AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Proiectul euro a avut erori de la inceput, care au dus la criza de astazi – Jacques Delors, arhitect al monedei unice
Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Mihai Tanasescu: Nu cred in acei pesimisti care spun ca euro va disparea. Probabil Germania si Franta vor ajunge la un compromis la summitul din 9 decembrie
Euro va rezista si va ramane o moneda importanta pentru sistemul financiar international. Opinia apartine fostului ministru de finante al Romaniei, actualmente senior adviser al Fondului Monetar International, Mihai Tanasescu. Acesta a declarat pentru Hotnews.ro ca nu crede in acei pesimisti care spun ca euro va disparea. Dupa parerea sa, o uniune monetara are nevoie si de o uniune fiscala astfel incat sa nu mai existe diferente majore intre tarile care au adoptat euro. Tanatescu a explicat ca urmatoarele zile pana la summitul de la sfarsitul acestei saptamani sunt foarte importante. „Probabil tarile cele mai importante din Europa -Germania si Franta- vor ajunge la un compromis in ceea ce priveste modul in care Europa va actiona. Masurile ar putea viza o mai buna coordonare a politicilor fiscale, o predictibilitate mai buna a politicilor fiscale si o coerenta politica si economica mai mare pentru ca pietele sa aiba o perceptie de crestere si de comportament pozitiv”, a declarat Mihai Tanasescu, senior adviser al FMI. Lucrul cel mai important este reluarea increderii care nu poate fi facuta decat cu masuri concrete care sa fie credibile, a spus acesta. Pe 9 decembrie, liderii europeni se vor intalni pentru a discuta propunerile de modificare a tratatului Uniunii Europene, pentru a se gasi o solutie la criza datoriilor suverane din zona euro, un scenariu vizand dizolvarea zonei euro fiind exclus. Un colaps al monedei unice europene nu ar fi in avantajul niciunuia dintre cei 17 membri ai zonei euro, iar statele aflate in dificultate trebuie sa isi puna finantele in ordine pentru a readuce stabilitatea in aceasta regiune.
Proiectul euro a avut erori de la inceput, care au dus la criza de astazi – Jacques Delors, arhitect al monedei unice
Proiectul monedei unice europene a fost gresit de la inceput, iar actuala generatie de lideri europeni nu a reusit sa gaseasca solutii la problemele sale fundamentale, a declarat fostul presedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, unul dintre principalii arhitecti ai monedei euro. Acesta a spus, intr-un interviu pentru Daily Telegraph, ca erorile comise la infiintarea euro au condamnat practic moneda la actuala criza. El ii acuza pe liderii de astazi ca au facut „prea putin, prea tarziu” pentru a sprijini moneda. „Ministrii de finante nu au dorit sa vada nimic deranjant pe care sa fie nevoiti sa il rezolve”, a spus Delors. Expertul francez in varsta de 86 de ani, care a condus Comisia Europeana timp de un deceniu, intre 1985 si 1995, a facut aceste afirmatii in contextul in care Franta si Germania au facut un nou pas catre infiintarea unei uniuni fiscale complete in cadrul Uniunii Europene. Delors a jucat un rol central in procesul care a dus la crearea monedei euro in 1999. Acesta considera ca actuala criza a datoriilor reflecta o amenintare asupra rolului Europei la nivel global si chiar asupra valorilor democratice europene. Delors, celebru in Marea Britanie pentru confruntarile publice cu Margaret Thatcher in anii 80 pe problema integrarii europene, spune ca britanicii „au avut dreptate” cand au afirmat ca o singura banca centrala si o singura moneda fara existenta unui stat unitar ar fi ceva instabil. El a avertizat ca nivelul la care a ajuns criza este atat de ridicat incat „chiar si Germania” se va chinui sa gaseasca o solutie. „Pietele sunt piete. In acest moment sunt chinuite de nesiguranta”.
Rezervele valutare ale BNR au scazut in noiembrie cu 454 milioane euro, la 31,74 miliarde euro
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei au scazut luna trecuta cu peste 450 de milioane de euro. Astfel ca la sfarsitul lunii noiembrie se situau la nivelul de 31,7 miliarde de euro. Pe de alta parte, rezerva de aur a tarii s-a mentinut la 103,7 tone, valoarea acesteia fiind de 4,3 miliarde de euro. In total, rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la finele lunii au fost de 36 de miliarde de euro.