Science Report: Fosile umane vechi de 6.000 de ani confirmă mituri străvechi. Marte ar fi fost plină de microbi, dar a scăpat. De ce nu ne putem gâdila singuri?

​Descoperirea unor fosile umane vechi de 6.000 de ani confirmă miturile din sudul Asiei ● Marte ar fi fost plină de microbi, dar a scăpat ● De ce nu ne putem gâdila singuri? ● O insulă proprie era un vis al celor bogați încă de acum mii de ani

Descoperirea unor fosile umane vechi de 6.000 de ani confirmă miturile din sudul Asiei

Mituri și legende există peste tot. Din când în când, unele se mai și dovedesc reale. Spre exemplu, 15 din cele 16 grupuri de nativi austronezieni din Taiwan păstrează încă legende legate de existența unei populații misterioase, cu indivizi scunzi, închiși la culoare, care trăiau odinioară în sudul Asiei. Considerate multă vreme doar simple mituri aflate la granița dintre ficțiune și adevăr, legendele au fost confirmate de o descoperire arheologică efectuată recent în complexul de peșteri Xiaoma din Taiwan.

Chiar dacă populații denumite generic „negritos” există încă în anumite zone din sudul Asiei, prezența acestora nu a fost semnalată în Taiwan, acolo unde a fost menționată doar în miturile locale sau, ocazional, prin cronici chineze de acum 2.000 de ani. O echipă mixtă de arheologi din Japonia, Vietnam, Australia și Taiwan a reușit însă să descopere resturile fosile ale unei femei care a trăit acum circa 6.000 de ani, și care prezintă trăsăturile specifice nativilor negritos, confirmând astfel ipotetica lor existență.

Interesant este că astfel de indivizi ar fi trăit în zone izolate din Taiwan, în peșteri și zone muntoase, până acum circa două sute de ani. Asta dacă ne luăm după urmele lor materiale. Se estimează că primele grupuri de austronezieni ar fi pătruns în zona Taiwanului acum 6.800 de ani, însă cele mai vechi dovezi de locuire în zonă datează de aproximativ 30.000 de ani.

Este posibil, spun specialiștii, ca primii negritos care au pătruns în zona Taiwan-ului să fi făcut parte din aceste grupuri de pionieri din pleistocen. Iată încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că nu știm decât frânturi din ceea ce a fost odinioară și, mai ales, din ceea ce înseamnă evoluția și migrațiile oamenilor.

Marte ar fi fost plină de microbi, dar a scăpat

Marte ar fi putut colcăi de viață la nivel microbian, anunță o echipă de cercetători francezi în Nature Astronomy. Aceste forme de viață primitive, înapoiate, ar fi putut prospera în subteranul marțian, asta până când au ajuns să modifice substanțial atmosfera, respectiv să extragă hidrogenul și dioxidul de carbon, respectiv să producă metan.

Astfel de schimbări majore, petrecute acum circa 4 miliarde ani, au dus la o scădere drastică a temperaturilor de pe Marte, până la circa minus 200 de grade Celsius. Și astfel, o planetă pe care existau oceane, mări și râuri de apă lichidă, care mustea de viață microbiană și care avea un climat cald, a devenit un uriaș glob înghețat, pe care microbii și-au semnat propria condamnare.

În cadrul metanogenzei marțiene, metanul s-ar fi disipat, iar parte din el s-ar fi pierdut în spațiu. Chiar și așa, urme de metan au fost descoperite în atmosfera marțiană în anul 2004, grație misiunii Mars Express Orbiter a celor de la Agenția Spațială Europeană și, ulterior, prin intermediul roverului Curiosity, în 2019.

Oricum, ce spun francezii nu e decât o ipoteză. Dacă se va dovedi sau nu, asta vom afla peste vreo zece ani, atunci când rocile culese de roverul Perseverance vor ajunge la NASA, unde să fie studiate de specialiștii de acolo.

De ce nu ne putem gâdila singuri?

Dacă francezii își îndreaptă privirile către Marte, cercetătorii germani de la Universitatea Humboldt din Berlin încearcă să răspundă la o altă întrebare vitală pentru omenire, respectiv de ce nu ne putem gâdila singuri.

Din datele pe care le deținem în prezent, oamenii nu sunt singurele animale care reacționează atunci când sunt gâdilate. Delfinii, câinii, cimpanzeii, ba chiar și șoarecii, răspund atunci când sunt gâdilați. Dar nimeni nu a putut oferi până acum un răspuns clar cu privire la mecanismele care determină reacțiile în cazul gâdilatului dar, mai ales, de ce aceste reacții dispar atunci când ne gâdilăm singuri.

Pentru asta, au fost testați 12 voluntari care, evident, s-au gâdilat între ei în scop științific, apoi s-au gâdilat singuri apoi, și mai interesant, sau gâdilat singuri în timp ce erau gâdilați de alții. A reieșit că senzația de râs nu apare decât când au fost gâdilați de alte persoane. Chiar dacă procesul a venit simultan cu o gâdilare proprie, senzațiile au fost estompate.

Iar explicația specialiștilor germani a fost una fără echivoc, respectiv… nu se știe. Cel mai probabil, susțin aceștia, creierul inhibă gâdilatul propriu. Altfel, n-am mai fi în stare în veci să ne punem șosete sau să ne scărpinăm prin anumite zone. Ne-au rupt gura cu explicația asta, dar tot e ceva în plus decât nimic.

O insulă proprie era un vis al celor bogați încă de acum mii de ani

Să ai propria ta insulă este un vis de care se pot bucura doar cei cu dare de mână. Mă rog, ei se bucură chiar de insulă, nu de vis. Doar că idealul ăsta nu este unul de ieri, de azi, ci se pare că exista încă din cele mai vechi timpuri. Și cum nu dispuneau de ambarcațiuni care să îi ducă prin cine știe ce locuri paradisiace, membrii elitelor scoțieni și irlandeze și-au construit propriile insule.

Insulele artificiale menționate se numesc „crannogs”. Ele erau amplasate pe lacuri, au fost construite încă de acum 4.200 – 6.000 de ani și au fost locuite până prin secolul al XVI-lea. Până în prezent, arheologii au descoperit sute de astfel de insule, doar că poziționarea lor a făcut dificile excavările.

Grație noilor tehnici de prelevare a ADN-ului din nivelurile sedimentare, o echipă de arheologi de la Universitatea UiT din Norvegia a reușit nu doar să izoleze secvențe ADN din astfel de situri, ci și să reconstituie pe baza lor o imagine a ceea ce e petrecea în trecut.

A reieșit că insulele erau locuri importante în cadrul unor comunități, erau locuite cel mai probabil de membri ai elitelor și serveau de asemenea ca loc de depozitare a unor cantități mari de alimente, dar și ca loc de abataj. Spun specialiștii că sacrificarea animalelor în număr mare poate fi corelată cu festinurile date de ocupanții insulelor, posibil cu ocazia unor ceremonii sau alte evenimente importante din viața oamenilor de atunci.

Pe scurt, unele lucruri nu s-au schimbat niciodată.

Sursa foto: profimediaimages.ro