Refuzul tratamentului sau manoperelor medicale

Dreptul de a refuza un tratament sau o manoperă medicală poate avea şi restricţii, acestea fiind justificate, ca şi în cazul dreptului la respectul vieţii private, de interesul societăţii. Contrabalansarea necesită însă o analiză de la caz la caz, în situația în care se invocă o încălcare.

În practica Curții Europene a Drepturilor Omului (1) (“Curtea”), acest drept a fost analizat ca un aspect posibil al dreptului la integritate (art. 3 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (2) ) şi a dreptului la respectul vieţii private (art. 8 CEDO).

Dreptul de a refuza un tratament medical sau o manoperă medicală (de exemplu hrănirea forțată) care, aparent, din perspectiva medicului sau a echipei medicale, este un lucru favorabil pacientului, își găsește originea atât în dreptul de a nu fi supus torturii ori tratamentelor degradante sau inumane (art. 3 CEDO), cât și în dreptul la respectul vieții private (art. 8 CEDO). În anumite cazuri particulare, există chiar și o componentă protejată de art. 9 CEDO (de exemplu, în cazul refuzului transfuziilor sanguine din motive religioase).

Când intră un tratament medical sau o manoperă medicală sub incidența art. 3 din CEDO?

Chiar și cea mai ușoară formă de tratament interzis (în sens larg, nu în cel restrâns, de tratament medical) poate intra sub protecția art. 3 din CEDO. După cum Curtea a stabilit în cauza Danemarca, Norvegia, Suedia și Olanda împotriva Greciei (3): “Tratarea sau pedepsirea unei persoane poate fi considerantă degradantă dacă îl umilește în mod grosolan în fața altora sau dacă îl conduce la acțiuni împotriva voinței sau conștiinței sale”. Cheia protecției împotriva acestui gen de tratament pare a fi noțiunea de demnitate umană (specifică tratatelor internaționale și europene în domeniul biomedical) (4).

Demnitatea și umilința se exclud reciproc, deși ambele au limite atât de subiective, încât determinarea încălcării trebuie să țină seamă de toate aspectele particulare ale personaltății unei persoane.

În cauza X împotriva Danemarcei (5), fosta Comisie a stabilit că tratamentul medical, cu caracter experimental și efectuat fără consimțământul persoanei implicate, poate fi considerat ca încălcând dispozițiile art. 3 din CEDO. În consecință, punctul de greutate al analizei se deplasează spre definirea noțiunii de tratament medical cu caracter experimental.

Să analizăm prima parte a noțiunii, respectiv ideea de ”tratament medical”. Pentru a se califica sub umbrela acestei definiții, o acțiune trebuie să îndeplinească două caracteristici: să fie efectuată de personal medical (eventual și în cadrul unei instituții cu profil medical) și să aibă drept scop, cel puțin declarat, ameliorarea sau vindecarea simptomelor unei afecțiuni, definite medical. Din această perspectivă, de exemplu, experimentele medicale militare, de genul celor efectuate de medicii naziști asupra prizonierilor din lagăre sau experimentele efectuate de medicii armatei Marii Britanii asupra militarilor de la Porton Down (6), nu pot fi calificate drept “tratatament medical”.

Conținutul experimental presupune, fără îndoială, ideea de noutate, descoperire, efectuarea de către știința medicală a unor pași pe o cărare nebătătorită încă. Toate experimentele științifice medicale se califică, teoretic, pentru acest caracter, dar aceasta nu înseamnă că sunt și tratamente medicale cu caracter experimental.

În plus, termenul “experimental” sugerează, în general, că nu interesul pacientului este cel luat în considerare cu prioritate, ci interesul științei de a evolua (teoretic, în beneficiul celorlalți membri ai societății, care ar putea profita în viitor de noi tratamente sau metode de prevenție a unor boli, bazate pe informațiile obținute de pe urma acestor experimente).

Note de subsol:

(1) Curtea Europeana a Drepturilor Omului

(2) Convenția Europeană a Drepturilor Omului

(3) Decizia din 31 mai 1968, cererile nr. 3321/67, 3322/67, 3323/67 și 3344/67.

(4) Elizabeth Wicks, The right to refuse medical treatment under The European Convention on Human Rights, Medical Law Review, 9, 2001, p. 22, pp. 17-40.

(5) Decizia din 2 martie 1983, cererea nr. 9974/82.

(6) Click aici pentru detalii

Un articol semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & Asociaţii.