VIDEOREPORTAJ Cimitirul fugarilor din Munții Maramureșului. Cum trec granița în România bărbații ucraineni care nu vor să lupte
Aproape 15 mii de bărbați ucraineni au fost prinși trecând ilegal în România de la începutul războiului și până acum, peste crestele înalte de aproape 2000 de metri din munții Maramureșului sau prin apele râului Tisa. Oficial, 24 de fugari au murit pentru că au căzut în râpe, au înghețat de frig sau s-au înecat. Ambele sunt cifrele descoperite de autorități. Ce e în spate?
- Vadim, de 24 de ani, este unul dintre bărbații ucraineni care a supraviețuit unei călătorii de trei zile prin munți. El și-a spus povestea jurnaliștilor HotNews.ro care au mers în Maramureș.
- Ei își asumă riscul pentru că, odată ce ajung în România, cei care fug de război nu sunt returnați în Ucraina. Primesc acte de refugiați și pot călători în orice țară din UE.
„Am plecat la drum eu și încă doi băieți. Am mers cam trei zile și trei nopți, am urcat pante abrupte și am coborât de la înălțimi mari. Aproape tot traseul am avut picioarele ude pentru că am trecut prin multe râuri”.
Așa își începe povestea Vadim, un ucrainean de 24 de ani pe care l-am întâlnit la Centrul de refugiați de la Șomcuta Mare, județul Maramureș. Tânărul, tuns periuță, cu o șapcă neagră pe cap și șlapi în picioare, vorbește în ucraineană, cu fraze scurte și clare, pentru a putea fi traduse în română de translatoarea centrului. Femeia este româncă dintr-un sat de etnici ucraineni din Maramureș.
Din grupul de trei, Vadim a fost singurul care a acceptat să ne povestească cum a trecut ilegal frontiera, cu condiția să-i protejăm identitatea.
Capturarea de către grăniceri aduce ani de închisoare
Când l-am abordat în curtea centrului de refugiați ne-au atras atenția rănile pe care le avea pe mâini și pe picioare. Șchiopăta vizibil, de la efort și bătături, dar era totuși într-o stare mult mai bună decât în urmă cu trei zile, când se predase autorităților române, după ce coborâse din munți, undeva pe Valea Vișeului.
Vadim vine din Ivano – Frankivsk, un oraș din Ucraina, aflat cam la 180 kilometri de granița românească. Dacă ar fi fost prins de grănicerii ucraineni ar fi făcut ani grei de pușcărie. Pe teritoriul Ucrainei este lege marțială, iar bărbații cu vârsta între 18 și 60 de ani nu au voie să iasă din țară.
Există informații, neconfirmare oficial, care circulă pe partea românească a frontierei și care vorbesc despre riscul de a fi împușcat. Vadim ar fi putut fi chiar victimă pentru că, potrivit unor surse neoficiale, în ultima perioadă ucrainenii sunt din ce în ce mai neîndurători cu bărbații care fug în străinătate în loc să accepte recrutarea militară. Iar Vadim, în câteva luni, împlinește vârsta minimă de 25 de ani la care poate fi trimis în război.
Pe lângă cazurile de eroism de pe front, relatate de presa din toată lumea, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a generat și altfel de povești: cele ale bărbaților care nu vor să lupte și fug în țările vecine, printre care și România.
Vadim e unul dintre cei mulți.
Între 20 și 50 de oameni pe zi sunt reperați
Informațiile oficiale comunicate HotNews de Poliția de Frontieră Maramureș arată că până la data de 23 iulie, numărul bărbaților ucraineni care au intrat ilegal în România prin granița de nord a fost de exact 14.652. În fiecare zi, polițiștii găsesc cam între 20 și 50 de ucraineni care au trecut într-o formă sau alta granița românească.
Numărul a crescut de la lună la lună, odată cu nevoia tot mai mare a Ucrainei de resurse umane pentru linia frontului. Numai în 2024, până la mijlocului lui iulie, au fost 6.284.
O situație similară se întâmplă și la granița Ucrainei cu Polonia sau Moldova.
„Dacă până la începutul războiului, fenomenul predominant la frontiera de nord a României era contrabanda cu țigări, acum principala activitate este trecerea ilegală de către cetățenii ucraineni. S-ar putea spune că acum contrabanda a scăzut și datorită faptului că a fost întărit foarte mult dispozitivul de supraveghere și control la frontiera de stat”, ne rezumă situația Iulia Stan, purtătoarea de cuvânt a Poliției de frontieră Maramureș.
Dar dincolo de cifre, stau tragediile umane, nemaiîntâlnite prin aceste locuri, altfel pașnice, cu peisaje idilice și oameni la locul lor.
24 de morți ucraineni descoperiți de români
Pentru a reuși să treacă neobservați de polițiștii de frontieră ucraineni, fugarii aleg această parte a graniței, cea din județul Maramureș, de 163 kilometri. Cea mai lungă porțiune o reprezintă frontiera prin munții de aproape 2000 de metri ai Maramureșului, iar 63 de kilometri pe râul Tisa.
Pe crestele înalte și prin pădurile virgine nu sunt polițiști de frontieră, nici ucraineni, nici români. Pentru fugari, scade astfel riscul să fie prinși, dar proporțional crește riscul de a-și pierde viața.
24 de corpuri neînsuflețite au fost coborâte de pe munți sau scoase la mal din Tisa, de polițiștii de frontieră sau salvamontiștii români, din 24 februarie 2022 și până acum.
Acestea sunt doar datele oficiale de pe partea românească: se presupune numărul celor care au căzut în râpe, au înghețat în pădure sau s-au înecat în râu este mai mare.
Presa ucraineană vorbește, de exemplu, de 29 fugari care s-ar fi înecat în Tisa.
Polițiștii de frontieră și salvamontiștii povestesc că familiile celor fugiți din Ucraina ajung să sune în România să se intereseze de soții sau fiii lor care nu mai dau niciun semn de viață. De multe ori, românii nu au ce să le spună, pentru că nu știu nimic de cei dispăruți. Alteori le dau vești bune.
„Îmi aduc aminte de o mamă care a venit la punctul de trecere a frontierei din Sighetul Marmației spunând că cei doi băieți ai ei, unul de 20 de ani și celălalt de 21, au plecat spre România, prin Munții Maramureșului, și nu mai răspund la telefon.
Femeia era speriată pentru că știa că nu toți cei care încearcă să treacă munții reușesc să ajungă teferi la patrulele poliției de frontieră. Am reușit în cele din urmă să-i găsim și să-i spunem femeii că sunt bine. S-a emoționat de bucurie, a leșinat, am dus-o la spital, apoi, când și-a revenit, a venit și ne-a îmbrățișat”, povestește Iulia Stan.
Relieful este înșelător: pe partea ucraineană Rai, pe cea românească Iad
Chemați de foarte multe ori să-i caute pe cei dispăruți sau care cer ajutor la 112, salvamontiștii români povestesc că foarte mulți dintre ucraineni pleacă nepregătiți la drum. Relieful este dual în acea porțiune a Maramureșului: pe partea ucraineană munții sunt domoli, ușor de urcat, pe partea românească începe abisul.
„Ei cred că odată trecuți granița, într-o oră-două sunt în custodia autorităților sau ajung în zonele locuibile, ceea ce este greșit. O acțiune de salvare durează între 9 și 13 ore pe timpul verii, iar iarna discutăm de zile întregi. Mulți au murit din cauza frigului, probabil aveau și anumite boli asociate, deși majoritatea sunt tineri, vârsta medie e în jurul a 30 de ani”, povestește șeful Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Salvatorii spun că acțiunea lor este îngreunată și de faptul că, de multe ori, fugarii, chiar și după ce ajung într-o situație disperată și sună singuri la 112, nu transmit salvatorilor coordonatele precise de localizare. Mulți se tem să nu fie trimiși înapoi și speră până în ultima clipă să se descurce singuri.
Mihai Cântea este salvamontist de patru ani la Vișeul de Sus. Numai anul acesta a participat la salvarea a aproximativ 50 de ucraineni rătăciți prin munți. Salvatorul povestește despre momente în care, din cauza vremii nefavorabile, nici măcar elicopterul nu a putut ajunge la unele victime.
”Preferă să moară în munți decât pe front”
„Victimele erau blocate deasupra unei stânci, s-a văzut locația lor și când ne-am pregătit să le extragem vremea s-a stricat, a venit ceața, plafonul a coborât foarte jos, iar elicopterul nu a mai putut să zboare. Misiunea a fost anulată, iar evacuarea victimelor s-a făcut a doua zi, pe cale terestră”, povestește Cântea.
Altădată, își amintește salvamontistul, un băiat pe care l-a salvat după mai multe zile de căutare i-a spus cu lacrimi în ochi că „prefera să moară la noi în munți, decât la ei pe front, în război”.
Cei mai mulți pleacă mai departe în UE
Ar fi ilegal însă ca autoritățile române să-i predea pe fugari ucrainenilor. În ciuda unor declarații venite din Polonia sau Lituania, țări care s-au arătat dispuse să-i trimită acasă pe bărbații care au fugit de război, realitatea e că toate statele din UE sunt obligate să acorde protecție refugiaților din Ucraina, indiferent că sunt femei sau bărbați.
Obligația este stabilită prin Decizia 382 din 2022 a Uniunii Europene. Documentul acordă în mod explicit protecție temporară tuturor cetățenilor ucraineni care aveau reședința în Ucraina înainte de 24 februarie 2022 (începutul războiului) precum și membrilor familiilor acestora.
Când l-am întâlnit la Șomcuta Mare, Vadim ne-a spus că tocmai renunțase la protecția temporară acordată de statul român. Urmează să o primească pe cea a statului de destinație, adică Germania. Acolo voia să plece, după ce se punea pe picioare, pentru a se întâlni cu familia sa.
Ce înseamnă protecție temporară și protecție internațională
Nu toți ucrainenii care ajung în România se mulțumesc cu protecția temporară oferită de UE. Aceasta este valabilă pe un termen determinat, până în martie 2026.
După cum ne-a explicat comisarul șef Simona Chioran, conducătoarea centrului de refugiați de la Șomcuta Mare, în 2023, 3.500 ucraineni au cerut protecție temporară din partea UE și 194 protecție internațională, iar în primele șase luni din 2024 – 3.300 protecție temporară și 37 protecție internațională.
Diferențele dintre cele două forme de protecție sunt atât de principiu, cât și de formă. Protecția temporară presupune că beneficiarii primesc acte imediat ce ajung pe teritoriul unui stat UE și sunt liberi apoi să plece în orice altă țară europeană, până la terminarea războiului (ultimul termen stabilit de UE este martie 2026).
Protecția internațională presupune o procedură mai lungă, timp în care solicitantul beneficiază de cazare într-un centru de refugiați și ajutor de hrană de 32 lei pe zi. De asemenea, acesta se bucură de protecție inclusiv față de statul de unde a plecat.
În centrul de la Șomcuta Mare am întâlnit și un cuplu de ucraineni, la vreo 40 de ani, care, spre deosebire de Vadim, ceruseră protecție internațională.
Când le-am cerut mai multe detalii despre motivele pentru care au aplicat pentru acest tip de azil, care presupune că nu se vor mai întoarce niciodată în Ucraina, au refuzat să ne dea detalii.
Femeia ne-a spus doar că „ea a vrut întotdeauna să plece definitiv din Ucraina, că nu s-a simțit niciodată bine acolo”.
Simona Chioran ne-a confirmat că dosarul lor este în analiza autorităților române.
Mii de euro pentru trecerea frontierei românești
Pentru că nu pot fi trimiși acasă, intrarea pe teritoriul României reprezintă o miză foarte mare pentru ucraineni. Informațiile care se vehiculează în jurul frontierei de nord a României vorbesc de sume cuprinse între 4.000 și 6.000 de euro pe care fugarii le-ar plăti în Ucraina ca să treacă în România.
Sumele vehiculate în Ucraina sunt chiar mai mari, ajung până la 10 mii de dolari.
Vadim nu confirmă însă că ar fi plătit bani. Tânărul ne-a spus că el și ceilalți doi băieți cu care a trecut frontiera s-au descurcat pe cont propriu.
„Nu am avut intermediar (n.r.- călăuză), am făcut traseul cu ajutorul Google Maps. Ne-am uitat unde sunt așezate satele și am presupus unde ar putea fi poliția de frontieră și unde nu.
După ce am trecut în România am ajuns în niște munți foarte înalți, ne-am apropiat de un râu ca să luăm apă și am realizat că există oameni în apropiere.
La un moment dat am întâlnit un om, care trăia la stână cu prietenul lui și cu câinii, care ne-a ghidat spre un drum. Am mers aproximativ 20 de kilometri și așa am dat de poliția de frontieră”, și-a rezumat povestea Vadim în fața reporterilor HotNews.ro.
Grănicerii i-au dus la spital, iar medicii români le-au tratat rănile de la mâini și de la picioare. După aceea, au ajuns la Șomcuta Mare unde au primit cazare și mâncare.
Un înecat a fost adus de ape până la podul dintre cele două țări
E de ajuns să stai câteva zile prin Sighetul Marmației sau Vișeul de Sus, să vorbești cu localnicii, cu polițiști de frontieră sau cu salvamontiștii, pentru a afla istorii dramatice cu fugarii ucraineni.
Unii sunt găsiți morți, la câteva zile după ce alți membri ai grupului ajung în custodia autorităților. Pentru că refuză să dea detalii, de teamă ca acestea să nu-i incrimineze, uneori salvamontiștii ajung prea târziu să-i mai salveze și pe ceilalți.
Munții sunt plini de povești pe care nu le vom afla niciodată.
Dar cazuri dramatice au loc și pe râul Tisa. În urmă cu câteva luni, corpul unui fugar a fost adus de ape chiar lângă podul din lemn de la punctul de trecere a frontierei de la Sighetul Marmației.
Cadavrul a fost scos din râu de polițiștii de frontieră, chiar în timp ce românii și ucrainenii, care prin aceste locuri sunt frați, despărțiți doar de culoarea pașaportului, treceau dintr-o parte în alta.
Dar ce se întâmplă cu corpurile găsite pe partea românească? Sunt înapoiate familiilor, după ce se contactează partea ucraineană, ne asigură Iulia Stan de la Poliția de Frontieră Maramureș.
Cam 2.000 de oameni trec zilnic prin punctul de frontieră din Sighet. Dintre aceștia, vreo 1.500 au cetățenie ucraineană.
„- Când ajunge la dumneavoastră un bărbat cu vârsta de încorporare, îl întrebați cum a reușit să iasă din Ucraina?”
„- Nu, atâta vreme cât arată un pașaport valabil, din punctul nostru de vedere el este un turist, ca oricare altul”, ne-a răspuns șeful Punctului de trecere a frontierei de la Sighet, comisarul șef Adi Pop.
O veste bună și o altă zi obișnuită în munții Maramureșului
Salvamontiștii din Maramureș se pregătesc pentru ce este mai rău, odată cu venirea timpului rece. Într-o dimineață caniculară, pe 18 iulie, ne-am întâlnit cu câțiva dintre ei pe lacul Mogoșa, lânga Baia Sprie, acolo unde testau niște drone noi pe care și le-ar fi dorit pentru misiunile viitoare.
Una din drone putea să ridice cel puțin 40 de kilograme și era „din același tip care livrează oxigen pe Himalaya”.
Printre glumele de genul „vă dați seama câte baxuri de țigări poate aduce o dronă din asta?” și hohotele de râs care răsunau în pădure, salvatorii făceau totuși calcule serioase.
Dan Benga, șeful salvamontiștilor, spune că un astfel de aparat ar scurta timpul de intervenție de la câteva ore la câteva zeci de minute: „Am putea, de exemplu, trimite o targă sau un defibrilator la fața locului, pentru că prima echipă de intervenție de obicei ajunge la victimă doar cu strictul necesar”.
Seara târziu, în timp ce suntem la cazarea din Vișeul de Sus, ne sună salvamontistul Mihai Cântea să ne spună că șase ucraineni s-au rătăcit în munți.
„- E posibil să fie victime, veniți cu noi dacă vom fi chemați la intervenție?”, ne-a întrebat salvatorul.
„- Sigur că da”, i-am răspuns.
„- Dacă avem loc în mașină, vă luăm”.
În timp ce eram cu bagajele la ușă, am primit din nou un telefon de la Mihai.
„Nu mai este nevoie de noi, ucrainenii sunt bine, au ajuns singuri la o stână. S-au dus polițiștii de frontieră să-i ridice”.
Era o veste bună la finalul unei alte zile obișnuite în munții Maramureșului.
INTERVIURILE HotNews.ro