Sari direct la conținut

Și dacă Beijingul ar vota cu Donald Trump? (analiză AFP)

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Donald Trump, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Un război comercial și tehnologic, dublat de o luptă diplomatică zilnică: în ciuda unui prim mandat Trump dezastruos pentru ea, China ar putea vedea cu ochi buni realegerea președintelui american, mizând pe un declin ireversibil al marelui său rival strategic, scrie AFP.

Oficial, Beijingul nu a exprimat vreo preferință între Donald Trump și Joe Biden. Dar anumiți analiști mizează pe actualul președinte pentru a-și slăbi țara și Occidentul, accelerând în acest fel ascensiunea Chinei ca primă putere mondială.

Chinezii „speră că veți fi reales deoarece faceți America excentrică și, deci, urâtă în toată lumea”, scria în mai, pe Twitter, redactorul șef al cotidianului naționalist Global Times, Hu Xijin, adresându-se președintelui american. „Întăriți unitatea Chinei”.

Relațiile bilaterale sub Donald Trump au ajuns la un nivel minim de la stabilirea relațiilor diplomatice, în 1979. Într-o atmosferă de război rece, Washingtonul a închis în iulie un consulat al Chinei pe teritoriul său, în timp ce Beijingul lua o măsură similară câteva zile mai târziu.

Slăbirea NATO

Dar Qin Gang, ministru adjunct pentru Afaceri externe, asigură: „Nu ne interesează cine este la Casa Albă. Ce dorim este o relație calmă și mai bună cu Statele Unite”.

Înainte de a sublinia, în fața ziariștilor europeni: „Relațiile chino-americane erau problematice de asemenea și cu democrații, pe multe subiecte”.

Președintele republican a făcut din China una dintre țintele campaniei sale și a înfuriat liderii comuniști vorbind despre „virusul chinez” când se referea la noul coronavirus. Diplomatic, Donald Trump este „incontrolabil și evaziv” pentru Beijing, notează sinologul Philippe Le Corre, de la Harvard Kennedy School din SUA.

Dar „interesul pentru o realegere a lui Trump stă în continuarea politicii sale ‘America First’, care separă parțial Washingtonul de aliații săi tradiționali”, explică el.

„Este evident coerent să ne imaginăm că elitele chineze se bucură de slăbirea SUA, care sunt marele lor rival.”

Și aceste elite își freacă mâinile de bucurie în fața diviziunilor occidentale.

„Unul dintre obiectivele strategice ale Beijingului este slăbirea Alianței atlantice, care a intrat în derivă sub administrația Trump”, crede și Theresa Fallon, care conduce în Bruxelles Centrul de studii Rusia-Europa-Asia (Creas).

„Campiona multilateralismului”

De la ajungerea la putere a lui Donald Trump, în ianuarie 2017, omologul său chinez Xi Jinping a promovat imaginea unui lider responsabil, pledând la Davos pentru liber-schimb, în aplauzele mediului de afaceri speriat de protecționismul președintelui american.

Mai recent, liderul chinez și-a atras complimente după ce a anunțat că țara sa, cel mai mare poluator al planetei, va începe să reducă emisiile de CO2 înainte de 2030 – în contrast cu decizia Washingtonului de a denunța acordul de la Paris.

Și, în condițiile în care Donald Trump a anunțat retragerea SUA din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Xi Jinping a promis că va face dintr-un eventual vaccin chinez împotriva Covid-19 „un bun public mondial”.

Dar, în timp, „relația s-ar putea ameliora dacă pandemia este rapid controlată în SUA iar China cumpără mai multe produse” americane, așa cum s-a angajat la începutul anului, subliniază politologul Zhu Zhiqun, de la Universitatea Bucknell din SUA.

În această perspectivă, „nu este de neconceput ca Trump și Xi să-și reînvie prietenia”.

Biden și drepturile omului

Cu atât mai mult cu cât regimul chinez nu are prea multe de așteptat în cazul în care Joe Biden vine la Casa Albă.

„Biden va moșteni taxele vamale și mă îndoiesc că le va ridica unilateral”, observă Bonnie Glaser, de la Centrul pentru studii strategice și internaționale din Washington.

„Beijingul va trebui probabil să cedeze altor exigențe americane dacă vrea anularea acestor suprataxe” impuse de Donald Trump pentru o serie de importuri din China, estimează ea.

Și, pe frontul tehnologic, „oricare ar fi învingătorul, SUA nu vor reveni asupra deciziei de a exclude echipamentele Huawei din rețelele lor” de internet mobile, a afirmat aceasta.

Iar democrații sunt de obicei critici mai fermi decât republicanii în ceea ce privește respectarea drepturilor omului.

Fostul vicepreședinte ar putea de asemenea să crească presiunea în fața controlului tot mai puternic exercitat de China în Hong Kong.

„Biden ar fi o veste proastă pentru Beijing deoarece ar favoriza foarte rapid o coaliție de țări care sunt pe aceeași lungime de undă în fața Chinei”, prevede Philippe Le Corre.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro