Vremea tablagiilor acoperiti

Odata cu intrarea CNSAS-ului in moarte clinica, au reinviat baietii din sistem, pitulati in ragaliile functiilor obscure ale societatii noastre de consum.

Coincidenta face ca exact in zilele cind inaltii prelati au obtinut dreptul de a amesteca taina impartasaniei cu taina ciripitului la Secu, o veche scrumbie afumata sa ne fie prezentata drept peste proaspat in hala Ministerului de Externe, ceea ce ne indreptateste sa speram ca si in alte institutii de partid si de stat functia va bate prieteneste gradul pe spinare in vazul lumii.

Naivi cum sintem, am crezut pina mai ieri doar in mitul ofiterilor acoperiti, carora in decembrie ’89 li s-a ordonat sa intre in politichie. Vazindu-l pe seful diplomatiei romane gata sa execute saltul inainte la picioarele prezidentului, sa se tirasca pe burta, cu masca pe figura, si sa razuie cu baioneta dusumeaua Palatului Cotroceni in cautarea dusmanului, am socotit ca a sosit in sfirsit si vremea subofiterilor acoperiti.

Daca Nea Nicu ar fi trait, probabil ca Lazar Comanescu ar fi fost un rapsod de frunte al Ansamblului artistic al MAE-ului, luind in considerare darul cu care a fost inzestrat acest fiu al marginimii Sibiului, ce cu doina ii doineste si cu fluiera ii zice. Destinul a vrut insa sa pierdem un fluieras si sa cistigam un ministru, in clipa cind Nenea s-a hotarit sa-i sopteasca acele cuvinte biblice: „Scoala, Lazare. Ia-ti gradul si umbla!“.