Ziua Romaniei, o zi in care haosul romanesc mi-a fost drag

O tara e ca o iubita, iar din acest punct de vedere ma gasesc intr-un ménage à trois. O familie in trei. Am trait aproximativ la fel de mult in patria mea Romania, ca si in tara de adoptie, Germania. Daca cineva ma intreaba acum pe care dintre ele o prefer, mi-e greu sa raspund. Mi-e greu sa raspund pentru ca automat ma gandesc la o Romanie si o Germanie ideale, in care am pus suflet, munca, sperante, in care am fost bucuroasa si fericita, din cand in cand. Iar asta conteaza, caci dragostea noastra, inclusiv fata de o tara, e egoista si o simtim mai ales in masura in care ne intareste identitatea si ne rasplateste cu bucurii.

Cand am ajuns in Germania, in vara lui 1990, socul a fost in primul rand cultural. La scoala comunista invatasem ca „natura ca in Romania nu mai gasesti pe lume”. Si iata ca realitatea batea filmul. Peisajele care se derulau pe parcursul drumului, pe cand conduceam masina pe autostrada, erau mirifice, ordonate si la locul lor. Germania era frumoasa ca o fata cu cosite blonde, impletite cu grija in cozi. Niciun fir de par nu scapa structurii, armonia impletirii era perfecta.

„Drumul serpuieste printre cateva mici coline, acoperite cu iarba deasa si culturi fragede de soia si de porumb. De-o parte si de alta a soselei, pomi imbracati in floare, ca intr-un vesmant de mireasa. Un țarc mic cu capre se profileaza la umbra unui copac. Iezi mici si tarcati zburda in alinarea soarelui crud, care anunta o dimineata de vis. Mai incolo, soseaua o coteste prin sat. In fata caselor sobre si ingrijite, cu petunii atarnand pe balcoane, straturile de lalele se insira aliniat. Asta-i Germania cea ordonata si blanda, in care „vesnicia s-a nascut la sat”. Germania cea aspra e alta, iar gustul ei nu-l pot uita, chiar daca peisajul bucolic ma inunda, facandu-ma sa visez la patrie. La o Romanie frumoasa, normala, in care viata isi are rostul ei”.

E un scurt fragment dintr-o scriere care va aparea candva. Dar cam atat despre peisaje simbolice, al caror ecou nu-l pot justifica biografic, decat poate literar, caci biografia mi s-a derulat aproape exclusiv in mediul urban. Ordine, simt estetic, constiinciozitate, parolism, normalitate. Asta se simte si se resimte inca in mare parte in Germania, chiar daca realitatile din orase si marile metropole s-au cam schimbat.

Romania-Germania, tur-retur. Daca este sa contabilizez treburile care sunt intr-un fel la noi si altfel la nemti, pot sa incep inca din pragul locuintei din Romania. Ma transpun intr-un univers imediat in care lucrurile nu sunt chiar la locul lor.

Casa scarilor e vopsita pe jumatate intr-un visiniu groaznic, ce contrasteaza neplacut cu galbenul de mai sus. Seful de scara a facut un business la negru cu un rest de vopsea, pe banii locatarilor din bloc. O smecherie ca multe altele, din viata in comun de la bloc.

Firele de telecomunicatii atarna pe langa usi si stau incolacite peste tot. Panzele de paianjeni de pe tavan le tin ison. Femeia de serviciu lucreaza la negru, dar e si ea din bloc, asa ca nu te poti lega de ea.

Trotuarul din fata blocului a fost injumatatit, ca sa faca mai mult loc carosabilului si nelipsitelor borduri. Peste vechiul trotuar s-a turnat bitum la greu, care apoi a fost taiat ca niste cristiane la schi, inspre gardul verde limitrof.

Dai sa te urci in masina, pe usa din stanga vezi urme albe, daca nu si zgarieturi de la cineva (oare cine?) care s-a parcat prea aproape si ti-a belit masina dupa bunul lui plac. Spre intersectie, esti depasit cu doi-trei metri inainte de semafor. O faci la stanga si stai cu ochii in saispe ca sa nu calci vreo baba cu mobilul la ureche, vreo pipita sau vreun tovaras cu sapca ce se grabeste sa ajunga pe partea cealalta, sarind inclusiv peste liniile de tramvai.

Pe drum, bizoni, gropi, capace de guri de canal care clampane neostoit. Condusul in Romania e, in general, o provocare. Intre vitezomani, imberbi si ageamii trebuie sa te strecori cu gratie, caci altfel ajungi pe mana asigurarilor, care platesc cand si cand.

Cobori din masina si parchezi in fata unui magazin alimentar. Acolo ar trebui sa fie un parculet, insa acesta a fost transformat in ghena de gunoi de trecatori si locatarii care arunca gunoaie si hrana la porumbei, la pisici si la caini, ca si cum ar fi in ograda lor de la tara. Ba chiar mai rau.

In vreme lui Ceausescu, Romania era o tara curata. E adevarat ca nici consumul nu era la fel ca azi. Prin modul in care romanul se raporteaza la abundenta de bunuri, impachetate sau nu, vezi cat de tare s-a integrat in noul mileniu si civilizatia din EU.

E multa mizerie in Romania si sunt multe carpeli ale primariilor, care fac lucruri doar pe bucatici si doar unde iese vreun avantaj. Altfel cum se explica inutilitatea unor proiecte, penibilul altora, perisabilitatea, lipsa de estetica si de integrare in peisajul general?

Cand vii din Germania in Romania, parca ti-ai dori un pic de dezordine, un haos mai mic. Cand stai mai mult in Romania, incepi sa ai fobie la tot felul de abuzuri, de obraznicii, de nesimtiri. E bine uneori in Romania, unii oameni sunt chiar corecti si prietenosi. E ceva mai bine in Germania din punctul acesta de vedere, caci pe cuvantul neamtului te poti baza mai mult.

Daca esti doar strain, mizeriile din tara altuia te pot enerva. Daca esti si roman, cartesti, dai vina pe guvern si pe stat, considerand ca tot ce-i rau pe strada si in viata ta e rau „din cauza lor”.

E Ziua Romaniei si m-am uitat imprejur si in sufletul meu. Cu toata perfectiunea nemteasca, este o zi in care haosul romanesc mi-a fost drag.