Wonder Woman (2017) – Pace si iubire

Dupa trei incercari mediocre, DCEU a gasit formula salvatoare cu „Wonder Woman”. In momentul la care scriu cronica, pe Rotten Tomatoes filmul are un procent fresh de 93% – mai bun decat „Deadpool” si „Guardians of the Galaxy vol.2” – debutand pe primul loc in box office-ul nord-american, cu incasari de 100,5 de milioane de dolari. Nimic nou sub soare, dar oare extazul fanilor si criticilor de film se justifica?

I used to want to save the world, this beautiful place. But the closer you get, the more you see the great darkness within. I learnt this the hard way, a long, long time ago. (Diana Prince)

Patty Jenkins a mers pe o formula clasica. Povestea originii Dianei Prince este prezentata prin sfanta tehnica a flashback-ului pentru a ne explica cum s-a hotarat printesa amazoanelor sa paraseasca insula Themiscyra si sa devina eroina care ii protejeaza pe cei slabi. Nu este cazul sa ne ascundem dupa deget, „Wonder Woman” imprumuta cu drag si spor elemente narative si de constructie a expozitiei si personajelor din „Thor” si „Captain America” – acest aspect nu deranjeaza, prea mult, dar la partea inserarii Dianei in Primul Razboi Mondial se putea gasi o formula mult mai temerara.

De ce? Pentru ca la final, speranta si deznagejdea amazoanei erau puse in evidenta mult mai bine daca actiunea se petrecea inaintea razboiului. N-ar fi stricat daca anumite scene n-ar fi fost trase la indigo dupa „Captain America, First Avenger” cum ar fi scena cu pilula de cianura mestecata de un personaj, fix pe o alee obscura. Lipsea sa zica „Hail HYDRA!” inainte sa moara. Dar suntem oameni rai si fara suflet si avem ceva cu „Wonder Woman”. Merita amintit faptul ca acum un an, fanii care doreau ca Rotten Tomatoes sa fie inchis pentru mediile proaste ale filmelor DCEU, astazi jubileaza. Cum se intoarce roata!

Pana sa vorbim de jocul lui Gal Gadot trebuie sa ne „luam” de o mana de actori buni azvarliti in roluri secundare si care nu reusesc sa faca mare branza. Robin Wright, generalul Antiopa este utilizata fix cum a fost „pierdut” Frank Grillo in „Captain America Civil War”, adica putin si prost dar, a trebuit sacrificata pentru motivatia eroinei. Connie Nielsen functioneaza pe post de povestire in rama a legendelor si din pacate pentru Patty Jenkins, pana si cele mai slabe episoade din „Xena: Printesa Razboinica” sunt mai reusite. Daca am ajuns la Xena, haideti sa facem un pas inainte cu personajul negativ, Ares, interpretat de David Thewlis. Sa nu fie Marvel singuri in plop cu personaje negative de carton. Daca raposatul Kevin Smith – actorul din Xena – era carismatic cu toate ca scenaristii se straduiau sa-i strice toate planurile si isi bateau joc de personaj, Thewlis propune un Ares sters si fara valoare in economia filmului. Functionand pe post de bau-bau ca la final sa dispara la fel de repede cum a rasarit prin transee.

Orice erou trebuie sa aiba o echipa si un iubit/a. Wonder Woman are parte de Steve Trevor (Chris Pine) mare spion, mare caracter si o mana de colegi cat mai variati etnic. Din nou. Sa nu fim rai si sa comparam cu povestea din „Captain America: First Avenger” cu toate ca bate la ochi, dar sa felicitam DCEU pentru cronicile bune. Macar stim ca inspiratia este o forma sincera de admiratie. Diana si Steve aduc aminte de Cap si Peggy Carter sau Cap si Bucky cu tot cu fastaceala, emotie, sarcasm si admiratie. Cu toate acestea, chimia dintre Gadot si Pine lipseste cu desavarsire, insa apreciem scena cu vals si ninsoare peste sat. Parca si asta aduce aminte de ceva…parca si Peggy Carter astepta dansul ala, dar in cazul ei nu a mai fost sa fie.

Un alt aspect „amuzant” il reprezinta accentele utilizate de personaje. Nu ne luam de Gadot, dar DCEU isi permitea sa angajeze un profesor sa-i ajute pe actori cu accentul german si grecesc. Se vede astfel ca Patty Jenkins n-a invatat din lectia dura primita de Oliver Stone in „Alexander”. Danny Huston in rolul generalului Ludendorff devine comic intr-o incercare groteasca de a vorbi ca Red Skull, in timp ce amazoanele se chinuie cu o greaca mutilata. Mai bine aveam un film mut sau un profesor pe platourile de filmare.

Sa zicem ceva si de bine. Pana la urma, „Wonder Woman” merita toate vorbele frumoase pentru stradania lui Gal Gadot de a duce filmul in carca. O face cu brio si devine motorul unui film care daca esua, incheia planurile Warner pentru DCEU. Diana Prince este suflet, emotie si tarie. O combinatie excelenta de inocenta si forta care incanta cu fiecare scena. Era cazul sa avem un film cu o supereroina – aviz Marvel, poate incepeti sa faceti ceva cu Black Widow.

Patty Jenkins mai are de invatat cate ceva la capitolul montaj si filmare a scenelor de actiune unde se simte din plin influenta lui Zack Snyder la capitolul slow motion. Dar asta sa fie pacatul principal al filmului.

„Wonder Woman” aduce ceea ce „Man of Steel” si „Batman vs Superman” n-au reusit. Emotie, actiune si elemente de profunzime fara a te lovi peste ceafa ca acum trebuie sa suspin si peste cateva minute sa razi. Faptul ca Jenkins a adus umor si umanitate in DCEU merita apreciat si laudat cu insistenta. In fond si la urma urmei, filmele cu supereroi servesc drept legende moderne. Alaturi de Ahile, Perseu si Hercule, eroii benzilor desenate devin personaje care se confrunta cu situatii exceptionale si se bazeaza, in cele din urma, pe emotii si umanitate. Cea mai mare calitate a Dianei o reprezinta umanitatea. „Wonder Woman” exceleaza prin umanitate si inocenta iar DCEU primeste o lectie buna de la Patty Jenkins. Se pot face filme cu umor, culori calde si emotii. Pacat ca nu stim inca cum sa pastram echilibrul.

„I will fight, for those who can not fight for themselves” (Diana Prince)

Ioana, cand ia o pauza si nu mai e workaholica, se uita la filme si seriale cat e ziua de lunga si scrie despre ele pe www.edge-and-back.tumblr.com. O gasiti si pe Facebook.