incheiate niste „contracte pentru diferenta”. Intr-un fel, prin aceste contracte pentru diferenta, statul garanteaza veniturile din vanzarile de electricitate, a explicat Lulache. „A pornit de la nevoia mare de investitii, durata mare de constructie care te pune in situatia de a nu avea predictibilitate asupra preturilor”, a spus Lulache. Va fi stabilit un pret de referinta. Insa, in cazul in care acesta va ajunge la un moment dat sa fie mai mic decat cel de pe piata, statul roman va veni cu o contributie care sa acopere diferenta. Alte facilitati se refera la posibilitatea de a vinde energia inainte ca unitatile sa obtina licenta de productie, chiar si in afara bursei de energie OPCOM. In plus, ar putea fi acordate si garantii de stat. Toate acestea trebuie notificate la Comisia Europeana.

  • Multe milioane de euro pierdute

Dar pana la acest moment trebuie creata noua companie de proiect. In acest moment mai exista una, EnergoNuclear, dar care va fi desfiintata. EnergoNuclear a fost infiintata in 2009 avand ca actionari mai multe mari companii europene. Nuclearelectrica detinea o cota de participare de 51% din capitalul social, ceilalti investitori in proiect avand restul: RWE, GDF Suez, ENEL si CEZ cate 9,15% iar ArcelorMittal si Iberdrola cate 6,2%. Pe atunci, proiectul era evaluat la 4 miliarde de euro. Au urmat niste discutii intrea actionari legate de renuntarea din partea statului roman la participatia majoritara. Nu au ajuns la o intelegere si in ciuda acordului de investitii semnat si prelungit de mai multe or, actionarii privati s-au retras rand pe rand. ENEL si ArcelorMittal au renuntat anul trecut in decembrie. Insa, atunci deja se vorbea de atragerea chinezilor in proiect. Nuclearelectrica a fost nevoita sa rascumpere actiunile companiilor care s-au retras, cheltuind cam 141 milioane de lei, dupa cum afirma Lulache. La aceasta suma s-ar putea adauga si altele, precum cheltuieli de personal, cu studii de fezablitate etc. In 2012, a mai fost realizat un studiu de fezabilitate, in urma caruia a fost stabilita o noua valoare a proiectului. Valoarea estimata a proiectului a crescut de la 4 miliarde de euro la 6,4 miliarde de euro.

S-ar putea spune ca Nuclearelectrica a pierdut acesti bani in conditiile in care EnergoNuclear se va desfiinta. Daniela Lulache spune ca nu. Banii se regasesc in studii tehnice si alte bunuri care ar putea fi valorificate in noua companie de proiect, spune Lulache.

Daca la EnergoNuclear, statul roman tinea neaparat sa aiba o participatie majoritara, la noua companie de proiect, investitorul privat va fi actionarul majoritar cu o cota de 51%. Daniela Lulache a mai spus ca in acest moment este selectat investitorul, nu constructorul. Insa, premierul Victor Ponta spunea cand a fost in China ca ca doar chinezii au capacitatea financiara si tehnologica de a participa la construirea reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda.

Calendarul estimativ al implementarii procesului de selectare a investitorilor

  • 27 august: Publicarea Anuntului International
  • 8 septembrie: Depunerea de catre investitorii interesati a Documentatiei de Calificare completate
  • 9 septembrie: Calificarea investitorilor interesati si notificarea acestora
  • 9 septembrie: Depunerea de catre investitorii calificati a unei Garantii de Participare
  • 9 septembrie: Achizitionarea caietului de sarcini de catre investitorii calificati si transmiterea acestuia
  • 9 septembrie: Deschiderea Camerei de Date pentru analiza diagnostic limitata desfasurata de investitorii calificati
  • 12 septembrie: Prezentarea managementului Nuclearelectrica, adresata Investitorii Calificati
  • 23 septembrie: Inchiderea temporara a Camerei de Date
  • 24 septembrie: Depunerea de catre Investitorii Calificati a Documentatiei de Intentie
  • 25 septembrie: Intalniri de clarificare ale Comisiei de Negociere cu Investitorii Calificati care au depus Documentatia de Intentie
  • 28 septembrie: Stabilirea Investitorului Selectat si notificarea Investitorilor Calificati cu privire la rezultatul procedurii de evaluare/selectare
  • 30 septembrie: Semnarea cu Investitorul Selectat a unei Scrisori Comune privind Intentia de Realizare a Proiectului
  • 30 septembrie: Depunerea de catre Investitorul Selectat a unei Garantii de Participare Extinse
  • 30 septembrie: Redeschiderea Camerei de Date pentru accesul Investitorului Selectat care a depus Garantia de Participare Extinsa, pentru continuarea analizei diagnostic pe parcursul negocierilor privind Memorandumul de Intelegere privind implementarea Proiectului
  • 2 octombrie: Demararea negocierilor dintre Comisia de Negociere si Investitorul Selectat cu privire la Memorandumul de Intelegere privind Implementarea Proiectului
  • 18 octombrie: Inchiderea temporara a Camerei de Date
  • 19 octombrie: Incheierea negocierilor asupra Memorandumului de Intelegere
  • 20 octombrie: Convocarea Adunarii Generale Extraordinare a SNN pentru aprobarea Memorandumului de Intelegere si Semnarea Memorandumului de Intelegere
  • 24 noiembrie: Aprobarea de catre Adunarea Generala Extraordinara a SNN a Memorandumului de Intelegere
  • 25 noiembrie: Semnarea Memorandumului de Intelegere
  • 26 noiembrie: Demararea negocierilor dintre Comisia de Negociere si Investitorul Selectat cu privire la Actul Constitutiv si Acordul Investitorilor pentru Societatea de Proiect

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/e6f83bd13df47b96b3863218320a2e4b/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro