​VIDEOREPORTAJ Povestea medicului care de 31 de ani a dat orașul pe o comună din Călărași: "Am zis că nu prea mulți ar face asta, așa că hai să fiu eu"

​”Mi-am dorit chiar din facultate să fiu ceea ce alții n-ar putea fi pentru oameni. Mă gândeam cum ar fi să fiu bolnav și să nu am acces la asistență medicală. Ce medic s-ar duce într-o localitate izolată să acorde asistență medicală în condiții vitrege? Am zis că nu prea mulți ar face asta, hai să fiu eu.” Cătălin Petrencic este medic de familie în comuna Mânăstirea din Călărași de 31 de ani. Ar fi putut să plece să lucreze în București, iar mai târziu în Italia, dar a ales de fiecare dată să rămână. Cel mai greu moment a fost în 2006, când Dunărea a inundat câteva sate din zonă. Sute de case au fost puse la pâmânt, printre care și locuința și cabinetul său. La 50 de ani, Cătălin Petrencic s-a trezit într-o situație disperată: nu mai avea unde locui, nu mai avea cabinet medical, iar Casa Județeană de Asigurări de Sănătate îl amenința cu rezilierea contractului, pe motiv că își consulta pacienții, mulți dintre ei sinistrați, într-o cămăruță de 3 metri pătrați, pusă la dispoziție de Primărie, care „nu îndeplinea condițiile igienico-sanitare de funcționare”.

Pe Cătălin Petrencic l-am găsit într-o dimineață de vară în cabinetul său din Mânăstirea, consultând câțiva localnici. Are, în total, peste 2.600 de pacienți. Spune că ar fi putut să aibă mai mulți, dar a fost nevoit să închidă în repetate rânduri lista, din cauză că regulamentul Casei de Asigurări de Sănătate prevede o limită de 2.200 de pacienţi, limită peste care medicii nu mai pot fi plătiți.

Cătălin Petrencic își consultă pacienții în cabinetul pe care și l-a construit chiar el, în aceeași casă în care și locuiește, cu bani împrumutați de la bancă în urmă cu 12 ani. Pe 1 august a plătit ultima rată la credit. După inundațiile din 2006, „toți oficialii au venit, au constatat, au zis ‘Da, trebuie făcut’ „, însă nu au făcut nimic pentru clădirea fostului dispensar, spune medicul. Clădirea, în care Cătălin Petrencic a fost nevoit să intre cu barca armatei în 2006, pentru a recupera ce se mai putea din registre și documente, a început să fie reabilitată de autorități abia anul acesta.

„La țară nu e ca la oraș. Un medic la țară face de toate. Și mi-a plăcut”

Cătălin Petrencic s-a născut și a făcut facultatea în București. A ajuns în comuna Mânăstirea din Călărași, pe care chiar el a ales-o, în 1987, după ce a făcut 3 ani stagiatura la Oltenița: „Anul ăsta, în noiembrie, fac 31 de ani de când sunt aici”, își începe el povestea, în foișorul din curtea casei în care locuiește și și-a amenajat și cabinetul medical.

În cei 31 de ani de când e aici, în comuna cu o populație de aproximativ 6.000 de locuitori au mai venit și alți medici de familie, mereu a mai fost încă unul sau chiar doi. Toți au venit și au plecat, iar Cătălin Petrencic e singurul care a rămas în toți acești ani.

A avut și el ocazia să plece, de câteva ori: imediat după ’90 i s-a propus să fie conferențiar la o universitate privată de medicină. A avut, apoi, o ofertă de a lucra la o policlinică din București. A avut și ocazia să plece în Italia, să își echivaleze studiile. A ales de fiecare dată să rămână: „Nu știu dacă am procedat bine, dacă am procedat rău. Nu pot să dau timpul înapoi. În orice caz, aici îmi place, nu aș mai sta la oraș.”

„Cu timpul m-am legat de pacienți, m-am legat de locuri”, mărturisește medicul, adăugând că „La țară nu e ca la oraș. Un medic la țară face de toate. Eram obligat să fac de toate și mi-a plăcut să fac de toate – responsabilități mari, dar și satisfacții pe măsură. Și pentru că asta mi-am dorit, m-am lasat amăgit de acest sentiment și am rămas în continuare.”

Cel mai greu moment: „Aveam 50 de ani, nu aveam unde să stau, nu aveam cabinet”

În aprilie 2006, apele Dunării au crescut foarte mult și riscau să inunde Oltenița, Călărași și Brăila. „Cei care erau pe vremea aia în conducere s-au gândit să facă o spărtură în digul Dunării să inunde niște sate și au făcut-o. Au inundat câteva mii de hectare de teren, câteva sute de case au fost dărâmate din cauza apei, printre care și cabinetul meu”, își amintește Cătălin Petrencic despre cel mai greu moment de când se află la Mânăstirea.

Clădirea fostului dispensar, în care medicul și locuia pe atunci, a stat sub ape două luni. Cătălin Petrencic a fost nevoit să intre cu barca armatei pentru a recupera, de la etajul clădirii, documentele și registrele.

Primăria i-a pus atunci la dispoziție „o cameră de 3 pe 3 unde dormeam eu, o cameră de 3 pe 3 unde consultam și vaccinam, o bucătărioară de 1 pe 2 și un closet unde aveam și fișierul, tot așa de 1 pe 2. Și am stat din mai până în decembrie acolo”.

În Mânăstirea au fost atunci 400 de sinistrați, care au locuit câteva luni în corturi până când primăria i-a mutat, în toamnă, „în niște căsuțe”.

Cătălin Petrencic era el însuși într-o situație „disperată”: „Aveam 50 de ani, nu aveam unde să stau, nu aveam cabinet”. De parcă nu era de ajuns, „în timpul ăsta, Casa Județeană de Asigurări îmi trimite o hârtie că îmi reziliază contractul, pentru că nu îndeplinesc condițiile igienico-sanitare de funcționare, adică am un cabinet de numai 3 pe 3, unde nu pot să fac și consultații și tratamente. Mi-am anunțat colegii, colegii s-au dus la președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, la ministrul Sănătății de atunci care știa problema din Mânăstirea pentru că a fost aici. Și au blocat această hotărâre, am rămas acolo dar, personal, eram într-o situație disperată.”

Cătălin Petrencic avea un teren cumpărat cu câțiva ani în urmă, „în ideea că dacă tot stau la țară, poate cândva îmi voi face și o casă”. A hotărât să își construiască o casă și un cabinet medical pe acel teren. „Bani nu aveam, am fost la 4-5 bănci și toate m-au refuzat pentru că nu eram eligibil pentru un astfel de credit.”

Într-un târziu, a găsit o bancă ce acorda credite pentru cabinete medicale. Casa, o construcție pe structură metalică, a fost gata repede, în decembrie 2006, când medicul s-a mutat acolo și a început să își primească tot acolo și pacienții. Anul acesta, pe 1 august, a plătit ultima rată la creditul luat pe 12 ani.

În ceea ce privește clădirea fostului dispensar, inundată în 2006, Cătălin Petrencic își amintește că, după inundații, „toți oficialii au venit, au constatat, au zis ‘Da, trebuie făcut’ „. Reabilitarea clădirii a început abia recent, în 2018.

„Înainte” și „după”

Cătălin Petrencic a prins la Mânăstirea și ultimii ani de comunism, și anii de după: „Cand am venit aici, nu îmi amintesc să fi fost atât de multe consultații pe zi.” În plus, în România se găseau atunci mult mai puține medicamente – doctorii aveau la dispoziție, de obicei, doar câteva antibiotice, spune medicul.

După ’90, comuna a început să se golească de tineri – mai puține nașteri și, în plus, mulți tineri plecau la oraș sau la lucru în străinătate. Cei rămași au învățat, ușor-ușor, să vină periodic la el la consultație, ceea ce nu se întâmpla ”înainte”. La început „a fost foarte greu să îi învăț pe oameni că o boală cronică nu se face bine după o lună-două de tratament, că trebuie să vină la tratament lunar sau la 3 luni”.

Odată cu apariția mai multor medicamente pe piață și a vizitelor mai dese la medic, și durata medie de viață a crescut, spune Cătălin Petrencic: se murea la 60-65 de ani, acum se moare la 80-85.

„Un medic la țară face de toate, iar înainte făcea mult mai mult. La oraș, medicul de familie e ocolit. Dacă e o plagă, o urgență la un copil, știe unde să se ducă: copilul la pediatrie, plaga la chirurgie, gravida la ginecologie. Aici, primul la care apelează este medicul de familie. Înainte, în totalitate aproape. 99% era medicul de familie”, spune Cătălin Petrencic.

În cei 31 de ani petrecuți aici, a fost de multe ori acolo la momentul potrivit pentru a salva viața unor oameni pe care, dacă i-ar vedea acum pe stradă, nu știe dacă i-ar mai recunoaște, „pentru că au trecut anii”: „Îmi aduc aminte că într-o după-amiază terminasem programul și am avut un copil de 11 adus cu stop cardio-respirator după un accident de mașină. Resuscitat la mine, suit în mașina proprie. Pe drum mai face de două ori stop cardio-respirator, noroc că aveam asistenta cu mine. Vorbisem între timp la Oltenița și au fost pregătiți să mi-l preia. Și omul ală trăiește, cred că are 30 și ceva – 40 de ani acum. Dacă l-aș vedea acum pe stradă nu l-aș mai recunoaște.”

Deficit de 500 de medici de familie în mediul rural: „În timp, numărul va scădea și mai mult”

400 de localități din România au un deficit de 500 de medici de familie, arată cele mai recente date ale Societății Naționale de Medicina Familiei, centralizate în anul 2015. Cătălin Petrencic spune că, între timp, este posibil ca deficitul să se fi accentuat: „Pentru că media de vârstă a medicilor de familie este de peste 50 de ani, o parte au ieșit la pensie, iar alții au plecat. Pentru că, în condițiile de acum, un cabinet cu 1.000 – 1.200 de asigurați nu poate funcționa. Cheltuielile sunt mari, iar 1.000 – 1.200 de asigurați nu aduc venitul suficient. Deci medicii ori nu se duc în astfel de localități, mai ales dacă sunt izolate sau zone care nu le convin și lasă aceste localități fără medic. La Ulmu (în județul Călărași – n.red.), unde sunt 1.100-1.200 de asigurați, nu au medic stabil de peste 10 ani. Și deși Primăria a renovat clădirea ca să stea medicul în localitate, să aibă condiții, nu au atras niciun medic în 20 de ani.”

Cătălin Petrencic acuză „birocrația care se interpune” între el și pacient, cum ar fi momentele când SIUI (sistemul informatic unic integrat) nu funcționează, iar oamenii sunt nevoiți să stea ore întregi la el la coadă pentru o rețetă, timp în care „la televizor președintele Casei de Asigurări de Sănătate spuneau că sistemul funcționează”.

El e nemulțumit și de faptul că „prin ceea ce stipulează, contractul-cadru ne împiedică să fim medici. Sunt pacienți care mi-au spus direct: dar dumneata ce doctor ești de nu poți să îmi dai medicamentul ăsta, de mă trimiți la Călărași sau Oltenița? Dumneata nu ești medic? Le spun: eu sunt medic, pot să îți dau pe rețetă simplă, dar compensat nu am voie, trebuie scrisoare medicală de la medicul specialist.”

Posibila explicație pe care a găsit-o pentru această birocrație este că „poate că se vrea să se facă economii. CNAS spune că protejează pacienții, dar numai în vorbe. Este plimbat pacientul, doar-doar, prin această plimbare este hotărât sistemul să facă economii. Pentru că zice: hai să îl plimbăm, că poate odată și odată s-o sătura și nu mai apelează la acea rețetă compensată, mai facem niște economii. Nu se poate vorbi de grija Casei de Asigurări față de pacient, din contră. Casa de Asigurări spune că are grijă, pe primul plan este pacientul. Inexact.”

Tot din cauza birocrației, pacienții s-au învățat să sară peste medicul de familie, bilete de trimitere, programări, drumuri și scrisori medicale, așa că ajung tot mai des, atunci când au o problemă, la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor, unde este de asemenea deficit de medici, dar oamenii știu totuși că acolo, chiar dacă uneori așteaptă o zi întreagă, măcar „li se face tot”. Cătălin Petrencic este convins că, dacă bugetul medicilor de familie ar fi suplimentat pentru ca aceștia să poată face investiții în cabinete și dacă ar fi „încurajați și lăsați să își facă treaba, în 10-20 de ani nu ar mai fi problemele care sunt la UPU sau în spitale”.

Cătălin Petrencic crede însă că, așa cum stau acum lucrurile, numărul medicilor de familie, în special în mediul rural, va scădea și mai mult: „În timp, medicina de familie, și datorită veniturilor, dar și a birocrației, a lipsei de înțelegere, nu va mai fi atractivă. Pentru că să faci 6 ani de facultate, să faci 3 sau 4 ani de rezidențiat și să te trezești undeva într-o comună unde populația este puțin numeroasă, nu îți aduce un venit, în care SIUI (Sistemul informatic unic integrat – n.red.) nu funcționează și trebuie să stai nopțile să poți să înregistrezi datele, unde ți se cer o mulțime de lucruri aberante, care nu țin de practica medicală, nu sunt nici în folosul tău, nici în folosul pacientului, nici al sistemului, atunci de ce să meargă medicul acolo? „