Zeci de mii de euro au disparut inexplicabil din conturile unor magistrati timisoreni
Publicarea pe Internet a declaratiilor de avere ale demnitarilor si functionarilor publici a fost, neindoielnic, la nivelul programelor privind combaterea coruptiei, un autentic exercitiu de transparenta impus de actuala guvernare. Graba cu care s-au completat primele formulare a fost inlocuita, dupa o luna, la al doilea set de declaratii, cu rationamentul ce a vizat diminuarea averii dupa moda „cinstit si sarac”. Asa se face ca intre primul set de declaratii si al doilea, aflat la distanta de aproape o luna, s-au strecurat modificari de zeci de mii de euro.
Prezentarea averilor dobandite de persoanele cu parghii de putere in stat s-a constituit intr-o veritabila radiografie fiscala si morala a semnatarilor, mai cu seama ca, in unele cazuri, pentru justificarea averile colosale acumulate de-a lungul anilor, s-a apelat la mitul „matusii din Germania”, cu ale sale donatii de sute de mii de dolari, sau a mostenirilor providentiale.
Sigur, este vorba despre justificarea averilor aflate la vedere si nu a celor depozitate in canalele economiei subterane.
In alte cazuri, cum ar fi si in magistratura timisoreana, parti din averile personale s-au volatilizat chiar intre prima si a doua declaratie de avere, stiut fiind faptul ca, la putin timp de la completarea si publicarea pe Internet a primelor formulare – cu „blocarea” transparentei la limita depozitelor in lei sau valuta a caror valoare depaseau echivalentul a 10.000 de euro – s-au solicitat alte declaratii, dupa interventia sefului statului, cu mentionarea exacta a sumelor cash din conturile familiei.
Spre exemplu, daca in declaratiile de avere completate in luna mai 2003, mai multi judecatori timisoreni au recunoscut ca au in conturi peste 10.000 de euro, la a doua „spovedanie” scrisa, cu mici exceptii, euroii din conturi au disparut pur si simplu, fara ca pe lista averilor sa fi aparut terenuri, imobile sau masini in plus.
Unul dintre magistratii care, in intervalul dintre prima si a doua declaratie de avere (13 mai – 16 iunie 2003) au efectuat, probabil, acte de caritate sau donatii se afla si seful Sectiei Penale de la Curtea de Apel Timisoara, Ion Dinca.
Fost presedintele al Tribunalului Timis, domnia sa a devenit, in timp, din cauza intransigentei si a condamnarilor orientate mai mereu spre maximul legal, un adevarat cosmar pentru inculpatii din penitenciar sau arestul politiei, locuri unde numele sau este echivalent cu pierderea sperantei in reusita unei manevre de culise.
Incomod atat pentru raufacatori, cat si pentru unele persoane din sistem, numele sau este rostit cu teama de arestatii din zona deoarece, daca dosarele lor sunt repartizate completului de judecata condus Ion Dinca, faptele ar putea fi evaluate la adevarata lor valoare penala, iar condamnarea – pe masura.
Publicarea declaratiei de avere a fostului presedinte al Tribunalului Timis a socat pe multa lume, justitiari si justitiabili, deopotriva, in conditiile in care unul dintre putinii judecatori din Romania care vin la serviciu cu bicicleta, mimand modestia financiara, are trei apartamente si o casa de vacanta in constructie, 0,75 ha teren agricol, 1335 mp teren intravilan, un autoturism Dacia 1300si, asa cum aparea consemnat in prima declaratie de avere, peste 10.000 de euro in cont.
Iritat de mediatizarea acestei declaratii in presa, magistratul Ion Dinca a intrat in silentio stampa si a lansat un avertisment: „Puteam sa va dau in judecata, dar asta insemna sa ma cobor la nivelul dvs. Trebuia sa mentionati in presa cum am dobandit averea, asa cum apare scris acolo, pe declaratie.
Daca-mi aduceti pe cineva care spune ca a aranjat un proces la mine, doar atunci puteti scrie ce vreti. Nu ma mai salutati pentru ca nu o sa va raspund!…” |n incercarea de a rezolva problema, trecand peste tonul transant al magistratului, am accesat din nou adresa www.just.ro pentru a consemna „mentiunile” din declaratia de avere a presedintelui Sectiei Penale de la Curtea de Apel Timisoara.
Surpriza a fost de proportii cand am descoperit cateva schimbari in document, cea mai importanta fiind volatilizarea sumei de peste 10.000 de euro din cont.
Oare, judecatorul Ion Dinca si-a donat o parte din avere? |n asteptarea raspunsului, sa spunem ca in a doua declaratie de avere apare inca un teren intravilan, in suprafata de 410 mp, a carui valoare de impozitare este de 100 milioane de lei, despre care se vorbeste in finalul documentului.
Dar iata „mentiunile” a caror omitere de la publicare l-a iritat atat de mult pe magistrat: „…Sunt judecator de la 01 aprilie 1991. Apartamentul cu val. de impozitare de 320.785.750 lei, este dobandit in luna mai 2001 prin contract de renta viagera, pe numele fiicei mele, Dinca Roxana, majora care se gospodareste cu mine, credirentierul fiind in viata, iar apartamentul cu valoarea de impozitare de 236.903.750 lei prin contract de intretinere.
Terenul in suprafatã de 1335 mp este situat in satul Izvin, jud. Timis, iar terenul in suprafatã de 410 mp este situat in Timisoara, dobandit prin cumparare, contract provizoriu de vanzare- cumparare. Obs. Mai detin cota indiviza de 1/6 din casa parinteasca situata in comuna Gradistea jud. Valcea cu aceeasi cota si din terenul aferent in suprafata de 2500 mp, prin succesiune.
Prezenta declaratie constituie act public si raspund, conform legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor”…