Intrarea în vigoare la frontierele UE a sistemului de intrare/ieșire, la un pas de o nouă amânare. Ce este EES și pe cine vizează
Sistemul de intrare/ieșire (EES) este un sistem informatic automatizat care îi va înregistra pe cetățenii din afara UE care călătoresc pentru o scurtă ședere, de fiecare dată când trec frontierele externe ale statelor blocului comunitar, inclusiv România, plus ale țărilor partenere – Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveția.
Germania, Franţa şi Olanda au avertizat Comisia Europeană că noul sistem de control la frontieră denumit Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) nu este pregătit pentru a intra în funcţiune pe 10 noiembrie, transmite luni dpa, citată de Agerpres.
Scopul noului sistem vizează îmbunătăţirea datelor privind trecerea frontierei, înregistrarea refuzurilor de intrare şi digitalizarea procesului de ştampilare a paşapoartelor pentru a simplifica identificarea călătorilor care au depăşit termenul de şedere conferit prin viză.
Cele trei state membre sunt în discuţii cu Comisia Europeană pentru a decide asupra unui nou calendar pentru lansarea noului sistem, a declarat duminică un diplomat UE pentru agenția germană de presă.
Ziarul britanic Financial Times a relatat pentru prima dată despre avertismentele legate de EES, precum şi despre preocupările industriei turismului privind posibilitatea unor perturbări importante.
Cele trei state membre au avertizat CE că noul sistem nu este suficient de stabil şi că testele naţionale necesare pentru introducerea EES nu au fost încă efectuate.
Este de aşteptat ca 40% din traficul ce va fi afectat de noul EES să circule prin aceste trei ţări, a spus un diplomat al UE.
Două amânări
Introducerea EES a fost deja amânată de două ori. Inițial, sistemul urma să fie introdus vara trecută. Deoarece Franța era îngrijorată de impactul pe care sistemul l-ar avea asupra Cupei Mondiale de rugby și asupra Jocurilor Olimpice, lansarea sistemului a fost reprogramată pentru 6 octombrie 2024.
Data a fost decalată din nou pentru 10 noiembrie din cauza temerilor că vor exista întârzieri mari și perturbări ale traficului.
Chiar dacă cele trei țări ale UE nu sunt pregătite pentru punerea în aplicare a EES în noiembrie, toate susțin aceste controale.
Franța, Germania și Olanda consideră că sistemul va spori securitatea și, în același timp, va accelera verificarea pașapoartelor cetățenilor din afara UE.
Ce este EES
Sistemul automatizat EES urmărește creșterea eficienței trecerii frontierelor și întărește lupta împotriva migrației neregulamentare, prin crearea unui registru al tuturor deplasărilor transfrontaliere ale cetățenilor țărilor terțe pe teritoriul statelor membre care operează EES, precizează Ministerul Afacerilor Interne.
EES solicită cetăţenilor ţărilor terţe care sosesc în UE să îşi înregistreze la frontieră informaţiile personale, precum imaginile faciale şi amprentele digitale.
Ce face EES:
- înregistrează şi stochează data, ora şi locul intrării și ieșirii cetățenilor ţărilor terţe care trec frontierele statelor membre care operează EES (inclusiv România);
- calculează durata de ședere autorizată a cetățenilor țărilor terțe;
- generează alerte atunci când șederea autorizată a expirat;
- înregistrează și stochează data, ora şi locul privind refuzul intrării cetățenilor țărilor terțe a căror intrare pentru o şedere pe termen scurt a fost refuzată, autoritatea care a refuzat intrarea și motivele refuzului.
Sistemul va permite, de asemenea, o utilizare mai largă a serviciului de înregistrare proprie şi a controalelor automatizate la frontieră.
Agenţia UE pentru Gestionarea Operaţională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie, eu-LISA, este responsabilă pentru pregătirea, dezvoltarea şi gestionarea operaţională a EES.