Prima hartă 3D care conturează marginea sistemului solar / De ce vânturile solare sunt benefice pentru Pământ

La marginea sistemului solar este o frontieră violentă în care se ciocnesc două puteri cosmice. Pe de o parte este vântul solar, inundația constantă de particule fierbinți și încărcate care ”curg” din soare la sute de km pe secundă. Pe cealaltă parte sunt vânturile cosmice cu radiația a miliarde de stele din apropiere. Vântul solar respinge 70% din radiația cosmică, dar nu protejează în mod egal fiecare parte a sistemului solar, scrie Live Science.

În ciuda faptului că a provocat întreruperi de energie ocazionale aici pe Pământ, vântul solar face de fapt o treabă destul de bună în a ne apăra planeta (și sistemul solar) de cea mai dură radiație interstelară. Pe măsură ce rafalele de vânt ies din soare în toate direcțiile simultan, formează o enormă bulă de protecție în jurul sistemului solar care respinge aproximativ 70% din radiațiile primite. Scutul magnetic al Pământului în cea mai mare parte de restul radiațiilor.

Această bulă este cunoscută sub numele de heliosferă, iar marginea ei (numită heliopauză) marchează o frontieră fizică în care se termină sistemul solar și începe spațiul interstelar – dar, spre deosebire de majoritatea frontierelor de pe Pământ, oamenii de știință nu au nicio idee cât de mare este sau cum arată. Un nou studiu, publicat pe 10 iunie în The Astrophysical Journal, abordează aceste mistere cu prima hartă 3D a heliosferei create vreodată.

Folosind 10 ani de date capturate de satelitul NASA Interstellar Boundary Explorer, autorii studiului au urmărit particulele de vânt solar în timp ce călătoreau de la Soare la marginea sistemului solar și înapoi.

Din acest timp de călătorie dus-intors, echipa a calculat cât de mult suflase vântul într-o anumită direcție înainte de a fi respins de radiațiile interstelare, permițând cercetătorilor să mapeze marginile invizibile ale sistemului solar în mod similar cu modul în care liliecii folosesc ecolocalizarea, au spus cercetătorii.

„Așa cum liliecii trimit impulsuri sonare în fiecare direcție și folosesc semnalul de întoarcere pentru a crea o hartă mentală a împrejurimilor lor, am folosit vântul solar al soarelui, care se întinde în toate direcțiile, pentru a crea o hartă a heliosferei”, a declarat autorul principal al studiului Dan Reisenfeld, om de știință la Laboratorul Național Los Alamos din New Mexico.

După cum arată harta echipei, heliosfera nu rămâne exact fidelă părții „sferă” a numelui său; bariera din jurul sistemului solar este mai mult o bulă care oscilează constant, care este mult mai subțire pe o parte decât pe cealaltă.

Asta pentru că, la fel cum planeta noastră orbitează în jurul soarelui într-o direcție setată, soarele orbitează centrul Căii Lactee în contra vântului interstelar care traversează calea Soarelui. În această direcție de vânt, distanța de la Soare la marginea heliosferei este considerabil mai mică decât în ​​direcția opusă – aproximativ 120 de unități astronomice (AU), sau de 120 de ori distanța medie de la Pământ la Soare, cu fața către vânt, față de cel puțin 350 UA în direcția opusă.

De ce „cel puțin” suma respectivă? Deoarece 350 UA este limita de distanță a metodei de mapare a vântului echipei; heliosfera s-ar putea extinde mult mai departe în spatele sistemului solar decât apare pe harta echipei, ceea ce înseamnă că bula de protecție ar putea fi chiar mai oscilantă decât pare aici. Ca liliecii într-o peșteră, va trebui să zburăm și mai adânc în întuneric pentru a ne da seama.