Sari direct la conținut

Daniel Funeriu vrea la Cotroceni. Fostul ministru îl critică pe Crin Antonescu: „E întors cu cheiţa de propriile ambiţii trecute şi neîmplinite”

HotNews.ro
Daniel Funeriu, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Daniel Funeriu, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, al cărui nume a fost vehiculat de către liderul UDMR, Kelemen Hunor, ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a anunțat joi seară că este dispus să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni care va fi organizată anul viitor.

„Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat Funeniu, în cadrul unei emisiuni difuzate de gândul.ro.

Fostul ministru a precizat că, după situaţia din alegerile prezidenţiale, „partidele politice, astăzi, sunt în situaţia în care trebuie să caute un candidat”. „N-am avut negocieri cu PSD”, a precizat Funeriu.

Un alt nume vehiculat ca posibil candidat este cel al lui Crin Antonescu, fostului lider al PNL, despre care Funeriu a afirmat că „e întors cu cheiţa de propriile ambiţii trecute şi neîmplinite”.

„Vrea un rol proeminent şi vrea să pozeze în viitor candidat”, a mai afirmat Funeriu. „Cred că propunerile pe care le-a făcut Crin Antonescu…Cred că intervenția serviciilor secrete în viața publică e un lucru toxic”, a adăugat fostul ministru.

„Crin Antonescu urmăreşte o influenţă politică pe care n-o mai are. S-a plasat în afara logicii politice. Propunerea de a avea un fost şef al serviciilor în postura de candidat la alegerile prezidenţiale (Eduard Hellvig, un alt nume vehiculat, n.r.) este una pe care am criticat-o. Propunerea este cel puţin neinspirată”, a mai declarat Funeriu, citat de News.ro.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marți, într-o intervenție la Digi24, că un eventual candidat comun al viitoarei coaliții de guvernământ la alegerile prezidențiale din 2025 nu trebuie să fie vreunul dintre președinții partidelor care alcătuiesc coaliția. Totodată, el s-a pronunțat și pentru o organizare rapidă a scrutinului prezidențial.

„Sunt câteva personalităţi de acest gen, dacă vrem să căutăm în zona academică avem pe Daniel David, profesor universitar, rectorul UBB, nu am vorbit cu el, e părarea mea personală. Dacă vrem ceva din zona politică putem vorbi de Daniel Funeriu, de Toader Paleologu, de Crin Antonescu, personalităţi care au şi capacitatea şi calitatea intelectuală şi calităţile umane, politice. Dar nu am vorbit cu ei (…) Şi Nicuşor Dan, dar trebuie să fie de acord toată lumea cu acest candidat”, a arătat Kelemen Hunor.

El a precizat că este important ca cei care vor forma guvernul să aibă un singur candidat la alegerile prezidenţiale şi că acestea ar putea fi organizare pe 16 martie (primul tur) şi pe 30 martie (al doilea tur de scrutin).

„Dacă vrem să enervăm pe oameni şi mai tare, atunci putem specula, să lăsăm alegerile prezidenţiale până în iunie, dar din punctul meu de vedere, cel mai repede în martie trebuie să organizăm şi trebuie să fie candidat comun. Nu poate fi acest candidat nici preşedintele PSD, nici preşedintele PNL, nici preşedintele UDMR şi nici preşedintele USR, dacă vine în guvernare”, a mai spus Hunor marți.

El a enumerat și calitățile pe care trebuie să le aibă acest candidat: „un om familiarizat cu lumea politică, care este acceptat de toate partidele şi care poate să stârnească emoţii şi poate să intre într-o dezbatere politică şi are calităţile necesare pentru a fi preşedintele României”.

INTERVIURILE HotNews.ro