Sari direct la conținut

Incendiu într-o hală de reciclare din Popești-Leordeni: Sunt 10 victime, din care 5 sunt intubate. Pompierii intervin cu autospeciale UPDATE

HotNews.ro
112, Foto: Agerpres
112, Foto: Agerpres

Un incendiu a izbucnit, vineri, la un utilaj, într-o hală de reciclare din Popeşti-Leordeni, pompierii intervenind cu opt autospeciale. Autorităţile au revenit asupra bilanţului victimelor, anunţând că şase persoane au suferit arsuri, cinci dintre acestea fiind intubate, iar alte patru au probleme respiratorii după ce au fost expuse la fum.

UPDATE ISU Bucureşti-Ilfov a anunţat că sunt 10 victime: 6 persoane cu arsuri (5 sunt intubaţi) şi 4 persoane prezinta probleme respiratorii, întrucât au fost expuse la fum.

––

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, un incendiu a izbucnit, vineri, la un utilaj dintr-o hală de reciclare din Popeşti-Leordeni, str. Tănase Danciu.

Acolo intervin 8 autospeciale de stingere şi 7 SMURD, iar în prezent nu mai arde cu flacără. „Sunt 8 persoane rănite (2 cu arsuri şi 6 cu intoxicaţie)”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, citat de news.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro