Vreme mișto afară, mă doare-n cot de recolta de anul viitor! Sau cât de mult contează METEO în viață – 30 de ani de la Revoluție

Se spune că-i de vină încălzirea globală. Nu-mi pasă! E noiembrie și e așa cald și frumos că mă doare-n cot de încălzire, de glob, de anotimp, de toate catastrofele care ni se anunță: se creează noi viruși, pământul nu mai germinează sămânța, etc. Un singur lucru mă supără: n-am apă caldă să mă spăl de transpirație. În rest, e vreme de tricou, de papuci de plajă și mai ales de stat leneș la soarele ăsta generos de noiembrie. Cum de-am ajuns să gândesc așa? Uite, cum! O istorie îți spun. (Multumesc Octav Mardale pentru caricatura asta care mi se potrivește și multumesc pentru acordul de publicare)

Astăzi, suntem terorizați de tot felul de apocalipse imaginare sau științifice.

De emission, carbon dioxide, methane, and nitrous oxide, de rising sea levels. Dar și de regional changes in precipitation, retreat of glaciers, permafrost și că se duce sea ice-ul dracului.

Când văd vremea de astăzi mă doare-n cot că nu ninge. Și n-aș vrea nici să plouă prea curând pentru că îmi place vremea asta. Să nu umblu cu trei cojoace, să nu mă bălăcesc în ploaie, să nu dârdâi la șpriț, să umblu cu nasu-n vânt.

Eu vreau să fie așa, frumos afară, toată viața. Cine nu vrea?

Și n-am gânduri că mă apucă foamea la primăvară, că nu se face rapița sau sfecla, mazărea sau grâul. Porcul cu paiul în gură, ăla românesc, n-are treabă nici el cu vremea. E, la ora asta împușcat în ceafă, că are pestă.

Astăzi e așa frumos afară că nu văd viitorul, pentru că știu că va fi oricum mâncare în piețe și magazine, indiferent de METEO din România. Voi avea la anul oricum roșii din madagascar, varză din nibelungia, pui din noua caledonie, pâine din coasta de fildeș și pepeni din maldive. Are, bre, supermarketul mâncare! Și la „împinge tava” va fi coadă la fix ora 12 ca până acum. Mâncarea nu mai are treabă cu starea vremii, cu natura.

Cum am ajuns eu să mă bucur de căldura de afară?

– Pentru că am realizat că tot ce știam pe propria piele despre starea vremii, despre meteorologie mi-a murit în brațe.

– Pentru că teama de vremea rea/bună mult timp mi-a fost creată de mass media. Și de teama asta m-am lecuit. Ce zice gura presei e o gogoașă.

Oricât ne-am da curcani, ce contează e experiența pe pielea proprie și personală.

Prima oară am învățat din familie, nu din abecedar.

Faptul că anotimpurile îmi dădeau anumite fructe și legume, cărnuri în farfurie.

Așa, iarnă nu-i iarnă că e iarnă. Nu! E iarnă că ninge, mama mă înfofolește și mănânc murături, conserve și fasole bătută sau ciorbă cu leuștean. În general, nu-i mult lapte că vaca nu mai merge așa des la păscut. Și nici ouă nu-s. Face și găina pauză.

Primăvara e anotimpul spanacului, mărarului, pătrunjelului, urzicii, dragaveiului. Da, lapte și ouă, fără doar și poate.

Vara vine cu cireșe, vișine, caise.Toamna nu știi în ce să-ți scalzi mai întâi cerul gurii: roșii, ardei, vinete, n-am cerneală eu să enumăr aici.

Regula din familie mi-a spus: anotimpurile trec prin burtă. Starea vremii o știi după natură, după fructe și legume. Prin mielul de Paște și porcul de Crăciun, dece nu?

Comunismul, însă, mi-a mai dat o lecție. NU, nu la Telejurnal (vezi meteo la minutul 23)

Am învățat METEO din Armata cea absurdă. Am făcut 9 luni Armata și am prins toate anotimpurile.

În cazarmă nu poți recunoaște anotimpurile după natură, legume și fructe, cum înveți în familie. Aici meniul era același. Scârbă de fasole, moloz de orez. Ciorbă de patriotism cu multă pâine-pesmet. Aici anotimpurile aveau alt suc gastric.

Am intrat în armată toamna. O lună-două ne-au frecat caporalii prin natură. Întâi la cules recolta, ne-au alergat ca pe porci mistreți. Simt și acum putoarea aia de praf de pe cartofii pe care-i culegeam/alegeam. Apoi, cu pușcă și cu exerciții stupide am creat dușmanul închipuit. Eram obosiți, transpirați și peste tot vedeam trădători/prădători de țară. Toamna înseamnă ciorapi murdari și delir cu dușmani.

Iarna-primăvara erau vremuri de marșurilor forțate până-n poligoane. Ningea, ne ploua. Știu că am prins așa un frig că nu puteam sta locului în clădirea de tragere. Cădeam jos după marș, dar n-aveam cum să pic pe pământ, că pământul era bocnă. Mă ardea de frig.

Vara? Stăteam cu pușca-n sus. Soarele îmi ardea ciolanele. Pe scurt, trăiam realitatea verii și aflam starea vremii direct de la Dumnezeu. Sexy era Dumnezeu că stăteam că ne rumenea pe toate părțile!

În iarna lui 1989 am intrat cu frig, frig uscat. Apă caldă și căldură la bloc, deloc. Ai mei nu puseseră conserve, n-au avut chef nicio de o gogonea în oțet.

La Revoluție.

nu mi-era frică de gloanțe, că nu le învățasem în armată, nu le văzusem vreodată intrând în om, mai mult toată suflarea din Piața Universității spunea că-s gloanțe oarbe.

Dar mi-era frică să nu vină ploaia, frigul. Vremea a ținut cu Românii. De Revoluție a fost cea mai frumoasă vreme din viața mea. Era ca astăzi. Eram cu toții contrariați, cum, nu suntem în Decembrie? În Decembrie mi-am luat Rația de Libertate! În zilele alea n-aveai chef de mâncare. Și mulți ani n-am știut sensul anotimpurilor. Eram tot timpul în stradă, nu știam ce-i foamea, ce-i murătura, ce-i urzica, ce-i vișina.

Prin 1996-98 au apărut managerii, corporatiștii.

A venit vremea de stat prin birouri. A început tot odată rendul cu încălzirea globală. Mass media vedea că pierde terenul vânzărilor și a inventat un limbaj apocaliptic/fete sexy care prezentau vremea.

Ah, dar din toate schimbările cel mai mult mie mi-a plăcut abundența supermarketurilor.

Mi-am zis:

1. când voi fi bătrân va fi doar cald zi de zi, deci mi-am luat adio dela lecția învățată în Armată

2. nu avem atâtea vaci în țară cât lapte este prin magazine, iar de toate sunt TOT timpul în supermarket: spanac, fasole bătută, urzică, deci adio ce știam eu despre anotimpuri, legume, fructe, cărnuri din familie

3. de câte ori urlă careva că vine apocalipsa vara cu arșiță și iarna cu ninsoare, ZIC: nu-i adevărat, cineva vrea să-mi vândă gogoși

Da! Vremea a devenit trend, doar dacă era vândută ca o marfă. Și în vacarmul ăsta comercial, tot mai rar se aude un urlet sincer ca al Gretei Thunberg:

Revin. Vremea pe 6 noiembrie astăzi e frumoasă: caldă, luminoasă, miraculoasă. Îmi dă amnezie. Cum toate experiențele vieții mele nu contează, ce mă oprește să mă bucur de vremea de afară?

E vreme mișto afară, mă doare-n cot de ce-am învățat în familie, în Armată, de la activiștii mediului, de la virusologi, de la medici și mai ales de recolta de anul viitor!

Mă doare-n cot! E frumos afară! Ah, și-mi place mult să mă văd pe nas cu ochelari de soare! Cine sunt eu? Unul care trăiește inconștient clipa.