România versus urși. Unde greșește statul: nu știm câți sunt, iar studiile sunt pline de erori. Cercetătorii nu resping împușcarea lor, dar cu unele condiții

Camera Deputaților a votat luni, 15 iulie, modificarea Legii vânătorii prin creșterea cotelor de prevenție și intervenție pentru ursul brun. 426 de urși, de trei ori cota actuală, ar urma să fie împușcați „preventiv” până la sfârșitul anului.

UPDATE ora 17.12: Camera Deputaților a adoptat luni, 15 iulie, modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, nivelul de prevenție, adică numărul urșilor vânați la liber în acest an, va fi de 426 și se împarte între fondurile cinegetice.

La acest număr se mai adaugă o cotă de intervenție de 55 de urși, care înseamnă că atâtea animale pot fi mutate sau tot împușcate. Creșterea nu se justifică, susțin cercetători, în primul rând pentru că nu știm populația exactă de urși, scrie publicația de investigații Snoop. Statul român a numărat urșii după urmele din pădure și ochiometric, o metodă fără rigoare statistică.

O tânără ucisă de un urs

Dezbaterea de astăzi din Parlament vine după tragedia de săptămâna trecută, când o tânără de 19 ani a murit pe Jepii Mici, acolo unde ea și prietenul ei au fost atacați de un urs. Animalul a fost ulterior omorât pentru că i-a atacat și pe salvamontiștii veniți la intervenție.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a susținut atunci, la cald, că „populația de urși este scăpată de sub control” și este de nevoie de o creștere a cotelor de vânătoare la urși.

„Praf în ochi”

Propunerea legislativă este încă de anul trecut în Parlament și a fost deja aprobată de Senat. Camera Deputaților este decizională. A fost inițiată de fostul ministru al Mediului Barna Tánczos, în prezent senator UDMR, și susținut de peste 100 de parlamentari.

Cota de prevenție ar urma să fie de 426 de urși, crescută de la 140, iar cea de intervenție, de 55, în loc de 80. 

Dar o variantă a proiectului de lege privind urșii funcționează deja în prezent sub forma unui ordin de ministru semnat de Barna Tánczos în vara anului trecut. Ordinul prevede o cotă de prevenție de 140 de urși și o cotă de intervenție de 80 de urși. Aspru criticat de cercetătorii din domeniul faunei sălbatice și de activiștii de mediu pentru că oferă vânătorilor ceea ce își doresc de mai mulți ani, vânătoarea de trofee, ordinul a fost primit cu brațele deschise de tabăra cealaltă.

Motivul principal pentru care documentul legislativ a fost criticat este că are la bază un studiu făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), care a stabilit că în România trăiesc între 7.000 și 8.000 de urși. Este un studiu incomplet, nerealist, cu calcule greșite, fără bază științifică, presărat cu greșeli gramaticale și erori care pot lăsa lejer loc de abuzuri, acuză activiștii și cercetătorii. De pildă, cotele de prevenție, mai ales atât de mari, permit să fie omorâți și urși care nu provoacă de fapt probleme.

„Studiile astea sunt doar o acoperire pentru împărțirea numărului de urși la gestionari”, a spus, pentru Snoop, cercetătorul Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor bruni și reprezentant al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice.

Studiul pe care Ministerul Mediului și acum Parlamentul îl folosesc drept argument pentru cotele de vânătoare s-a bazat pe date colectate prin metoda numărării, după raportările făcute de asociațiile de vânătoare și ocoalele silvice, care numără urșii ochiometric, precum și după numărul de derogări date de-a lungul timpului. O metodă fără rigoare statistică, care merge și pe presupunerea că urmele găsite în zile diferite vin de la urși diferiți.

Asta înseamnă că unele animale sunt scăpate din vedere sau un urs poate fi luat în calcul de mai multe ori. 

„Noi avem, în termeni de management, o dilemă mare: câți urși trebuie să împușcăm și unde? La ele ar trebui să răspundă studiile astea. Dar nu e foarte clar modul în care sunt distribuite. Nu e o metodologie clară în spate. Avem niște hărți fancy, dar sunt praf în ochi”, spune cercetătorul. „Studiul ăsta e prea subțire pentru obiectivele asumate.”

Vânătoarea poate fi un instrument bun pentru gestionarea urșilor, spun toate taberele. Dar cu măsură

Mihai Pop remarcă și alte sincope: urșii au fost împărțiți între fondurile cinegetice fără o metodologie clară în spate. La împărțire ar trebui ținut cont  factori precum numărul urșilor care poate fi mai mic sau mai mare pe anumite fonduri, dar și de vremea care influențează vegetația și implicit mișcarea ursului în căutarea hranei.

Cercetătorii și activiștii consultați de Snoop nu resping total ideea vânătorii la urși – chiar și Directiva Habitat, care include ursul brun pe lista speciilor protejate, permite excepții. Problema e, spun ei, când excepțiile devin regulă.

Vânătoarea este o măsură de conservare pe termen lung, spune Mihai Grigoraș, antreprenor în agricultura ecologică și vânător. Admite că e o problemă cu studiul care stă ca argument la baza creșterii cotelor. „Așa e, dar nu avem altceva”, afirmă vânătorul. Și oricum ar trebui intervenit în populația de urs, pentru că în anumite zone „e evident” că trebuie răriți.

Cercetătorul Mihai Pop este de acord cu afirmațiile lui Girgoraș, dar numai până într-un punct. Crede că vânătoarea poate face parte din managementul speciei, inclusiv din punct de vedere al protecției, dacă ea este făcută responsabil, corect și adaptată nevoilor.

„Ursul trebuie scos ca să fie bine pentru ecosistem și pentru societate. Dar dacă tu ai cotă trei urși și îi scoți cu vânători străini, dar între timp ai și un urs care îți vine în oraș și tu nu scoți ursul din oraș, atunci tu nu ți-ai mai atins obiectivul social, ai servit numai obiectivul economic”, spune Mihai Pop.

Citește analiza despre situația urșilor bruni pe site-ul de investigații jurnalistice Snoop.

Foto: Dreamstime.com