28 de ani. Miliarde de euro. Romania digitala, incotro? (partea intai)

Capitole:

• Prolog
• Guvernanța IT în România. Structură clasică de factură europeană (vezi Figura 1)
• Guvernanță colonială
• Guvernanță feudală
• Guvernanță IT în România. Structură de tip Chief Information Officer. Înființare CIO Guvernamental. (vezi Figura 1)
• Capitol interactiv

Prolog

Recunosc că am așteptat publicarea până la investitura noului cabinet si in termeni declarativi pare ca de obicei „bine”. Pentru IT.

Doamna Prim Ministru a subliniat în discursul de ieri din Parlament – nu e un citat exact ci o preluare aproximativă – „Reformarea administrației: Suntem o tara cu una dintre cele mai bune infrastructuri de IT din lume. Vreau ca cele mai multe tranzacții si depuneri de documente sa se facă prin mijloace online”. Într-adevăr avem una din cele mai bune viteze de broadband din lume însă până la infrastructură IT mai sunt extrem de multe de făcut. Poate citeşte un consilier acest articol, am eu o obsesie veche cu consilierii

În acest episod este prezentată o opinie despre cauza ineficienței investițiilor în infrastructura digitală și serviciile asociate. Au trecut 28 de ani, am cheltuit miliarde de euro și trebuie sa mergem la ANAF în persoană, la Cadastru si la orice altă autoritate publică cu vestitul „ dosar cu șină”. A-ţi preschimba actele in Romania este sport extrem și daca nu poți șunta coada imensă ai de pierdut zile. Noțiunile de identitate digitală, democrație participativă digitală, servicii digitale, îi sunt necunoscute statului român… şi implicit cetățeanului.

Care sunt cauzele RISIPEI de RESURSE ? Iar in risipă includ de la lipsa de cunoștințe până la furt și corupție , fără a mă pronunța despre nici o speța a priori.

În opinia mea lipsa de guvernanță a condus la risipă mai precis guvernanța feudală a unei activități destul de exacte în ansamblul său…În acest articol este despre cum putem întări regulile și procedurile pentru a reduce discreționarul, corupția și risipa.

De fapt, vrem sau nu vrem, toată societatea românească este despre guvernanță : administrativă, clinică, corporativă, etc.

Adoptarea unui set de bune practici, politici și standarde cu privire la structura de luare a deciziilor, proceselor și mecanismelor relaționale cu efect major în livrare de valoare prin tehnologia informației.

În limba română și pe înțelesul tuturor ne ajută să știm :

– Cine, cum si când definește proiectele de infrastructura digitala ?

– Cine le aprobă ? Au nivelul de competență necesar ?

– Sunt aliniate strategiei de dezvoltare a societății românești ?

– Sunt parte a strategiei de IT guvernamentale ?

– Sunt compatibile proiectele cu Arhitectura Organizaționala Guvernamentală, cu Cadrul Național de Interoperabilitate ?

– Care sunt soluțiile și standardele securitate adoptate de către administrația publică?

– Cine este responsabil privind soluțiile tehnice si costurile implicate ?

– Au fost adresate toate riscurile începând cu faza de definire a proiectului? Sunt acestea diminuate, transferate?

– Există o procedură coerentă de management de proiect

– Etc.

Mă veţi întreba dacă introducând ce spune acest articol nu se va mai fura…Ba da, dar mult mai greu şi vom ști verigile slabe.

Guvernanța IT în România. Structură clasică de factură europeană

A se urmări Figura 1

Am stabilit în episodul anterior [1] că în 1990 România moștenea o administrație supercentralizată însă în care digitalizarea era relativ bine reprezentată și multe din domeniile vieții economico-sociale erau digitalizate.

Pot să vă confirm făcând apel și la memoria celor mai în vârstă că și activitatea de „elaborare de sisteme și aplicații informatice” era foarte bine organizată și condusă . (Existau îndrumare metodologice elaborate de către actualul ICI care reglementau foarte bine activitățile, modul în care se organizau ședințele de analiză – proiectare, etc.) . Chiar și semnatarul acestor rânduri își aduce aminte cu plăcere de muncă făcută că analist (similarul business analistului) în anii 1990-1992 într-unul din departamentele de elită ale M.Ap.N. în bază unor lucruri foarte bine reglementate și formale.

Următorii ani au reprezentat o fugă de autoritate și responsabilitate în domeniul digitalizării astfel aceasta își va pierde din importantă formală între autoritățile publice.

Când am început documentarea acestui articol credeam că va fi un lucru simplu de făcut pentru ca îmi petrecusem întreaga viața în aceasta țara și în acest domeniu. În concluzie nu putea fi foarte greu de revăzut și revizuit . După ce am început să reconstruiesc autoritățile publice care au condus comunicațiile si informatica am început sa înțeleg câte ceva…

Informatica

– 1990 Comisie Națională de Informatică

– 1993 Comisie Națională de Informatică

– 1995 Comisie Națională de Informatică

– 1998 Agenția Națională de Comunicații și Informatică

– 2001 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2002 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2003 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2009 Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

– 2013 Ministerul Societății Informaționale

– 2017 Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Comunicațiile

– 1990 Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor

– 1990 Ministerul Comunicațiilor

– 1992 Ministerul Comunicațiilor

– 1994 Ministerul Comunicațiilor

– 1997 Ministerul Comunicațiilor

– 1998 Agenția Națională de Comunicații și Informatică

– 2001 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2002 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2003 Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației

– 2009 Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

– 2013 Ministerul Societății Informaționale

– 2017 Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

Pentru cei care vor să abordeze științific aspectele de față găsiți între [2] si [24] Normele de politică publică pentru înființarea și desființarea diverselor structuri

Puteți vedea sintetic și grafic și în figura 1.

Aveți mai sus autoritatea publică care ar trebui făcuta responsabilă în mod principal pentru felul cum arată România anilor 2018 din punct de vedere digital. Dacă veți face un exercițiu pe care autorul l-a făcut veți vedea că dintr-un exces de zel propriu națiunii din care facem parte fiecare dintre aceste autorități și-a prevăzut atribuții pe care de a lungul timpului nu le-a putut îndeplini. În mod obiectiv și subiectiv. În aceste structuri au lucrat 28 de ani oameni care ar fi trebuit sa fie furioși că nu își fac cum trebuie profesiile că România risipește bani, că politica intervine des in luarea deciziilor fără discernământ, etc.

Ca un amănunt picant in partea a doua a articolului va voi propune spre lectură un angajament luat în 2011 în fața Comisiei Europene – parte a politicii de Single Digital Market – cu responsabili numiți în cadrul MCSI care este încă neîndeplinit…

În 1990, zorii democrației românești J , apare [19] Hotărârea nr. 1366/1990 privind atribuțiile și răspunderile în informatizarea societății românești. Lucrurile s-au conturat dacă vreți destul de profesionist de-a lungul timpului, în 1991 debutam cu [20] Hotărârea nr. 490/1991 privind concepția generală a informatizării societății românești din care citez:

CONCEPȚIA GENERALĂ A INFORMATIZĂRII SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI

1. Obiective

Informatizarea, componentă a dezvoltării societății românești, va asigura suportul informatic necesar rezolvării eficiente a problemelor trecerii la economia de piață și a dezvoltării economico-sociale în perspectiva începutului mileniului trei, având următoarele obiective principale:

Vă recomand sa îl citiți este un document care daca ar fi fost pus în practică în literă și spirit ne-ar fi dus departe.

Surprizele nu contenesc să apară iar în anul 1997 apare un document la fel de programatic [21] , Hotărârea nr. 308/1997 referitoare la strategia națională de informatizare – care este promovată prin [22] Hotărârea nr. 58/1998 pentru aprobarea Strategiei naționale de informatizare și implementare

Însă una din cele mai puternice politici publice este cea promovata prin [21] Hotărârea nr. 1440/2002 privind aprobarea Strategiei naționale pentru promovarea noii economii și implementarea societății informaționale completata de [23] Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.440/2002 (aflata încă in vigoare)

În concluzie:

Începând cu anul 1990 am avut în tot timpul fără nici un hiatus o autoritate publică la nivel central subordonată guvernului sau făcând parte din guvern care trebuia SĂ CONDUCĂ/GESTIONEZE activitatea de informatizare/digitalizare. De-a lungul timpului au fost emise politici publice (concepții generale, strategii) care trebuiau să ne mențină cel puțin la nivelul anului 1990 an în care am stabilit că România se află într-un stadiu satisfăcător de digitalizare. În realitate am pierdut controlul…

Nu îmi amintesc să fi avut vreodată o discuție aplicată finalizată în documente de politică publică (lege, hotărâre) cu privire la :

• Nomenclatoare și Registre generale
• Cadrul Arhitecturii Organizaționale (Enterprise Arhitecture)
• Cadrul Național de Interoperabilitate
• Standarde și politici în digitalizare\informatizare

Însă în realitate nu am avut niciodată o autoritate publică care să aibă cu adevărat autoritate asupra celorlalte în aria să de responsabilitate adică digitalizarea\informatizarea. Deci Ministerul\Comisia\etc. care gestionau digitalizarea nu a fost în poziția de a elabora a cu adevărat o strategie coerentă de digitalizare a societății românești aliniată unei strategii de dezvoltare a societății românești și să aibă forță de a o pune în practică.

De ce ?

În opinia mea a fost o mixtură de lipsă de cunoștințe, lipsă de voința politică, comoditate, nu pot de altfel decât de a avansa ipoteze… Și mult feudalism în a înțelege propriul minister ca o feudă.

“Nu am fost niciodată chemați să avizam cheltuielile IT&C ale altor ministere și atunci fiecare a făcut ce a vrut. E foarte greu să avem o imagine exactă asupra aplicațiilor și calculatoarelor folosite în administrație, pentru că, deși transmiterea datelor este obligatorie, dacă informațiile nu sunt trimise, atunci nu există nici o sancțiune.” Citatul de mai sus îi aparține lui Sergiu Iliescu (interviu pentru Ziarul Financiar în 2000) , fostul șef al Agenției Naționale pentru Comunicații și Informatică (instituția care s-a transformat în Ministerul Comunicațiilor) [28].

Guvernanță colonială

1995-2000

Inițial marile proiecte de infrastructura digitală în anumite domenii majore au avut finanțatori externi (Bancă Mondială, BEI, etc.) care au venit cu propria politică de achiziții, consultanță incluzând fază de analiză a cerințelor. Inexistentă unei Arhitecturi Organizaționale la nivel guvernamental cu toate ce țin de acest concept a dus la rezolvări insulare a diverselor procese și activități (vezi domeniul major Muncă și Protecție Socială)

Multe proiecte au fost dominate de influența colonială a furnizorilor, în anii 1990- 2000 circulând diverse inovații economice : “finanțare cu credit – furnizor”, “scrisoare de confort”, „contracte build- operate and transfer”, etc. Mai mult decât atât multe din proiecte au fost realizate după metodologiile de proiect ale furnizorilor (în lipsa unei metodologii guvernamentale), cu metodologii de contract ad-hoc, cu acceptarea menținerii IPR (drepturi proprietate intelectuală) de către furnizor, etc.

Guvernanță feudală

Apariția legislației întărite a finanțelor publice cat si o sumară legislație a achizițiilor publice (care in opinia subsemnatului a făcut mai mult rău decât bine digitalizării) a dus la o feudalizare a achizițiilor. În proiectele majore finanțate prin bugetul de stat (sau prin donori care acceptă ca opozabilă – legislația naționala a achizițiilor publice – PHARE, fonduri europene, fondurile “norvegiene”) modul de alocare a resurselor bugetare a făcut din fiecare ordonator primar de credit (ministru sau similar) un planificator strategic al digitalizării. În marea majoritate a cazurilor acesta fiind lipsit de consiliere internă (din lipsă structurii de tehnologie a informației) a găsit această consiliere în varii locuri.

Acest mod de abordare fără validarea profesională intr-un for colectiv a soluțiilor, tehnice, costurilor, riscurilor a dus la disiparea responsabilității si la o simfonie de licitații deschise

Cu alte cuvinte MCSI sau orice alta autoritate a fost ocolit neglijându-se locul si rolul. S- au inventat tot felul de organe ad-hoc vezi CTE- Consiliul Tehnico Economic al cărui rol rămâne formal. Figura 1

Acest mod de tratare a investițiilor în digitalizare a produs efectele pe care le observăm astăzi :

• Risipirea cronică a resurselor fără a oferi valoare societății ( bani, timp, etc.)
• Inexistența Cadrului Arhitecturii Organizaționale
• Inexistența Cadrului Național de Interoperabilitate
• Lipsă de politici coerente, clare cu privire la managementul investițiilor IT, managementul operațiunilor IT, etc.(Cloud Computing, Shared Services, etc.)
• Lipsă politici coerente, clare cu privire la managementul resursei umane în IT din administrația publică
• Lipsa conceptului de “accountability”- responsabilitate, nimeni nu este responsabil de nimic, ultimul vinovat este statul el să plătească.
• Inexistența abordării achizițiilor din perspectivă filozofiei „business case” utilizată cu rezultate deosebite în obținere de valoare pentru bani
• Inexistența metodologiilor unitare de management de proiect, management de contract
• Lipsă politici și standarde în zonă de Cybersecurity, protecția datelor personale, etc.
• Dependența exagerată de furnizori

Am mai citat documentul emis de Guvernul Cioloș și îl repet pentru că este un mod corect de asumare al realității la nivelul Primului Ministru [25] .

Ce a rezultat din aplicarea unei gândiri totuşi coerente a fost însă multă poezie și artă.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro