Sari direct la conținut

Viorica Dancila, la Antena 3: I-am spus presedintelui Iohannis ca pentru mine este ingrijorator ca am vazut ca pana si unui prim-ministru i se poate face dosar penal

HotNews.ro

Premierul Viorica Dancila a fost invitata joi seara in emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3, unde a oferit detalii referitoare la discutia pe care a avut-o in cursul zilei cu presedintele Klaus Iohannis. Ea a vorbit si despre masurile economice si fiscale, despre scaderea unor salarii, despre legea pensiilor, dar si despre intalnirea cu ambasadorul SUA, Hans Klemm. Intrebata pana cand considera ca va ocupa functia de prim-ministru, Dancila a spus ca pana in 2020.

Despre discutia avuta astazi cu presedintele Klaus Iohannis:

  • Am discutat despre problemele importante pentru romani, despre Centenar, despre un proiect comun de tara, despre presedintia Uniunii Europene. 
  • Acestea au fost discutiile principale si domnul presedinte m-a intrebat ce parere am despre ceea ce se intampla acum legat de justitie, cum vad eu lucrurile. 
  • Am spus ca ceea ce am vazut in spatiul public pentru mine este ingrijorator. Aceasta din punct de vedere al simplului cetatean, dar din punct de vedere al functiei pe care o ocup, cea de prim-ministru, a trebuit sa iau masurile necesare, si anume chemarea ministrului Justitiei in tara.
  • Am spus ca o sa am o discutie cu domnul ministru si ca voi cere ca domnul ministru sa ia in calcul tot ceea ce a aparut in spatiul public si sa vina cu o situatie clara in fata cetatenilor si Parlamentului.
  • Iesirea in conferinta de presa a domnului ministru Tudorel Toader a fost dupa plecarea mea de la Cotroceni. Aceasta a fost singura discutie legata de justitie. Discutiile s-au axat mai mult pe acele doua proiecte de tara.
  • Despre masurile economice si fiscale: Ca rezultat a trecerii contributiilor de la angajator la angajat, au existat cateva probleme pe care le-am identificat si am incercat sa le rezolvam, astfel incat nicio categorie sa nu fie afectata.  
  • Imediat dupa depunerea juramantului am avut sedinta de guvern. Daca ne reamintim, in cele cateva zile, doua saptamani si ceva, am dat ordonanta de urgenta numarul 3, cu privire la IT-isti, la persoanele care lucreaza in cercuri de inovare, la persoanele care lucreaza in regim part-time. Mai urmeaza sa mai avem o ordonanta de urgenta, sa facem cateva corecturi si este necesar acest lucru.
  • Mi-am propus din primele zile sa nu mai vin cu solutii care, pe urma, sa produca alte efecte. Am rugat fiecare ministru sa identifice problemele pe care le are si am facut un program de implementare.  
  • Am incercat ca in doua saptamani sa identific problemele, sa identific ce este bun, dar si ce este mai putin bun, pentru ca oamenii se asteapta sa gasesc solutii bune pentru ei si pentru Romania.
  • Cel mai bun lucru este cel anuntat ieri de INS si anume cresterea economica de 7%, cea mai mare din Europa.
  • In 2017, pana la jumatatea anului, am reusit sa acreditam autoritatile de management, am reusit sa lansam ghidurile pentru fondurile europene, iar acest lucru a fost foarte greu, pentru ca in 2016 noi nu aveam nicio autoritate de management acreditata, deci nu puteam lua bani de la UE. Si cu toate acestea in 2017 am reusit o tara de absorbtie de 11%. Multi au spus ca este o rata de absorbtie mica. Da, si noi ne-am fi dorit mai mult. Dar totusi suntem, ca procent de absorbtie, deasupra unor tari puternice, cum este Germania, Franta, Austria sau Italia.
  • Bineinteles ca ne dorim ca pana in 2020 sa ajungem la o rata de absorbtie de 72,5%, iar pana in 2023, pe regula N+3 sa luam toti banii care ni se cuvin de la UE.
  • Pentru fiecare obiectiv din programul de guvernare avem un deadline.
  • Legat de cele trei spitale pe fonduri europene, cele trei spitale nu sunt in situatia pe care ne-am fi dorit-o cu totii. Trebuiau sa se construiasca la Iasi, Cluj si Craiova. Spitalul care trebuia sa se construiasca la Craiova ni se cere o alta pozitionare, deci un alt teren pe care sa construim acest spital, iar celalalt spital, spitalul de la Cluj, ni se mai cer inca 1,4 hectare pentru construirea acestui spital. Nu sunt trimise nici toate documentele care ar fi trebuit sa le avem deja la Bruxelles. Cautam solutii pentru cele trei spitale, dar situatia nu putem sa spunem ca ne bucura. Vom cauta solutii ca cele trei spitale sa se construiasca in cele trei locatii.
  • Am dezavuat faptul ca linia de metrou Gara de Nord – Otopeni nu are toata documentatia depusa. Riscam sa ne trimita inapoi toata documentatia, deci nu ne putem incadra in termenul de 2020 pentru constructia acestei linii de metrou.
  • Cautam solutii ca sa putem rezolva aceste lucruri, cautam alte metode pentru a le pune in practica.
  • Despre scaderea unor salarii: Legea salarizarii are cateva principii: La munca egala, plata egala. Cred ca este un principiu european si unul de justitie sociala. La cei cu salarii foarte mari, acest principiu a dus la scaderea acestora.
  • In Romania, Educatia si Sanatatea trebuie sa devina prioritare, de aceea salariile aici vor creste din martie.
  • Despre Formularul 600: La momentul investirii era deja o discutie despre acest formular. Cautam o solutie, pana pe 25 martie cand este termenul mai avem timp, am discutat si cu ministrul Finantelior. 
  • Ce pot sa va spun e ca in viitor va fi un singur formular si o singura plata, iar aceasta plata sa se faca in al doilea semestru. 
  • Inca mai disuctam despre acest formular, dar vom veni cu o solutie care sa se plieze pe realitate.
  • Despre Legea pensiilor: Trebuie adoptata in Parlament pana la sfarsitul acestui an. Bineinteles ca va fi pusa si in dezbaterea publica.
  • Ce pot sa va garantez e ca nu va scadea nicio pensie. Aici avem principiul: La munca egala – pensie egala.
  • Punctul de pensie va creste in acest an la 1.100 de lei si va ajunge in 2020 la 1.775 de lei.
  • Am discutat cu dna ministru, dar nu pot sa vorbesc acum de o forma finala a legii pensiilor, forma finala va fi ceea ce va reiesi si din dezbaterea publica. 
  • Despre ce fel de persoana este: Sunt un om obisnuit, modest, discret; sunt un om echilibrat si asa voi ramane. 
  • Sensibilitatea nu exclude feminitatea si dorinta de a schimba lucrurile. 
  • Voi incerca sa schimb mentalitatea, vreau ca oamenii sa creada in dreptate.
  • Despre intalnirea cu ambasadorul SUA, Hans Klemm: A fost o abordare punctuala din partea mea in a apara interesele Romaniei. I-am explicat dlui ambasador lucrurile pe care noi le vrem pentru Romania, dl ambasador mi-a raspuns la fiecare punct pe care l-am adus in atentia dumnealui, legat si de aderarea noastra la OCDE si de ridicarea vizelor si de investitorii americani pe care-i asteptam in Romania si pe care noi ii incurajam sa vina in Romania.
  • Despre legile justitiei nu am discutat, a fost o abordare foarte scurta despre justitie. Au aparut atunci in spatiul public acele inregistrari. M-a intrebat ce parere am. I-am spus ca sunt ingrijorata de ceea ce a iesit in spatiul public si sunt ingrijorata si din punctul meu personal, pentru ca am vazut ca intr-una din aceste emisiuni se vorbea despre un dosar facut unui premier. Eu sunt premier si ma gandesc daca este real, nu stiu daca este sau nu este, dar daca este acest lucru mi se poate intampla si mie.
  • Si legat tot de legile justitiei, ultimul lucru la care am facut referire a fost ca eu impartasesc punctul de vedere al presedintelui SUA. Am vazut postarea lui Donald Trump de pe 10 februarie, in care acesta scria ca pot fi acuzati, judecati oameni nevinovati.
  • Nu redau citat, va explic ceea ce vrea sa spuna mesajul dumnealui, ca acest lucru poate ruina vieti si ca, cine poate da inapoi o viata pe care, deja, ai distrus-o. Am spus ca asta trebuie sa se intample si la noi, sa avem incredere in justitie, dar, in acelasi timp, sa nu avem cazuri in care sa ne incadram in ceea ce a subliniat domnul presedinte Donald Trump.
  • Aceasta a fost singura discutie. Nu, dl ambasador nu a venit cu niciun fel de punct care se refera la legile justitiei si nu am vorbit despre legile justitiei.
  • Pana cand veti fi premier? Pana in 2020. Voi face tot ceea ce depinde de mine si voi incerca sa am o atitudine constructiva, sa fiu omul pe care si-l doreste ca premier atat coalitia PSD-ALDE… si este important acest lucru, pentru ca este un guvern politic si sustinut politic, dar si premierul care sa genereze increderea romanilor de acum incolo.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro