Viorica Dăncilă: Creşterile salariale din sectorul bugetar nu vor duce la colaps / Contribuţiile pentru Pilonul II de pensii au crescut în ianuarie cu 19,6%
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni seara, la România TV, că salariile din sănătate au crescut, la fel şi cele din educaţie, punctând că aceste creşteri salariale din sistemul bugetar nu vor duce la colaps.
„Salariile în sistemul sanitar au crescut. Faţă de 2016 nu avem salarii care să nu fi crescut. Mai mult, la 1 martie anul acesta, salariile medicilor au crescut cu procente cuprinse între 75% şi 125%. Am văzut că sunt probleme, probleme legate de sporuri, în mare parte, şi de aceea am solicitat o întâlnire cu toţi managerii de spitale, pentru a identifica unde sunt problemele, de ce natură sunt aceste probleme, dacă avem soluţii pentru aceste probleme. (…) Una dintre măsurile care ar putea detensiona situaţia cu spitalele e cea referitoare la plata suplimentară pentru activitatea de gardă, care să fie scoasă din anvelopa de 30% sporuri”, a spus Viorica Dăncilă la RTV, conform Agerpres.
Premierul a adăugat că aceste creşteri pentru personalul medical au fost făcute în special pentru ca medicii să nu mai plece din ţară.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni seara, la România TV, că salariile din sănătate au crescut, la fel şi cele din educaţie, punctând că aceste creşteri salariale din sistemul bugetar nu vor duce la colaps.
„Şi în educaţie creşterile salariale au fost destul de mari”, a completat Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă aceste creşteri salariale din sectorul bugetar nu riscă să ducă economia ţării la colaps, premierul a răspuns: „Nu. Am subliniat acest lucru. Am subliniat de fiecare dată (…) că tot ce am făcut până acum este sustenabil”, a insistat premierul, prezentând ca argument şi o serie de indicatori economici care sunt în creştere.
Viorica Dăncilă: Contribuţiile pentru Pilonul II de pensii au crescut în ianuarie 2018 cu 19,6%
Viorica Dăncilă a negat totodată informaţiile conform cărora în ultimul an s-ar fi diminuat sumele virate către Pilonul II de pensii, subliniind că în ianuarie 2018 acestea au înregistrat o creştere de 19,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Contribuţiile la Pilonul II de pensii în ianuarie 2017 erau de 493 de milioane de lei, în ianuarie 2018 – 590 de milioane de lei. Deci, vorbim de o creştere de 19,6%. Deci, aţi văzut că apar foarte multe ştiri care vor să creeze incertitudine. Eu zic că până nu venim cu o formă finală, toate aceste speculaţii… În niciun caz pensionarii nu vor pierde. (…) Dar în acelaşi timp se vehiculează din ce în ce mai mult faptul că un pensionar are posibilitatea să opteze pentru Pilonul II de pensie sau nu. Orice decizie pe care o vom lua legat de Pilonul II de pensii va fi foarte bine argumentată, justificată, explicată. De aceea aţi văzut că în ultima perioadă nici nu am mai venit cu foarte multe lucruri care se spun de o parte sau de alta. Venim cu o formă finală, o explicăm oamenilor, astfel încât să poată să aibă o imagine clară a Pilonului II de pensie”, a declarat ea la România TV, citează Agerpres.
Dăncilă a afirmat că proiectul legii pensiilor va fi dezbătut în sesiunea parlamentară din toamnă.
„Categoric da (proiectul va fi dezbătut, n.r.). Este una dintre promisiunile programului de guvernare, alături de legea educaţiei, legea sănătăţii, legea manualelor. Eu vreau ca programul de guvernare să fie implementat”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Prim-ministrul a mai precizat că un principiu pe care îl va respecta legea pensiilor este „pensie egală” pentru „muncă egală” şi că metodologia de calcul al pensiei ar urma să cuprindă şi veniturile din sporuri.
„Încă mai există discuţii pe baza legii pensiilor. Doamna ministru Olguţa Vasilescu are deja această lege, dar trebuie să vedem foarte bine, să calculăm foarte bine, astfel încât să avem o lege a pensiilor care să fie pliată pe realitatea din România şi să aducă un plus pentru pensionari”, a spus ea.
Dăncilă a făcut referire şi la calendarul creşterii pensiilor pentru perioada următoare.
„Avem în vedere creşteri de pensii începând cu 1 iulie, anul acesta, astfel încât vom creşte, începând cu 1 iulie, punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei. Vom creşte pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei. Aşa cum am avut o programare a creşterii salariilor, avem o programare şi a creşterii pensiilor. Astfel, în 2019 punctul de pensie va ajunge la 1.265 de lei, iar în 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei”, a precizat ea.
În ce priveşte pensiile speciale, Viorica Dăncilă a apreciat că trebuie să existe un echilibru în sistem.
„Trebuie să un echilibru în sistem. Sunt convinsă că ministrul Muncii are în vedere acest lucru. Nu vreau să mă hazardez în a da acum soluţii, până nu le fundamentăm, până nu vedem legea finală”, a spus premierul.
Viorica Dăncilă: Legea achiziţiilor publice şi Legea parteneriatului public-privat, printre priorităţile Guvernului în trimestrul II
Premierul Viorica Dăncilă a enumerat luni seara, printre priorităţile Guvernului pentru trimestrul al doilea al acestui an, Legea achiziţiilor publice, Legea parteneriatului public-privat, înfiinţarea Casei de Comerţ a României, instituirea schemei de ajutor de stat privind acordarea de împrumuturi de 40.000 de lei, fără dobândă, pentru tineri, precum şi instituirea programului pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Dintre măsurile pentru trimestrul doi, importante pentru noi sunt Legea achiziţiilor publice, Legea parteneriatului public-privat – pentru că acestea vor fi cele care ne vor ajuta în a avea cât mai multe investiţii în România. Sunt legi foarte grele, dar foarte necesare şi să ştiţi că sunt legi cerute de autorităţile locale. Am avut întâlniri cu autorităţile locale. Toţi ne spuneau: ‘Schimbaţi legea achiziţiilor publice’. Avem foarte multe bariere în calea dezvoltării comunităţilor locale, pentru că fiecare primar a venit în faţa cetăţenilor cu un program de guvernare propriu pentru comunitatea respectivă. Dacă nu se modifică Legea achiziţiilor publice, mulţi nu se pot încadra în acest program (…) pentru că există această metodă: contestaţii peste contestaţii, care durează foarte mult timp”, a declarat Dăncilă la România TV, conform Agerpres.
Ea a precizat că o altă măsură pe care Guvernul şi-o propune pentru trimestrul al doilea vizează Casa de Comerţ, menţionând că, într-o primă etapă, aceasta va viza produsele agro-alimentare, proiectul fiind extins ulterior şi în alte domenii.
„În cadrul Casei de Comerţ – să luăm ca exemplu grâul – va fi colectat pe parcursul întregului an la acelaşi preţ, astfel încât în momentul în care avem o cerinţă de grâu, să zicem într-o altă ţară, noi deja avem cantităţile necesare pentru a putea furniza această cantitate de grâu. Mai mult, pe lângă Casa de Comerţ vom avem nu numai spaţii pentru depozitare, silozuri, vom avea şi unităţi de prelucrare, astfel încât să nu dăm întotdeauna numai materia primă, ci să avem şi produsul finit. Să nu dăm numai grâul, să putem să dăm şi produse de patiserie”, a precizat ea.
Printre priorităţile Guvernului, Dăncilă a menţionat şi un act normativ pentru instituirea schemei de ajutor de stat privind acordarea de împrumuturi de 40.000 de lei, fără dobândă, pentru tineri.
„(Împrumutul poate fi pentru n.r.) o mică afacere. Poate să îşi ia şi un calculator. Poate să dea avansul pentru o locuinţă…Orice, dar să ajutăm tinerii ca să aibă un start atunci când pornesc în viaţă”, a explicat ea.
Totodată, a făcut referire şi la instituirea programului pentru persoanele cu dizabilităţi, subliniind că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii asociaţiilor din domeniu, au fost identificate 47 de probleme.
„Trebuie să dăm o şansă şi copiilor, şi adulţilor cu dizabilităţi. Pe lângă finanţare, trebuie să le dăm ocazia să se integreze în societate. Sunt copii care sunt foarte inteligenţi, sunt copii care au foarte bune abilităţi. Trebuie să îi lăsăm să îşi pună practică aceste abilităţi, cunoştinţe, să îi lăsăm să înveţe o meserie”, a spus ea.
Dăncilă a mai precizat că în trimestrul al doilea vor trebui finalizate studiile de cercetare sociologică, pentru identificarea soluţiilor la problemele din sistemul de sănătate. În baza acestor cercetări, până la finele anului va fi realizat proiectul Legii sănătăţii.
În ce priveşte domeniul educaţiei, Dăncilă a vorbit despre un rol mai important acordat învăţământului dual, dar şi despre susţinerea, prin burse şi locuri în cămine, a elevilor care termină liceul în mediul rural şi intră la facultate.