Sari direct la conținut

VIDEO Ucraina a distrus cu o dronă un sistem rusesc antiaerian de tip Buk

HotNews.ro
VIDEO Ucraina a distrus cu o dronă un sistem rusesc antiaerian de tip Buk

Forțele ucrainene au distrus duminică spre luni un sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M3 a informat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, publicând imagini video cu atacul ucrainean, potrivit Kyiv Independent. Bloggerii militari comentează intens pe rețelele de socializare distrugerea sistemului. 

Operațiunea a fost efectuată de Forțele armate ale Ucrainei fără pilot împreună cu alte unități militare.

Buk-M3 este cea mai recentă versiune a sistemelor antiaeriene de tip Buk din epoca sovietică. Este un sistem cu rază medie de acțiune care poate intercepta ținte aeriene, inclusiv rachete balistice tactice, la o distanță de până la 65 de kilometri.

Sistemul antiaerian rusesc era situat la aproximativ 60 de kilometri de linia frontului, a spus Statul Major. Costul unui astfel de echipament este estimat la 40-50 de milioane de dolari.

Comunicatul Ucrainei nu a specificat locul exact în care a fost distrus sistemul rus.

Forțele ucrainene au distrus 979 de sisteme antiaeriene rusești de-a lungul războiului la scară largă, a declarat Statul Major General în raportul său regulat de dimineață pe 21 octombrie.

Blogerii militari comentează pe X (fostă Twitter) succesul tehnologiei moderne, în timp ce muniția folosită de ucraineni costă 500 de dolari. 

Drona folosită ar fi fost una ucraineană – Baba Iaga, denumită după un personaj din folclorul slav, echivalentul românesc al Babei Cloanța. 

Baba Iaga este o dronă hexacopter ucraineană mare, cu o cameră în infraroșu și capacitate pentru un focos de rachetă.

Kyiv Post scria în februarie că acestea au fost folosite anterior doar pentru a arunca muniții asupra țintelor lor, bombele au fost recent înlocuite cu electronice care le permit operatorilor îndepărtați să ghideze alte drone mai mici în atacuri de precizie în spatele liniilor rusești.

În această nouă configurație, „navă-mamă”, drona este încărcată cu antene direcționale, sisteme anti-bruiaj, baterii suplimentare și un receptor de semnal la bord. Baba Iaga extinde considerabil raza normală de acțiune a unei drone ucigașe ucrainene ieftine de 500 de dolari, de la 10 până la 30 de kilometri.

INTERVIURILE HotNews.ro