Rezistența la antibiotice, uriașa problemă cu care se va confrunta umanitatea: „Până în 2050 am putea ajunge la 10 milioane de morți anual” / Interviu cu cercetătorul român care a fost de trei ori în Antarctica
Rezistența la antibiotice tinde să devină principala cauză de mortalitate, iar până în anul 2050 am putea să ajungem la peste 10 milioane de decese anual. Impactul economic este extraordinar, estimat la 100.000 de miliarde de dolari, la nivel global. În ultimii 30 de ani nu s-au mai descoperit noi clase de antibiotic. Rapoartele, care vin din partea OMS, ale cercetătorilor, de la diferite grupuri, spun foarte clar că această problemă este una extraordinară la nivel global, însă totuși lumea încearcă să o evite, până o să ajungem în punctul în care să fie prea târziu. Companiile, din păcate, nu mai doresc să investească în descoperire de noi antibiotice, pentru că aceste costuri sunt foarte mari, și riscurile pentru ele sunt și mai mari, spune cercetătorul român Cristian Coman.
”Uite, am descoperit o bacterie care a mai fost cercetată izolat și în alte locuri, nu neapărat în Antarctica, dar noi am izolat-o de acolo, din probe de zăpadă, dacă îți vine să crezi, și ea produce un compus secundar care are un efect antibiotic foarte bun. Am și publicat un articol științific, internațional, pe această temă. Compusul secundar sintetizat l-am testat pe 200 de bacterii multirezistente la antibiotice din România, fie din mediul clinic, fie din mediul înconjurător. A fost o colaborare cu spitalul Victor Babeș, din Bucureșți. Am observat că în 50% din cazuri acest compus are un efect foarte bun. În 50% din cazuri, nu, dar asta e absolut normal”, a povestit cercetătorul român Cristian Coman, într-un interviu pentru HotNews.ro.
Cristian Coman este cercetător științific I, axat pe studii de microbiologie de mediu și biotehnologii microbiene, în principal rezistență la antibiotice în habitate naturale și cu impact antropic. A participat în trei expediții științifice guvernamentale românești în Antarctica (programul ROICE), în ROICE2019 fiind lider de expediție. A coordonat alte două proiecte majore:
– EnviroAMR (2015-2016), finanțat prin mecanismul EEA grants 2009-2014, buget 1M euro, pentru investigații complexe privind fenomenul de rezistență la antibiotice în mediul înconjurător din România;
– ANTIVERSA (2020-2023), finanțat prin H2020 EraNET, buget 200K euro, în care a condus echipa din România într-un consorțiu internațional format din Germania (coordonator), Austria, Elveția, Franța, Irlanda, România și Polonia, ce urmărește elucidarea rolului biodiversității microbiene ca barieră în calea răspândirii rezistenței la antibiotice în mediul înconjurător.
I.B. Ai fost de trei ori în Antarctica. Te-aș întreba de ce trebuie să meargă un cercetător român în Antarctica ca să studieze rezistența la antibiotice?
Cristian Coman: Deplasările noastre în Antarctica au puțină legătură cu rezistența la antibiotice, acolo direcțiile sunt mai complexe. Da, am avut privilegiul să ajung de trei ori în Antarctica în cadrul programului ROICE. Acesta a fost inițiat și este coordonat de I.N.C.D.S.P. București a cărui filiala suntem noi, Institutul de Cercetări Biologice din Cluj. Programul ROIce s-a conturat în 2014. Prima expediție a avut loc în 2015 și până acum, programul a fost o caborare cu Coreea de Sud, astfel că noi am putut să locuim la stația Kim Se Jong a acestora din Antarctica și să beneficiem de toată infrastructura de cercetare de acolo. Ne-am dus în Antarctica pe mai multe direcții bineînțeles legate în principal de microbiologie de mediu. Discutăm despre schimbări climatice, poluarea care se transferă în Antarctica prin aer, în principal, pe parte de microbiologie, și parte de microtehnologie, adică să investigăm anumite habitate antarctice tocmai pentru această prospectare de noi microorganisme pe care să le putem utiliza apoi în experimentele noastre din România.
I.B. Ce este rezistența la antibiotice și care sunt cauzele care duc la aceasta?
Cristian Coman: Rezistența la antibiotice apare atunci când medicamentul în sine nu mai funcționează. Încercăm să lovim în acel microorganism, să-i zicem bacterie, o să mă refer la ele. Lovim într-o bacterie patogenă cu care organismul se luptă și din păcate nu mai reacționează la tratament. Această rezistență poate să fie naturală într-o bacterie, pur și simplu o are, sau așa numita rezistență dobândită, aceasta este de fapt partea mai urâtă a rezistenței la antibiotice, pentru că anumite gene de rezistență, care sunt transferabile, pot să ajungă la bacterii cu rezistență la antibiotice de la altă bacterie care în mod normal nu are rezistență la antibiotice, dar prin faptul că preia aceste gene devine ea însăși rezistentă.
I.B. Conform cifrelor oficiale, peste 33 de mii de oameni mor anual din cauza acestei rezistente la antibiotice. Cât de gravă este situația?
Cristian Coman: Situația este gravă și va deveni și mai gravă. Am să va dau exemplu un raport britanic din 2015. Acest raport a fost cerut de prim-ministrul Marii Britanii de atunci, David Cammeron. El le-a cerut specialiștilor să vină cu o estimare a acestui impact al rezistenței la antibiotice pe partea de mortalitate și pe parte de impact economic. Acest raport subliniază mare și îngroșat că dacă nu vom face ceva, bineînțeles la nivel global, această rezistență la antibiotice tinde să devină principala cauza a mortalității. Până în anul 2050 am putea să ajungem la peste 10 milioane de decese anual cauzate de rezistența la antibiotice. Impactul economic este extraordinar, estimat la 100 de mii de miliarde de dolari, la nivel global, bineînțeles.
”Companiile farmaceutice nu mai doresc să investească în descoperire de noi antibiotice, pentru că aceste costuri sunt foarte mari, și riscurile pentru ele sunt și mai mari”
I.B. De ce companiile farmaceutice nu investesc și nu descoperă noi antibiotice? De prin anii 80 nu s-a mai descoperit mare lucru…
Cristian Coman: A fost o perioada, așa numită „golden age”, a descoperirii antibioticelor care a durat până prin anii 80, după aceea a avut așa, un declin abrupt. Astfel că, în ultimii 30 de ani nu s-au mai descoperit noi clase de antibiotic. În 2015 s-a descoperit un posibil nou antibiotic care este destul de bun și de interesant. Ar face parte dintr-o nouă clasa, dar nu a intrat încă pe piață.
Companiile, din păcate, nu mai doresc să investească în descoperire de noi antibiotice, pentru că aceste costuri sunt foarte mari, și riscurile pentru ele sunt și mai mari. Am să va dau un exemplu, se estimează că durata de la descoperirea unui compus care pare promițător ca nou antibiotic, până să se transforme într-un medicament care să ajungă la pacienți, durează peste 10 ani, uneori 15 ani, iar costurile depășesc un miliard de dolari. Să zicem că anumite companii sunt dispuse să plătească aceste costuri, dacă știu că după aceea se transformă în profit. Din păcate nu este așa, de cele mai multe ori, profitul este chiar negativ, dacă va vine să credeți, adică mai durează niște ani în care aceste companii trebuie să pompeze bani pentru ca aceste antibiotice să devină profitabile. O companie mai mică a creat Plasomicina. A adunat fonduri, au cercetat peste 15 ani acest antibiotic, au băgat sute de milioane de dolari, iar în primul an după ce l-au lansat pe piață au avut vânzări de mai puțin de un milion de dolari, ceea ce i-a dus la faliment. Exemple de genul le fac pe anumite companii să fie reticente și să nu-și mai dorească să meargă pe acest drum.
I.B. Făcând o paralelă cu actuala pandemie de coronavirus, când statele lumii și-au dat seama de gravitatea situației și au investit masiv în cercetare, mai ales în cea medicală, crezi că așteptăm să ajungem pe buza prăpastiei că să investim în cercetare pentru antibiotice?
Cristian Coman: Din păcate, din ce am văzut în ultimii ani, cam așa se întâmplă, guvernele, și nu mergem pe partea politică neapărat, reacționează doar atunci,când se ajunge pe buza prăpastiei. Rapoartele, care vin din partea OMS, ale cercetătorilor, de la diferite grupuri, spun foarte clar că această problema este una extraordinară la nivel global, însă totuși lumea încearcă să o evite, până o să ajungem în punctul în care să fie prea târziu. Pentru că durează foarte mult până reușești să dezvolți antibioticele și să le pui pe piață. Nu poți să o faci așa, peste noapte. Da, într-adevăr, pentru vaccinul anti coronavirus, lucrurile s-au mișcat repede pentru că pe de-o parte erau niște cercetari în spate. Cu sprijinul guvernelor, și pentru că a fost un efort global au reușit să le ducă foarte repede la următorul pas, adică dezvoltarea efectivă a vaccinului. Pentru antibiotic, din păcate, lucrurile nu merg așa, sau cel puțin nu se arată că se merge în această direcție rapidă, cu un răspuns global, cu niște fonduri pe măsură care să ajute cercetătorii, companiile mai mici sau mai mari în această dezvoltare de noi medicamente.
Rapoartele, care vin din partea OMS, ale cercetătorilor, de la diferite grupuri, spun foarte clar că această problema este una extraordinară la nivel global, însă totuși lumea încearcă să o evite, până o să ajungem în punctul în care să fie prea târziu.
I.B. Cât de mare este cercetarea totuși în domeniu? Tu faci cercetare aici, ai ajuns până în Antarctica, oamenii ar zice “uite că se bagă bani în domeniul ăsta”. De ce e așa greu de produs un antibiotic?
Cristian Coman: E foarte greu pentru că sunt niște etape, ca la orice alt medicament, prin care cei care îl dezvoltă trebuie să treacă. Ceea ce facem noi cercetătorii în laborator este doar o parte, nu pot să zic mică, dar mai puțin semnificativă. Noi trebuie să ducem până în punctul în care să demonstrăm că într-adevăr are efect antibiotic, nu este toxic, se poate folosi și nu implică alte riscuri. Apoi, urmează partea cealaltă, de studii preclinice, studii clinice, aprobările necesare. Aceste etape durează foarte mult și banii care trebuie cheltuiți cu fiecare etapă sunt mulți. Se bagă bani până la un punct pe partea de cercetare. Da, am ajuns până în Antarctica, costurile au fost semnificative dar sunt departe de ceea ce înseamnă costurile dezvoltării unui antibiotic.
”Companiile și-au spus, uite, chiar dacă noi mergem mai departe și încercăm să găsim noi antibiotice, există riscul ca până noi reușim să îl punem pe piață, până trec acei ani, până sunt monitorizările de după, pur și simplu apare acea rezistență la antibiotice”
I.B. Cum decurge procesul de la descoperirea unui antibiotic până la producerea medicamentului?
Cristian Coman: În primul rând trebuie să vezi că într-adevăr există un efect acolo. Fie că pui bacteriile să “se lupte” una cu cealaltă, fie extragi niște compuși secundari și îi testezi împotriva unor patogeni rezistenți la antibiotic. După aceea trebuie să vezi care este compusul activ din acel amestec pe care îl sintetizezi. După ce l-ai identificat trebuie să vezi că el are efect antibiotic. După aceea trebuie să vezi că nu este toxic. Această toxicitate se pornește de la cultura de celule, după aceea trebuie să o duci mai departe, să vezi la organisme superioare, apoi încep studiile preclinice, să vezi farmacocinetică. Tot felul de aplicații specific, care, dacă toate te fac să tragi concluzia că într-adevăr este cel mai probabil, un nou antibiotic, sau mai bun decât ceea ce este, încep celelalte studii. Etapele de studii clinice, aprobări, punere în piață.
I.B. De ce până în anii 80 s-au putut descoperi atât de multe?
Cristian Coman: Pentru că lumea era interesată de așa ceva, era ceva mai nou. Înainte de 1940 a fost pusă pe piață penicilina și ea a ajutat foarte mult în timpul celui ce-al doilea război mondial cu diferite infecții și alte probleme asociate războiului. Lumea și companiile au realizat că uite, într-adevăr e o direcție pe care ar trebui să o urmărim și care este de interes pentru noi dar și pentru societate.
Pe măsură ce au identificat și dezvoltat noi antibiotice și le-au scos pe piață au observat că unele dintre ele, fie că discutăm de câțiva ani, 3 ani, 5 ani, la unele mai repede, la altele mai târziu, 10 ani, 15 ani, se dezvoltă acest fenomen al rezistenței la antibiotice. Companiile și-au spus, uite, chiar dacă noi mergem mai departe și încercăm să găsim noi antibiotice, există riscul ca până noi reușim să îl punem pe piață, până trec acei ani, până sunt monitorizările de după, pur și simplu apare acea rezistență la antibiotice. Și dacă se scoate un nou medicament pe piață medicii evită să-l prescrie, nu din rea voință, nu pentru că nu ar dori ca el să nu aibă efect pentru pacientul respectiv, ci tocmai de teamă că s-ar putea să ajungă în foarte scurt timp să se dezvolte rezistență la el. Și atunci îl prescriu, dar mai puțin, așa.
I.B. Rezistența la antibiotice și tratarea cu antibiotice a animalelor pentru hrană?
Cristian Coman: Da, pentru că așa cum spune și OMS această problema a rezistenței trebuie privită sub conceptul “whole health”, adică sănătatea oamenilor, a animalelor și a mediului înconjurător sunt interconectate, pur și simplu, rezistența nu ține doar de clinic, ea iese de acolo și o găsim peste tot în jurul nostru. Din păcate, în ceea ce privește creșterea animalelor s-au folosit foarte multe antibiotice, fie preventiv, adică să prevină diferite infecții care pot să apară într-o fermă, fie ca agent de stimulare a creșterii masei musculare. Există programe și în UE, la nivel național și internațional, care au încercat foarte mult să-i facă pe fermieri să înțeleagă riscurile utilizării excesive a acestor antibiotice. Au început să prindă aceste campanii, astfel că, în special în ultimii ani s-a observat o descreștere chiar masivă a utilizării anumitor antibiotice. Însă, din păcate, nu e deocamdată suficient.
I.B. Dacă ar fi să concluzionam, în câteva idei, ce ar trebui făcut ca să încetinim această rezistență la antibiotice?
Cristian Coman: În primul rând trebuie să fim toți atenți la lucrurile mici pe care le facem zi cu zi. În ceea ce privește antibioticele să încercăm de fiecare dată să consultăm un medic, să nu luăm antibiotice după ureche. Să încercăm să ajungem la un medic, preferabil la un medic specialist, care să ajungă până la patogenul cu care trebuie să se lupte și să folosească antibioticul de spectru nu larg ci îngust care să țintească fix acolo, în patogenul respectiv. Să încercăm să le spunem și celor de lângă noi să nu folosească antibiotice după ureche, să-și facă tot tratamentul, din prima până în ultima zi, așa cum ne prescrie medicul. Dacă mergem și pe partea cealaltă, guvernele trebuie să sprijine companiile, să le ajute să dezvolte și să pună pe piață aceste noi antibiotice. Acestea spun că au nevoie de acest ajutor, mai ales în anii care vin după ce medicamentul este pus pe piață, pentru că sunt niște costuri foarte mari asociate, iar ei trebuie să-și recupereze acești bani, iar guvernele trebuie să înțeleagă acest lucru. Să îi ajute să supraviețuiască financiar, să nu pățească precum acea companie mică. Iar companiile trebuie să se gândească mai mult la binele nostru, al tuturor și să încerce cât de mult se poate să investească în acest proces, îndelungat uneori, de dezvoltare de noi antibiotice.
”Am descoperit o bacterie în Antarctica, am izolat-o din probe de zăpadă, și ea produce un compus secundar care are un efect antibiotic foarte bun. Compusul secundar sintetizat l-am testat pe 200 de bacterii multirezistente la antibiotice din România, fie din mediul clinic, fie din mediul înconjurător”
I.B. Cum e cercetarea în România în domeniul tău? Este susținută?
Cristian Coman: E o întrebare foarte bună. Cred că fiecărui cercetător, dacă îi adresezi acesta întrebare, îi crește tensiunea. Din păcate, cercetarea în România nu e așa cum ar trebui, pe de o parte pentru că, știm toți, este subfinanțată, și este subfinanțată cronic, iar din păcate și banii care sunt în cercetare nu sunt distribuiți așa cum ar trebui. Cred că ai citit și tu, și poate cei care vor ascultă acest interviu, că sunt competiții care se organizează fără predictibilitate, nu știi dacă vor fi anul acesta, anul viitor, astfel, evaluatorii pe care ii folosește ministerul nu sunt întotdeauna cei mai potriviți și cei mai în măsură să-ți evalueze ție proiectul. Foarte pe scurt, cum se desfășoară o astfel de competiție. Ministerul spune, uite, noi organizăm o competiție pentru tineri cercetători, cercetători seniori, pentru diferite alte grupuri specific de cercetători. Fiecare dintre noi scriem o aplicație de proiect. Adică avem o idee de cercetare științifică, o transpunem în proiect. Asta înseamnă costuri, timp, activități și le scriem tot ce vrem să facem ca să ducem la sfârșit acest proiect. Apoi, se depune la minister, acesta, aleatoriu, selectează evaluator pentru proiectul tău. Dacă acei evaluator nu sunt specialiști în domeniul tău nu au cum să îți evalueze corect un proiect de cercetare, și de acolo se ajunge la punctaje și la evaluări care, pur și simplu, nu au nici o legătură cu realitatea și tu ajungi să nu-ți fie finanțată munca din aceste motive
I.B. Cum îl faci pe român să înțeleagă că munca ta e foarte importantă? Ce rezultate ai tu pentru el, ce rezultate are Cristian Coman că a fost de trei ori în Antarctica iar românul trebuie să beneficieze de asta.
Cristian Coman: Uite, am descoperit o bacterie care a mai fost cercetată izolat și în alte locuri, nu neapărat în Antarctica, dar noi am izolat-o de acolo, din probe de zăpadă, dacă îți vine să crezi, și ea produce un compus secundar care are un efect antibiotic foarte bun. Am și publicat un articol științific, internațional, pe această temă. Compusul secundar sintetizat l-am testat pe 200 de bacterii multirezistente la antibiotice din România, fie din mediul clinic, fie din mediul înconjurător. A fost o colaborare cu spitalul Victor Babeș, din Bucureșți. Am observat că în 50% din cazuri acest compus are un efect foarte bun. În 50% din cazuri, nu, dar asta e absolut normal. Ce ar trebui românul să știe e că astfel de rezultate sunt foarte importante și că cercetarea trebuie susținută să meargă mai departe, adică e doar primul pas, trebuie să vedem ce facem mai departe, pentru că îți trebuie fonduri ca să duci ideea la un nivel clar superior. Dacă nu ai fonduri, sau ai sincope în finanțare, ai o competiție acum și mai e una peste trei ani și tu depui proiectul și ți-l evaluează cineva care nu este în domeniu și clar nu primești finanțare, o dată ce trec anii este foarte greu să reiei și să încerci să faci o cercetare mult mai complexă, bineînțeles, în etapele următoare ale dezvoltării unui antibiotic, de exemplu, sau biocid, sau altceva de genul acesta.
Prelevare probe, Antarctica
I.B. Vorbeai de antibioticul respectiv… te-a contactat cineva din afară în urma rezultatelor publicate în acel articol?
Cristian Coman: Nu. Am încercat eu să contactez alte persoane interesate. Da, lumea este interesată, nu pot să spun că nu, doar că e puțin mai complicat. Toată lumea se lovește de costuri, de bani, de proiecte. Lumea este interesată să le facă, dar la fel că în oricare alt domeniu totul se rezumă la bani, iar lumea spune “ok, avem finanțare pentru asta? Dacă nu avem, nu putem merge mai departe”.
Tricolorul românesc în Antarctica