Lunile planetelor interstelare, nomazii galactici care nu orbitează o stea, pot avea suficientă apă lichidă să susțină viața

Lunile planetelor ce nu orbitează în jurul unei stele pot avea o atmosferă și reține apa lichidă, potrivit unui nou studiu citat de SciTechDaily.

Astrofizicienii de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München și alte instituții de învățământ superior din Chile, Japonia și Franța au calculat că aceste sisteme ar putea avea suficientă apă pentru apariția și susținerea vieții.

Apa, în forma sa lichidă, este „elixirul vieții”. Ea face posibilă viața pe Pământ și este indispensabilă pentru existența sistemelor vii de pe planeta noastră, motiv pentru care cercetătorii mereu caută dovezi ale prezenței apei pe alte corpuri solide din Univers.

Însă existența apei în formă lichidă pe alte planete în afară de cea a nostră nu a fost demonstrată direct, existând însă indicii că o parte din lunile din Sistemul Solar – mai exact luna Enceladus a lui Saturn și trei dintre lunile joviene (Ganymede, Callisto și Europa) ar putea avea oceane subterane.

Dar care sunt perspectivele detectării apei pe luni ale planetelor din afara Sistemului Solar?

Echipa internațională de cercetători care a realizat noul studiu publicat în revista International Journal of Astrobiology au folosit metode matematice pentru a modela atmosfera și procesele chimice ale unei luni ce orbitează o planetă interstelară.

Peste 100 de miliarde de nomazi planetari

Planetele interstelare sunt planete care nu orbitează în jurul unei stele, estimările conservatoare situând numărul lor ca fiind cel puțin egal cu numărul de stele din Calea Lactee (peste 100 de miliarde).

Cercetătorii au folosit un model pe calculator pentru a simula structurile termice ale atmosferei unei „exoluni” de aceeași dimensiune cu cea a Pământului.

Rezultatele acestora sugerează că apa prezentă la suprafața lunii ar fi de 10.000 de ori mai mică decât volumul total al oceanelor planetei noastre însă de 100 de ori mai mare decât cea prezentă în atmosfera Pământului.

Cantitatea ar fi suficientă pentru apariția, răspândirea și evoluția vieții.

Modelul de la care a fost realizată estimarea este format dintr-o lună de dimensiunea Pământului și o planetă interstelară de dimensiunea lui Jupiter.

Un asemenea sistem fără nicio stea în apropiere ar fi rece și întunecat. Spre deosebire de sistemul nostru solar, acesta nu ar avea o stea centrală care să îi furnizeze o sursă constantă de energie care să stimuleze reacțiile chimice.

În schimb, în modelul cercetătorilor razele cosmice sunt cele care oferă imboldul chimic necesar pentru a converti hidrogenul molecular și dioxidul de carbon în apă și alte substanțe.

Reacțiile chimice ar fi de asemenea stimulate de forța mareică exercitată de planetă asupra lunii sale, fenomen care generează căldură. Și, presupunând că atmosfera lunii este alcătuită în proporție de 90% din dioxid de carbon, efectul de seră rezultat ar fi suficient pentru a captura o mare parte din căldura generată de lună.

Aceste surse de energie luate împreună ar fi suficiente pentru a menține apa într-o stare lichidă, afirmă cercetătorii.

Citește și: