LIVE Alegeri București: Ce arată până acum datele de prezență / Ce spun candidații. Băluță și Ciucu, reacții vehemente după apariția unor „clasamente” / Dosare penale pentru fraudă la vot
Aproximativ 1,8 milioane de bucureșteni cu drept de vot sunt așteptați, astăzi, 7 decembrie, la urne pentru a vota la alegerile pentru Primăria Capitalei. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00. La alegerile din București, sunt 17 nume pe buletinul de vot, deși doi candidați și-au anunțat retragerea din cursa pentru primăria Capitalei și susținerea pentru alți candidați. Tot la ora 21.00, după închiderea urnelor, sunt așteptate și primele exit-polls privind alegerile din București.
Alegeri București 2025: Toate informațiile LIVE:
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat că, până duminică la ora 18.00, au fost înregistrate 61 de sesizări de posibile incidente electorale. Au fost aplicate patru amenzi pentru fotografierea buletinului de vot, înscrierea unei persoane pe liste suplimentare şi pentru prezenţa altei persoane în cabina de vot. În plus, se fac cercetări cu privire la 46 de fapte penale.
În comuna Mihai Eminescu, din judeţul Botoşani, poliţiştii au fost sesizaţi că un bărbat ar fi oferit sume de bani pentru ca un anumit candidat să fie votat. Cercetările sunt continuate pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor.
Într-o comună din judeţul Buzău s-a sesizat că în apropierea unei secţii de votare sunt afişate materiale electorale, iar preşedintele secţiei de votare a dispus înlăturarea acestora.
În ultima oră, trendul a devenit din nou negativ, fiind înregistrat un număr mai mic de oameni care au votat între orele 18-19 față de alegerile din iunie 2024.
Până la această oră au votat 29,61% dintre bucureștenii cu drept de vot, față de 32,59% în scrutinul în care Nicușor Dan câștiga al doilea mandat.
A fost depășit pragul de 500.000 de alegători la alegeri București 2025. Mai sunt mai puțin de trei ore până la închiderea secțiilor de votare.
Cu aproximativ patru ore înaintea închiderii secțiilor de votare pentru Primăria Capitalei, candidatul USR Cătălin Drulă îi îndeamnă pe bucureșteni să meargă să voteze: „Fiecare vot contează, cu atât mai mult la această prezență”.
Ciucu și Băluță răbufnesc
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a reacționat vehement la un mesaj apărut în aceste ore pe rețelele de socializare.
Prezența la vot la această oră a ajuns la 24,45%, cu peste 2% sub nivelul din iunie 2024. Până la această oră, au votat 441.001 de bucurești din aproximativ 1,8 milioane care au drept de vot.
Conform legii electorale, este interzis ca institutele care fac exit-poll la ieșirea de la urne să furnizeze date pe parcursul zilei. Duminică a avut loc în direct la Antena 3 un moment în care, deși n-a rostit nume, Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a vorbit în clar despre ordinea candidaților. A fost imediat contrazis de cifrele propriului sondaj Avangarde – CURS, dar și de reacția lui Ciprian Ciucu: „Veniți la vot! Nu pot ei manipula, cât putem noi vota!”.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, duminică, pentru bucureșteni și cetățenii din celelalte localități în care au loc alegeri parțiale, îndemnându-i să dea „un vot rațional, un vot înțelept”.
În așteptarea rezultatelor exit-poll, un cunoscut politolog spune ce ne arată datele de prezență de până acum
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, afirmă că „unele partide” scurg către presă cifre false legate de rezultatele votării din Capitală până la această oră. Liberalul susține că este o încercare de manipulare pentru a menține în cursă candidați fără șanse.
Politologul Cristian Pîrvulescu spune că din datele de prezență de până la acest moment la alegerile pentru București se conturează „un profil al candidaților care sunt favorizați”. Primele rezultate exit-poll la alegerile pentru Primăria Capitalei vor fi publicate la ora 21.00, atunci când se vor închide secțiile de vot.
Ce s-a schimbat în prezența la vot
Datele privind prezența la vot la ora 15.00 arată că numărul votanților rămâne mai mic decât în iunie 2024, însă direrența a continuat să scadă.
Acum, când mai sunt șase ore de vot pentru alegerile la Primăria Capitalei, prezența la vot este cu un procent mai scăzut decât scrutinul local din 2020, însă cu mai bine de două procente față de ultimul scurtin local – cel din iunie 2024.
Ciucu: „Veniți la vot, este foarte important! Schimbarea se va produce”
La jumătatea zilei de vot, în Sectorul 6 prezența este cu aproape 3% peste media Bucureștiului, care este la nivelul Capitalei cu 3% mai puțin decât în primăvara lui 2024. Ciprian Ciucu a început să lanseze mesaje de mobilizare pe rețelele sociale. El spune că ”după mult timp, schimbarea se va produce cu vot pozitiv”.
„Știți ce mă bucură? Faptul că după mult timp schimbarea se va produce în urma unui vot pozitiv, un vot pentru o viziune, pentru rezultate și nu împotrivă, nu va fi un vot negativ”, a spus Ciprian Ciucu în mesajul de imediat după prânz.
Acuzații ale AUR de fraudă electorală la București
Reprezentanții partidului AUR acuză că la București, în timpul votului, au fost depistate persoane decedate pe listele electorale permanente din sectoare.
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, susține că primarii „nu și-au făcut treaba să ceară verificarea numărului real de cetățeni înregistrați în registrul electoral”.
„Din nefericire, și astăzi, în București, au fost semnalate mai multe cazuri de persoane decedate, care figurează în continuare în listele electorale permanente, ceea ce înseamnă că primarii de sector nu și-au făcut nici de această dată treaba”, a declarat Mihai Enache, citat în comunicatul AUR.
Dosare penale deschise de Poliția Capitalei
Poliția Capitalei anunță că, până acum, au fost deschise patru dosare penale pentru fraudă la vot, pe numele unor persoane care au votat, deși nu aveau dreptul să voteze.
Un caz este al unui membru al comisiei de votare nr. 1065, din cadrul Școlii Gimnaziale “Adrian Păunescu”, care nu are viza de reședință valabilă.
De asemenea, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un președinte al secției de votare B-557, din cadrul Școlii Gimnaziale nr.112, a votat, deși avea domiciliul în alt județ, iar adresa de reședință a fost stabilită cu mai puțin de șase luni înainte de data scrutinului.
Alte două cazurib de fraudă la vot au fost semnalate la secțiile de votare de la Școala Gimnaziale Cezar Boliac și de la Liceului Teoretic Dante Alighieri, în ambele cazuri persoanele având adresa de reședință stabilită cu mai puțin de șase luni înainte de data scrutinului.
Anunțul MAI după primele ore de la deschiderea urnelor
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunțat că până la această oră, „procesul de votare a decurs fără probleme deosebite”. Dajbog a anunţat că au fost înregistrate 18 sesizări privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul electoral, nouă dintre acestea fiind confirmate.
În București, polițiștii au deschis dosare penale pe numele unor alegători, printre care președintele unui birou electoral, care au votat deși și-au stabilit reședința în București cu mai puțin de 6 luni înainte de ziua votului, a spus reprezentanta MAI.
Alți doi cetățeni, dintre care unul este membru al unui birou electoral, au dosar penal pentru că au votat în Capitală, deși aveau viza de reședință pentru București expirată.
„De asemenea, un bărbat cu domiciliul în județul Ilfov, a votat în București în condițiile în care nu avea viza de reședință valabilă. Tot în Capitală, unul dintre membrii biroului electoral, cu domiciliul în Teleorman, a încercat să voteze deși nu avea acest drept. A motivat că a considerat ca are acest drept fiind membru al biroului electoral”, a spus Dajbog.
Prezența la vot, în continuare scăzută
Până la ora 13.00, prezența la secțiile din votare din Capitală a ajuns după primele șase ore la 13,22% și continuă să fie semnificativ mai mică decât la alegerile locale trecute, când era de 16,43% la aceeași oră.
Aproape jumătate dintre cei care au votat dimineață în București au spus că au ales răul ce mai mic arată o cercetare sociologică la urne realizată de ARA, potrivit Antena 3 CNN.
ARA Public Opinion, acreditată de Biroul Electoral Municipal în secțiile de votare, realizează o cercetare sociologică, iar primele date au fost anunțate la ora 12:00 fiind valabile pentru ora 11:30. Următoarele vor veni la orele 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00.
Daniel Băluță: „A venit timpul ca rezultatele să fie cele care contează”
Candidatul PSD la Primăria Capitalei a susținut, duminică, după ce a votat, că Bucureștiul „este dominat de ceartă, scandal și Haos”, iar „aceste lucruri trebuie să înceteze”.
„Le multumesc din suflet bucureștenilor care participă azi la vot. În sfârșit, a venit timpul ca rezultatele să fie cele care contează: banii europeni, metroul, tramvaiul, scolile, spitalele, copiii. Toate acestea contează. Mai presus de acestea este vorba despre oameni (…). Acest oraș e dominat de ceartă, de scandal și de haos. Lucrurile acestea trebuie să înceteze”, a spus primarul Sectorului 4, care candidează astăzi pentru Primăria Capitalei.
La ora 12.00, prezența în București a urcat la 9,61% și rămâne mai scăzută decât la scrutinul din iunie 2024 și decât la alegerile locale din 2020.
Cei cu care HotNews a stat de vorbă duminică dimineață, la două secții de votare din Sectorul 3 București, au spus că au venit să voteze în primul rând pentru că acesta este „un drept” și ”o datorie”.
Până la ora 11:00 au votat în Capitală 113.806 de bucureșteni, ceea ce reprezintă o prezență de 6,31%. Cei peste 45 de ani, adică ultimele grupă de vârstă din cele cinci, reprezintă în continuare aproximativ 78% din numărul celor care au trecut pe la urne.
La ultimul scrutin din București, prezența după patru ore de vot era de 170.381 de alegători, adică o prezență de 9,41%.
Traian Băsescu: „Am venit la vot îngrijorat”
Fostul președinte Traian Băsescu a votat, duminică, la alegerile pentru Primăria Capitalei. El a vorbit despre contextul în care se află România, spunând că „suntem într-o dezbatere publică extrem de toxică și care dezbină românii în momente în care ar trebui să fie uniți”.
„Sunr îngrijorat. Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, datoria excesivă ramane, măsurile care trebuie luate în continuare sunt dure și nepopulare pentru populație. Nu mai vorbim că avem și o propagandă formidabilă. Nu tragem la răspunde public pe cei care au făcut datoria, ci pe cei care încearcă să o rezolve”, a afirmat Băsescu, după ce a votat la alegerile pentru București.
Cătălin Drulă: „Am votat cu încredere şi optimism pentru un nou început”
Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a votat. Drulă a mers la secţia de votare împreună cu soţia şi cei doi copii.
„Am votat cu încredere şi optimism pentru un nou început pentru oraşul nostru, care să meargă cu onestitate pe un drum al construcţiei, să facem proiectele mari de care acest oraş are nevoie, să ţinem departe de Primăria Capitalei orice influenţe nefaste şi cred că aceste alegeri trebuie privite cu optimism, cu încredere în viitor.
Îi îndemn pe bucureşteni să meargă la vot, să aleagă cu inima, cu încredere pentru că aşa se construieşte viitorul şi de mâine să începem construcţia de care acest oraş are nevoie pe baze solide, pe bazele unui buget corect, ale unui urbanism corect ale dezvoltării reţelei de transporturi, de termoficare, toate probleme care trenează de prea mult timp şi care în sfârşit îşi pot găsi rezolvarea în acest moment”, a declarat Cătălin Drulă, la ieşirea din secţia de votare.
El a fost întrebat dacă este încrezător în rezultatul acestui vot: „Da, sunt foarte încrezător”.
Până la ora 10, au votat în Capitală 65.922 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 3,65%. Un procent de 78,5% dintre cei care au votat sunt din grupele de vârstă de peste 45 de ani.
Prezența la vot la ora 10:00 la ultimele locale din Capitală, din iunie 2024, era de 6,09%, adică 110.213 alegători.
Anca Alexandrescu: „Am credinţa că Dumnezeu nu ne lasă”
Anca Alexandrescu, susținută de AUR, a votat la alegerile pentru București.
„Am votat pentru un oraş în care să se poată trăi şi să ne permitem să trăim. Am venit cu credinţă, cu recunoştinţă pentru tot ceea ce am trăit aceste săptămâni”, a declarat Alexandrescu, la ieşirea de la urne.
Ea a susţinut că tot ceea ce a trăit în perioada campaniei electorale a fost „un dar” şi experienţa vieţii sale de până acum.
„Este un dar ceea ce am primit în această perioadă. Este experienţa vieţii mele de până acum. Am emoţii şi sunt convinsă că vom putea să facem dreptate la Bucureşti. Am credinţa că Dumnezeu nu ne lasă şi împreună cu cetăţenii Bucureştiului o să punem Bucureştiul pe primul loc şi o să facem dreptate”, a transmis Anca Alexandrescu.
Nicușor Dan: „Îi îndemn pe bucureșteni să iasă la vot”
Președintele Nicușor Dan a votat. Șeful statului a venit însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru.
„În primul rând, îi îndemn pe bucureșteni să iasă la vot indiferent de opțiunile pe care le au. E un proces democratic, e important ca primarul care va fi ales să aibă un număr cât mai mare de voturi pt a avea legitimitate în deciziile pe care le ia.

Eu am votat pentru o Românie în Occident, aceste valori care cred eu că ne definesc și pentru că e un oraș pe care îl cunosc de mult timp si am militat de mult timp, cunoscând tentațiile care sunt la Primăria Capitalei. Am votat pentru cineva care știu sigur ca nu se apropie de zona de corupție și mafie imobiliară”, a declarat Nicușor Dan.
„De mult nu am mai votat pentru altcineva în afară de mine”, a spus Nicușor Dan, la întrebarea unui jurnalist.
„Sunt niște alegeri pentru București, sunt niște alegeri simbolice, care dau o direcție pe politica natională, avem niște partide care au avut niște candidați, dar coaliția nu are niciun motiv să nu funcționeze pe partea asta”, indiferent de rezultat, a mai spus președintele.
Nicușor Dan a mai spus că susține votul în două tururi.
„Este nevoie de bani pentru mari proiecte de infrastructură, pentru transport, termoficare. Să concentrăm decizia pentru urbanism la Primăria Capitalei. Sunt din totdeauna un susținător al votului în două tururi, trebuie să existe o majoritate în Parlament pentru aceasta”, a declarat Nicușor.
Ciucu, după ce a votat: „Nu mai plouă, bucureștenii să vină la vot”
Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Capitală, a votat în jurul orei 9.00
„Am votat pentru proiecte, pentru un București dezvoltat, nu pentru certuri sterile. Am votat pentru integritate, cu inima impacată că am facut tot am putut în această campanie și îi chem pe oameni la vot. Din păcate este un singur tur, de acum înainte voi fi cel care va promova votul în 2 tururi. Aștept rezultatele diseară, sunt foarte încrezator că voi câștiga. În ultima perioadă s-au facut tot felul de manipulări prin sandajele de opinie”, a declarat Ciucu.

Întrebat despre prezența slabă la vot, Ciucu a spus: „Nu mai plouă, deci să vină la vot. Ieri era vremea urâtă. Este foarte important ca toți să vină să voteze”.
Prezența la vot la ora 9.00
Până la ora 09:00 au votat în Capitală 34.062 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 1,89%.

Ciceală și Burcea au votat
Ana Ciceală, candidata SENS, a votat și ea în cadrul alegerilor pentru Primăria Capitalei.
„Ne-am obișnuit să ne trăim viețile de pe o zi pe alta, cu capul în pământ. Azi e o zi bună pentru a începe să ne construim viitorul. Încurajez bucureștenii să voteze și le transmit că e important să voteze de dimineață pentru că seara e posibil să se mai formeze cozi Viețile noastre pot arăta diferit dacă reînnodăm încrederea între noi”, a declarat Ana Ciceală, la ieșirea de la vot.
Și George Burcea, candidatul POT, a votat în cadrul scrutinului.
Prezența la vot, mai scăzută decât la ultimele două scrutine
În prima oră de la deschiderea secțiilor au votat 15.689 de persoane, adică o prezență de 0,87%.
La runda trecută de alegeri locale de pe 9 iunie 2024, în București, până la ora 08:00, trecuseră pe la urne 23.125 de persoane, echivalentul unei prezențe la vot de 1,27%.
Românii care votează duminică, 7 decembrie, la alegerile pentru Primăria București, precum și pentru alte 11 localități din țară, pot sesiza eventualele nereguli pe care le observă în secția de votare pe o platformă pusă la dispoziție de organizația Expert Forum.
Cinci case de sondare vor prezenta exit poll-uri la alegerile din București
Cinci case de sondare au fost acreditate de Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru a face exit-poll-uri în ziua de duminică, 7 decembrie. Primele estimări ale rezultatului alegerilor din București vor fi cunoscute la ora 21:00.
Trei grade la ora 7 dimineața și fără ploaie. Cum va fi vremea în ziua alegerilor în București.
Urnele de vot s-au deschis în Capitală. Pe listele permanente și complementare sunt înscriși 1.803.728 de alegători.
***
Alegerile parțiale din București au loc după ce Nicușor Dan a demisionat din funcția de primar general în luna mai, ca urmare a victoriei în alegerile prezidențiale. Nicușor Dan câștigase în iunie 2024 un al doilea mandat de primar general cu 352.734 de voturi (48,3%) din voturi la o prezență de 41,31%.
Câștigătorul scrutinului de astăzi va avea restul din mandatul de 4 ani lăsat de Nicușor Dan, adică va fi primar al Capitalei timp de aproximativ doi ani și jumătate. Potrivit legii, mandatul de primar durează 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către primarul nou-ales.
Alegătorii au la dispoziție 1.289 de secții de votare în București, cele mai multe fiind în sectoarele 3 și 6.
Documentele necesare pentru a vota la alegeri București 2025
Foarte important, la acest scrutin pot votat cetățenii românii care au împlinit 18 ani și care au domiciliul în București (cel trecut în buletin) sau reședința stabilă anterior datei de 7 iunie 2025 în București (cea trecută în viza de flotant).
De asemenea, cetățenii statelor UE care au domiciliu sau reședință în București pot vota pentru alegerea noului primar.
Se poate vota cu documente valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Cum găsim secția de votare la alegerile din București
Alegătorii pot vota doar la secția de votare unde sunt arondați prin adresa de domiciliu sau de reședință nu la o secție la alegeri din București. Alegătorii își pot verifica secția de votare în Registrul Electoral, introducând numele și CNP-ul. Informațiile privind adresa și numărul secției sunt disponibile și la primăriile de sector.
În ziua votului, alegătorii primesc buletinul de vot și ștampila „VOTAT”, intră în cabină și marchează un singur candidat.
Buletinul este introdus în urnă, iar ștampila este predată comisiei. Sunt considerate nule buletinele cu mai multe ștampile, fără ștampilă sau cu însemnări nepermise.
Cei care nu se pot deplasa la secțiile de votare din motive medicale pot solicita să le fie adusă la domiciliu urna mobilă.
De asemenea, cu urna mobilă se poate vota în spital și în centrele de detenție.
Ce este interzis în secția de votare
În secția de votare, alegătorii nu au voie să fotografieze buletinul, să intre în cabina de vot cu altcineva sau să discute despre opțiunile de vot. Campania electorală este interzisă în secție, iar buletinele altor persoane nu pot fi atinse.
Votul multiplu este faptă penală și este sancționată cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Cine sunt candidații la alegeri București 2025
17 candidați (10 susținuți de partide și șapte candidați independenți) sunt prezenți pe buletinul de vot, însă în cursă mai sunt 15. Doi dintre aceștia, Vlad Gheorghe și Eugen Teodorovici, și-au anunțat retragerea, dar numele le apare pe buletinul de vot întrucât decizia a fost luată după ce candidaturile depuse la Biroul Electoral Municipal au devenit definitive.
Ordinea pe buletinul de vot este:
- Poziția 1 – Cătălin Drulă – Uniunea Salvați România; deputat, inginer IT
- Poziția 2 – Daniel Băluță – Partidul Social Democrat; primar al Sectorului 4, de profesie medic
- Poziția 3 – George-Valentin Burcea – Partidul Oamenilor Tineri; actor
- Poziția 4 – Ciprian Ciucu – Partidul Național Liberal; primar al Sectorului 6, licențiat în Științe politice
- Poziția 5 – Ana-Maria Ciceală – Sănătate Educație Natură Sustenabilitate; politician, licențiat în Filosofie
- Poziția 6 – Liviu-Gheorghe Floarea – Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache; antreprenor
- Poziția 7 – Gheorghe Macovei – Partidul România Mare; antreprenor
- Poziția 8 – Oana Crețu – Partidul Social Democrat Unit; avocat
- Poziția 9 – Mihai-Ioan Lasca – Patrioții Poporului Român; jurist
- Poziția 10 – Rareș Lazăr – Partidul România în Acțiune; antreprenor
- Poziția 11 – Anca-Nicoleta Alexandrescu – Alianța electorală ‘Dreptate pentru București’; jurnalist
- Poziția 12 – Dănuț-Angelo Trifu – candidat independent; inginer electronist
- Poziția 13 – Eugen-Orlando Teodorovici – candidat independent; economist, fost ministru al Finanțelor
- Poziția 14 – Gheorghe Nețoiu – candidat independent; antreprenor, fost acționar la Clubul de Fotbal Dinamo
- Poziția 15 – Vlad-Dan Gheorghe – candidat independent; fost europarlamentar, lider al partidului DREPT, jurist
- Poziția 16 – Angela Negrotă – candidat independent; jurist, antreprenor
- Poziția 17 – Constantin-Titian Filip – candidat independent; medic, a candidat și în iunie 2024 la PMB
