Votati coruptia, votati penalii!

Lupta intru apararea ministrilor dosariabili a intrat in cea mai interesanta faza, cea a santajului intre partide. Ecuatia votului e simpla: fie toti doamne si toti trei, fie niciunul. Cale de mijloc nu exista. Se reintoarce Pacuraru la procurori, il urmeaza si colegii Mitrea si Seres. Si invers. Ati vazut ce linistiti sint dosariabilii, ce zimbet dispretuitor-blazat i-a rasarit lui Mitrea? Stiu ei si prietenii lor de ce. Va fi demonstratia finala ca nimeni nu e mai presus de parlamentari. Un triumf al coruptiei sustinute prin vot. Tocmai bun pentru o campanie lipsita de orice mesaj.

Ce nostim era Bogdan OIteanu cind mima ingrijorarea pentru marile secrete din dosarul lui Mitrea, cind suspina ca se va pune in pericol ancheta procurorilor. Serios? Cum de nu s-o fi gindit Olteanu la chestia asta atunci cind expedia scrisorele catre Kovesi si Morar, somindu-i sa predea dosarele. Sa nu fi stiut Intiietorul Camerei ca regulamentul nu prevede nimic in legatura cu procedura avizului urmaririi penale si ca, daca tot se lupta pentru custodia dosarelor, ar fi fost intelep ca in momentul culminant sa aiba pregatita o procedura.

Olteanu a fost si mai nostim cind a vrut sa se ascunda sub fusta Lidiei Barbulescu, judecata logica, tinind cont de serviciile pe care deja doamna le-a prestat in lupta impotriva dictatorului Basescu. De data aceasta insa, nici macar Lidia nu a vrut sa se amestece prea tare, pentru ca lucrurile sint complicate rau.

In primul rind, un dosar neajuns in instanta nu are ce cauta in sertarele politicienilor, fiindca astfel dovezile de acolo se pot transforma in arme in mina inculpatilor. In al doilea, e greu de crezut ca parlamentarii pot asigura confidentialitatea a ceva. Explicatia e simpla: probele din dosar vor fi moneda de schimb in negocierea politica pe votul pentru neavizarera urmaririi penale. Cazurile Pacuraru, Mitrea si Seres vor fi judecate si votate la pachet. Probele, vinovatiile, justitia sint, toate, detalii in aceasta lupta acerba pentru apararea colegilor parlamentari de procurori. Ei sint ultima reduta si trebuie sa ramina necucerita.

Dincolo insa de demagogia unuia ca Olteanu, care nu urmareste decit sa mai traga de timp, si de previzibilitatea rezultatului votului colegilor fostilor urmariti, mai important este faptul ca, iata, coruptia si dosarele nu mai sint subiect. Nici pentru cei in cauza, se simte asta in abisul dezinteresului fata de evenimentul numit DNA, nici pentru opinia publica.

Marea victorie a acestei guvernari pesedisto-liberale este ca a reusit nu doar sa arunce in derizoriu tema anticoruptiei, ci sa o transforme in ceva rusinos. Nu doar ca s-a ajuns la saturatie si dezamagire, dar a discuta despre „marea coruptie”, despre opozitia indirjita a demnitarilor de a se infatisa instantelor de judecata, despre nesimtirea politicienilor, a devenit un soi de ciudatenie, o mostra de partizanat.

Faptul ca dupa trei ani, iata, dosarele ministrilor si parlamentarilor, sint blocate de politicieni, ca ele isi vor da, in cel mai bun caz, obstescul sfirsit prin votul alesilor neamului, nu revolta pe nimeni. Ba din contra. O bucurie ascunsa se ghiceste in reactiile politicienilor si in media tonomata. Bucuria ca stapinii scapa si ca unul din cele mai importante subiecte de campanie a devenit un cartof fierbinte.

Si inca ceva. Nici PD-L, nici presedintele nu-si vor asuma riscul de a-l stringe in mina si de a-l azvirli iarasi in dezbatere. Pentru ca e un risc. Riscul temei ajunse pe pozitia a patra in sondaje. O concluzie amara se impune: chiar si pentru promotorii subiectului, anticoruptia se dovedeste a fi doar o problema de oportunitate politica.

Cinstit ar fi ca sloganul din 2004 sa fie ajustat la realitatile momentului. Votati coruptia, votati penalii!