Sari direct la conținut

Vladimir Putin îl scoate în prima linie pe fostul său bodyguard, Aleksei Diumin, „să rezolve problema” ucraineană din Kursk

HotNews.ro
Vladimir Putin îl scoate în prima linie pe fostul său bodyguard, Aleksei Diumin, „să rezolve problema” ucraineană din Kursk
Președintele rus Vladimir Putin, dreapta, într-o întâlnire cu guvernatorul regiunii Tula, Aleksei Diumin, stânga, la reședința de stat din Novo-Ogaryovo, regiunea Moscova, 2 mai 2024. FOTO: Gavriil Grigorov/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a desemnat pe Aleksei Diumin, fost guvernator al regiunii Tula, în prezent secretarul Consiliului de Stat al Rusiei, în calitate de responsabil de operaţiunea militară pentru respingerea trupelor ucrainene din provincia Kursk, scrie publicația rusă independentă The Moscow Times, potrivit Agerpres.

Diumin (52 de ani), fostă gardă de corp a lui Putin în trecut, va avea rolul să coordoneze acţiunile armatei ruse în regiunea Kursk, unde trupele ucrainene au pătruns marţea trecută şi de atunci au avansat peste 35 km în adâncimea teritoriului Rusiei şi au cucerit zeci de localităţi.

După ce generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse, i-a prezentat liderului de la Kremlin, pe 7 august, situaţia din Kursk într-o manieră pozitivă, care a fost în mare măsură contrazisă de majoritatea celorlalte rapoarte privind evoluţiile de pe teren, Putin l-a însărcinat pe Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) să instituie regim de operaţiune antiteroristă în regiunile Kursk, Belgorod şi Briansk, de la frontiera cu Ucraina, şi să preia sub comanda lui „operaţiunea antiteroristă” din Kursk.

Numirea lui Diumin, care are gradul de general-colonel, în calitate de responsabil pentru gestionarea „situaţiei din Kursk” i-a luat pe mulţi prin surprindere, mai ales că intervine la mai puţin de o săptămână după ce această sarcină îi fusese încredinţată şefului FSB.

Cu toate acestea, bloggerii militari pro-Kremlin au salutat numirea acestuia.

Cunoscutul blogger militar Rybar l-a descris pe Diumin ca pe cineva care face parte din „echipa lui Putin” şi care, scrie el, va elimina „aparenţele şi va începe să rezolve problema, în loc să încerce să o îngheţe”.

Într-o declaraţie făcută marţi seara, preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că forţele ucrainene au preluat controlul deja asupra a 74 de localităţi din regiunea Kursk.

Liderul ucrainean a adăugat că „în ciuda luptelor dificile și intense, avansul forțelor noastre în regiunea Kursk continuă”.

„Acolo sunt efectuate inspecţii şi măsuri de stabilizare. Conceperea de soluţii umanitare pentru aceste teritorii continuă”, a mai spus Zelenski.

Anterior, armata rusă raportase că „zădărniceşte” noi atacuri ucrainene în această regiune de frontieră, ţinta, de la 6 august, a celei mai mari intruziuni, de după cel de-al Doilea Război Mondial, a unei armate străine pe teritoriul rus.

Forţele ruse au utilizat rachete, drone şi lovituri aeriene, în acţiuni despre care un comandant de rang înalt a declarat că au oprit înaintarea trupelor ucrainene, potrivit Reuters.

„Călătoria necontrolată a inamicului a fost deja oprită”, a declarat generalul-maior Apti Alaudinov, comandantul unității cecene de forțe speciale Ahmat. „Inamicul este deja conștient că blitzkrieg-ul pe care l-a planificat nu a funcționat”, a mai susținut Alaudinov.

Nu este pentru moment clar care parte deține controlul asupra orașului rus Sudja, prin care Rusia pompează gaz din Siberia de Vest prin Ucraina și mai departe spre Slovacia și alte țări ale Uniunii Europene. Gazprom a declarat marți că încă exportă gaz către Ucraina prin Sudja.

Guvernatorul interimar al orașului Kursk, Alexei Smirnov, a declarat luni că Ucraina controla 28 de așezări din regiune, iar incursiunea a avut o adâncime de aproximativ 12 km, pe o lățime de 40 km a frontului.

Mii de soldaţi ucraineni au trecut graniţa cu Rusia în urmă cu o săptămână, într-un atac surpriză despre care Vladimir Putin a susținut că are drept scop să îmbunătăţească poziţia de negociere a Kievului înaintea unor eventuale discuţii de pace şi să încetinească avansului forţelor ruse de-a lungul frontului, în special în regiunea ucraineană Doneţk.

În urma ofensivei ucrainene, Moscova a anunţat evacuarea a 200.000 de persoane, iar pe lângă cele din provincia Kursk au fost inițiate evacuări şi din provincia învecinată Belgorod, ameninţată de asemenea de incursiunile armatei ucrainene.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro