VIDEO Cu fratele și tatăl luați prizonieri, iar soțul ucis de ruși, Hanna din Odesa vede un singur final al războiului: reîntregirea Ucrainei în granițele din 1991
La 21 de ani, Hanna din Odesa înțelege mai bine ca oricine dramele războiului: tatăl și fratele au fost luați prizonieri de ruși pe Insula Șerpilor, chiar pe 24 februarie 2022. Soțul, militar și el, a fost omorât la Zaporojie, în august 2023. Femeia vorbește, într-un interviu video pentru HotNews.ro, despre speranța de a-și vedea acasă rudele aflate în mâinile rușilor.
Pe 24 februarie 2022, în ziua în care Rusia a început războiul, mai mulți soldați ucraineni care apărau Insula Șerpilor au fost luați prizonieri. Unul dintre aceștia a devenit celebru când, potrivit unei înregistrări audio, le-a transmis rușilor care le-au cerut să se predea un sfidător „să se ducă dracului!”.
Tot atunci au fost luați prizonieri și tatăl și fratele Hannei, o tânără din regiunea Odesa. Femeia, astăzi în vârstă de 21 de ani, și-a pierdut anul trecut și bărbatul, cu care se căsătorise abia de câteva luni: Artiom a murit sub bombardamentele armatei ruse, în Zaporojie.
HotNews.ro a discutat cu Hanna despre speranța de a-i vedea acasă pe cei doi prizonieri, în contextul în care în Kiev și Odesa au avut loc mai multe mitinguri de susținere a prizonierilor ucraineni capturați în Rusia, prin care rudele acestora solicită eliberarea lor.
Ce măsuri se iau în prezent pentru eliberarea lor, adică a următorului grup de prizonieri?
Hanna: Încă din 24 februarie 2022, am știut că se află în captivitate. De fapt, tatăl meu chiar a reușit să ne telefoneze și să ne informeze că au fost luați ostatici.
Ne-am convins de acest lucru pe data de 26 februarie, când am văzut în media rusă că ei au fost duși cu autobuzele în Crimeea. Atât tatăl, cât și fratele au fost filmați în prim plan. Atunci am realizat că aceștia, într-adevăr, sunt în viață și se află în captivitate.
Ambii sunt militari?
Da, ambii sunt militari. Tatăl meu este în serviciul militar din 2014, iar fratele – din 2020.
Aveți vreo posibilitate să aflați ceva despre soarta lor sau despre starea lor de sănătate?
Singura modalitate prin care putem afla ceva despre starea lor este prin intermediul persoanelor cu care au stat împreună până acum. Doar astfel putem obține informații despre starea lor.
Ați putea să ne spuneți, în măsura în care este posibil, în ce condiții sunt ținuți, cum se comportă militarii ruși care îi supraveghează?
Nu ne povestesc despre asta. Ne-au spus doar că totul este normal, sunt vii. Tatăl lucrează acolo. Primește mâncare, alte detalii nu cunoaștem.
Cum lucrează acolo? Li se impune să facă ceva anume?
În ceea ce privește fratele, nu știu detalii. Tatăl meu confecționează fermoare pentru haine.
Unde anume sunt ținuți acum?
În regiunea Belgorod, în Alexeevca.
Cum se stabilesc soldații care vor face parte din schimburile de prizonieri
Soldați ucraineni după ce au fost eliberați de ruși, în urma unor schimburi de prizonieri. FOTO: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Știm că unii dintre prizonierii de pe Insula Șerpilor au fost eliberați, adică schimbați (n.r.- cu prizonieri ruși). Cum se desfășoară acest proces, cum sunt aleși cei care urmează să fie schimbați?
Dintre cei care au apărat Insula Șerpilor se mai află în captivitate 25 de persoane. Mare parte dintre aceștia, slavă Domnului, au fost schimbați în ultimii doi ani.
Ni s-a explicat că partea noastră solicită schimbul pentru toți, iar partea rusă decide pe cine eliberează și pe cine nu. Credem că (n.r. – motivul pentru care nu au fost eliberați) este legat de faptul că tatăl meu este demult în serviciul militar, din 2014, și de mai multe ori a fost în „teritoriile autonome”, a fost lunetist. Iar fratele, care este în serviciul militar din 2020, a fost odată acolo, dacă nu greșesc.
Să mă corectați, dacă nu este corect, dar am văzut manifestațiile rudelor celor care au apărat „Azovstal” și care acum se află în captivitate. V-ați alăturat acestor acțiuni?
Chiar dacă acțiunea a fost organizată de rudele celor de la „Azovstal”, aceasta a fost susținută și de rudele altor prizonieri. Nu este dedicată exclusiv „Azovstal”. Este vorba despre toți prizonierii.
Înțeleg corect că există o astfel de solicitare din partea cetățenilor pentru eliberarea rapidă a prizonierilor. Ce solicitări precise aveți și cum credeți că ar putea fi făcut mai mult decât se face în prezent?
Este o încercare de a atrage atenția autorităților asupra faptului că încă foarte mulți apărători se află în captivitate, inclusiv cei de pe Insula Șerpilor și din alte subdiviziuni. Noi credem că acest demers poate influența într-un fel: autoritățile să vadă că oamenii solicită acest lucru.
Credeți că se depun toate eforturile care ar putea duce la un schimb (n.r. – de prizonieri)?
Noi înțelegem că autoritățile noastre fac, poate nu chiar tot ce este posibil, dar în mare parte depun eforturi pentru a efectua acest schimb. Însă în procesul de negociere privind schimbul, un rol important îl joacă ambele părți.
Aș dori să discut cu dumneavoastră și despre Insula Șerpilor. Ce s-a întâmplat atunci?
Când am discutat cu tatăl și fratele în data de 24 februarie (2022 – n.r.), cu siguranță, ei nu ne-au spus nimic despre bombardamente. Ulterior, însă, băieții care au fost eliberați au afirmat că în acea perioadă au fost supuși unor bombardamente puternice toată ziua, de dimineață. Spre sfârșitul zilei, când nu mai aveau cu ce să riposteze, au fost capturați.
Dacă ați avea ocazia să vă adresați rușilor, aceasta este o întrebare retorică, ce ați dori să le spuneți?
Aș susține că ei trebuie să respecte prevederile Convenției de la Geneva în ceea ce privește prizonierii noștri. În afară de asta, nu știu exact ce aș mai adăuga, deoarece este o întrebare foarte complexă.
Mi-aș fi dorit să exprim acest lucru foarte clar, dar cred că cel mai important este ca locuitorii Rusiei să înțeleagă că acest război nu are niciun sens pentru ei. Și că ar trebui să iasă la proteste împotriva războiului, deși înțeleg că acolo acest lucru nu este posibil și nu va avea niciun rezultat.
Ați remarcat că există proteste ale mamelor și soțiilor din Rusia care sunt împotriva mobilizării; de fapt, ele doresc doar ca bărbații lor să se întoarcă acasă. Vedeți vreo speranță în aceste acțiuni sau credeți că nu vor avea niciun efect?
Da, eu cred că asta nu are niciun sens. Din câte îmi amintesc, la începutul războiului pe scară largă, în multe orașe din Rusia oamenii ieșeau la proteste, dar erau reținuți. Și atât.
Cum credeți că ar trebui să se încheie acest război? Am vrea să știm opinia dumneavoastră de locuitoare a Ucrainei, direct afectată de consecințele acestui război.
Doar cu victoria Ucrainei și cu recuperarea tuturor teritoriilor până la frontierele din 1991. Acest lucru este necesar pentru ca moartea tuturor civililor și a tuturor militarilor de până acum să nu fie în zadar. Deoarece mi-am pierdut soțul în acest război, pledăm doar pentru revenirea la frontierele din 1991, în niciun caz altfel.
Nu ați fi vrut să părăsiți Ucraina?
Nu. Sunt o persoană care își iubește foarte mult casa. Iubesc foarte mult Ucraina, foarte mult. Mai bine să mori pe pământul natal decât să trăiești în străinătate. Eu mi-am pierdut soțul, după cum v-am spus, el este înmormântat în satul meu natal. Nu pot să-l las aici.
Soțul dumneavoastră, de asemenea, a fost pe Insula Șerpilor?
Nu. Soțul meu a fost mobilizat în ianuarie 2023. A luptat pe direcția Zaporojie și a murit într-un atac cu mortiere.
El a mers voluntar pe front?
I-a venit citația. El a spus că nu se va ascunde: „Dacă m-au chemat, voi merge.”
Cum reușiți să rămâneți patriotă, chiar dacă ați trecut prin atâtea greutăți?
Am încredere în victoria noastră, încrederea în ceea ce este mai bun, am susținerea celor apropiați, a prietenilor. Să nu uităm că militarii au nevoie de ajutor; trebuie să donăm cât mai mult, să susținem armata și să ne implicăm cu toate puterile pentru a ne apropia de victoria noastră.
Există o astfel de expresie: „dacă partea din spatele frontului va uita că există frontul, frontul va fi acolo unde acum sunt zonele din spatele liniilor de luptă”.
INTERVIURILE HotNews.ro