Sari direct la conținut

Italia: Mișcarea 5 Stele riscă să se dezmembreze

HotNews.ro
Beppe Grillo, Foto: Agerpres
Beppe Grillo, Foto: Agerpres

Confruntarea finală dintre Beppe Grillo și Giuseppe Conte a început deja şi se va încheia în Adunarea Constituantă care va fi convocată între sfârșitul lunii septembrie și începutul toamnei săptămâna viitoare de Consiliul Național. Cei doi pretendenți sunt divizaţi în tot şi în toate: au viziuni opuse, proiecte ireconciliabile și mai mult, un element care nu trebuie subestimat niciodată, nu se suportă personal, scrie L’Unita, citat de Rador Radio România.

După mai multe săptămâni în care au tot zburat săgeţi, înainte și mai ales după alegerile europene, Grillo a decis să treacă la atac, cu o scrisoare publică, folosind drept casus belli însăși Adunarea anunțată de Conte după înfrângerea europeană.

Fondatorul M5S denunță că nu a fost consultat cu privire la aceeași adunare şi că nu i-a fost ascultată cererea de a convoca „câteva întâlniri cu un mic grup de-al nostru” pentru a discuta modalitatea de relansare a mișcării.

În acest sens comediantul, deja un maestru, are o idee precisă pe care o şi explică. Criza de consens care afectează Mişcarea 5 Stele este consecința unei crize de identitate. Vedetele lui și ale lui Casaleggio au devenit la fel ca toate celelalte: „Trebuie să ne întoarcem la simplitatea și claritatea trecutului”

Într-un cuvânt, „la du-te…..” și dacă Grillo nu o spune direct, are grijă fostul ministru Toninelli, unul dintre amicii săi loiali: „Haideţi să nu mai fim revoluționari. Trebuie să ne întoarcem la înjurături”.

Conte răspunde fără să cedeze nimic, nici măcar din punctul de vedere al formei și al diplomației. Luni și ani întregi a fost victima glumele vitriolice ale părintelui fondator, care nu l-a apreciat niciodată.

Numai că cei care îl cunosc pe Giuseppe știu este un tip foarte supărăcios care nu uită niciodată nimic. Dacă a înghițit glumele și, uneori, chiar și ordinele comedianului, a făcut-o doar pentru că a avut nevoie de timp pentru a transforma creaţia lui Beppe și, mai ales, a adevăratului lider decedat, Casaleggio, în partidul său personal. Iar acum consideră că a reușit și nu numai că acceptă provocarea, dar ridică şi miza.

Răspunsul pe care Conte i l-a dat lui Grillo nu este nici măcar un nu deghizat: ci strigat, ostentativ și biciuitor. „Trebuie să te informez că nu pot accepta propunerea ta de a discuta „în prealabil” problemele care urmează să fie prezentate Adunării”, scrie Conte în aceeași scrisoare, tot publică, în care aruncă la gunoi „democrația directă”, piatra de temelie a lui Beppe și Gianroberto (Casaleggio) , pentru a o înlocui cu „democrația participativă” care „o depăşeste”.

Democrația directă a fost instrumentul necesar lui Grillo pentru a-şi impune printr-un plebiscit voința și pe cea a lui Casaleggio, până la moartea acestuia. „Democrația participativă” este instrumentul cu care Conte intenționează să măture fiecare vestigiu al erei Grillo, inclusiv regulile interne precum limita celor două mandate.

Însă Conte nu se oprește aici și dă frâu liber resentimentelor sale de lungă durată. Şi vorbind despre criza de consens, de ce să nu ne amintim că „din păcate autenticitatea și coerența angajamentului nostru politic” au fost „umbrite de sprijinul pentru guvernul Draghi”. Pentru a nu vorbi despre „mitologica agendă a lui Draghi care ne-a făcut atât de mult rău”.

Alegerile lui Grillo, impuse recalcitrantului Conte, care la acea vreme nu avea puterea de a se opune. Putere pe care acum crede că o are deoarece întregul estabilishement al Mişcării, format în anii celor două guverne ale sale, este alături de el, în timp ce marginalizaţii, puşi la colţ de noua conducere sunt trupele comedianului genovez.

Luni, Patuanelli a intrat pe teren în favoarea lui Conte, „Nu se mai poate să decidă o singură persoană”, în timp ce Toninelli i-a luat apărarea lui Grillo. Nu sunt doar două figuri cunoscute din universul Mişcării 5 Stele, ci şi două tipuri opuse și acum ireconciliabile, ale Mişcării model Beppe, sau model Giuseppe.

Chiar dacă adevăratul campion a grillismului, „anti-Conte”, este fostul primar al Romei, Virginia Raggi, susținută de Di Battista care foarte probabil nu se va expune prea mult considerându-se în afara Mișcării. Dacă Grillo va lupta, și aproape sigur o va face, miza în joc va fi unitatea M5S.

Victoria lui Conte în Adunarea din toamna viitoare este aproape sigură. Însă amprenta comedianului asupra Mişcării continuă să fie foarte puternică iar abilitatea lui scenică este şi ea binecunoscută. Diviziunea ar reduce Mișcarea lui Conte la o forță mai mică, potrivit L’Unita, (preluare Rador Radio România)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro