Câinii corgi ai reginei Elisabeta vor locui cu ducele şi ducesa de York
Câinii din rasa corgi ai reginei Elisabeta a II-a vor locui cu ducele şi ducesa de York, Andrew şi Sarah, a declarat duminică pentru CNN o sursă apropiată ducelui de York.
Cei doi, care au divorţat în 1996, locuiesc amândoi la Royal Lodge de pe domeniul Windsor.
Sursa regală a declarat pentru CNN că Sarah, ducesa de York, s-a apropiat de regretata regină datorită dragostei comune pentru plimbările cu câinii şi călărie, relatează News.ro.
Chiar şi după divorţul de prinţul Andrew, Sarah şi-a continuat prietenia cu regina plimbând câinii prin domeniul Windsor, a adăugat sursa.
Pe lângă cei doi câini Corgi Pembroke Welsh, Muick şi Sandy, regina ar fi lăsat în urmă un „dorgi” mai în vârstă, de rasă mixtă, numit Candy şi un cocker spaniel pe nume Lissy.
- Elisabeta a II-a, suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii şi o prezenţă impunătoare pe scena globală timp de 70 de ani, s-a stins din viață joi, la vârsta de 96 de ani, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat. Fiul ei Charles a fost proclamat oficial rege de Consiliul de Succesiune, sâmbătă, într-o ceremonie istorică la Palatul St James.