Un singur angajat al unei companii celebre a reușit să ascundă în acte 154 de milioane de dolari. Nici contabilii nu înțeleg exact cum
Celebrul lanț de magazine universale Macy’s a anunțat că un singur angajat a fost responsabil pentru atât de multe nereguli contabile încât este nevoit să amâne publicarea bilanțului său financiar pentru trimestrul 3 al anului, inclusiv auditorii fiind surprinși de amploarea situației, relatează CNN.
Compania a anunțat luni că a descoperit recent că angajatul, al cărui nume nu l-a divulgat, a ascuns intenționat cheltuieli de până la 154 de milioane de dolari pe parcursul a aproape trei ani. Angajatul, despre care Macy’s a declarat că nu mai lucrează pentru companie, „a înregistrat în mod intenționat intrări contabile eronate legate de cheltuieli în avans” pentru a ascunde cheltuielile legate de livrările de pachete mici.
Angajatul în cauză era responsabil de evidența contabilă a livrărilor de pachete mici ale magazinelor din lanțul care are peste 94.000 de angajați în Statele Unite.
Deși cheltuielile suspecte reprezintă doar o mică fracțiune din cele 4,36 miliarde de dolari în cheltuieli de livrare înregistrate de Macy’s între al patrulea trimestru al anului 2021 și ultimul trimestru financiar al acestui an, compania a considerat că erorile au fost suficient de importante pentru a amâna până pe 11 decembrie publicarea completă celor mai recente date financiare ale sale. Compania anunțase anterior că își va publica marțea aceasta rezultatele.
Reprezentanții Macy’s au subliniat că, până acum, investigația internă pe care a desfășurat-o compania indică doar un singur fost angajat și că niciun alt angajat nu pare să fi participat la crearea înregistrărilor contabile false. Macy’s a anunțat totodată că a comandat un audit criminalist independent care să facă lumină asupra situației.
Compania ar fi trebuit să depisteze din timp situația, consideră auditorii
În contabilitate, la fel ca în transportul aerian, se aplică o zicală comună: „Dacă vezi ceva, spune ceva”, scriu jurnaliștii de la Business Insider.
Jerry Maginnis, fost partener la firma de consultanță financiară și audit KPMG, a declarat pentru BI că, chiar și într-o situație în care cineva introduce intenționat date greșite în contabilitatea unei companii, „sistemul tău de control intern ar fi trebuit să le depisteze”.
„Cineva ar fi trebuit să revizuiască și să depisteze aceste erori, așa că aceasta este o deficiență atât în controlul intern, cât și contabilitate proastă”, a subliniat el.
„Dacă nu ar fi întârziat publicarea rezultatelor, probabil că nu am fi auzit niciodată despre asta,” a afirmat pentru BI și consultanta financiară Michelle Leder de la site-ul Footnote.
„Uneori, contabilii fac greșeli”, spune o expertă din domeniu
Toți experții contabili intervievați de Business Insider au spus că este dificil de înțeles exact ce s-a întâmplat.
O explicație simplă ar putea fi că pur și simplu „uneori contabilii fac greșeli,” afirmă Francine McKenna, fostă profesionistă în contabilitate, care publică acum newsletter-ul The Dig, dedicat subiectelor contabile și firmelor de audit.
„Uneori, erorile se acumulează, iar apoi ceea ce se întâmplă este că intri în modul de autoconservare,” a adăugat ea. „Continui să perpetuezi eroarea pentru a o ascunde, pentru că nu vrei să ridici mâna și să spui: ‘S-a întâmplat o greșeală, nu am reușit să o corectez timp de un an și jumătate, iar acum suma este foarte mare’”, mai afirmă McKenna.
„Nu aș fi surprinsă dacă va fi descoperită o slăbiciune materială în controalele interne, pentru că ceva nu funcționează aici,” a spus McKenna, subliniind că „a existat o gaură undeva”.