Coronavirusul și economia globală: Imensele provocări cer intervenții masive ale statelor

Politicienii din întreaga lume sunt îngrijorați de suferințele din economie dezlănțuite de pandemie și de riscurile letale asupra sănătății publice. Piețele globale sunt în haos, călătoriile sunt înghețate la o mică fracțiune din nivelurile obișnuite, iar liderii naționali de pretutindeni sunt mobilizați în fața unui val de șomaj și anxietate socială.

În Europa și Statele Unite, guvernele din întreg spectrul politic gândesc sume imense în cheltuieli și împrumuturi pentru a-și salva societățile asediate. Legislatorii de la Washington dezbat un plan-mamut de stimulente care ar putea urca până la un trilion de dolari. Banca centrală a Germaniei a anunțat că poate împrumuta companiilor 610 de miliarde de dolari. Guvernul conservator britanic, criticat pentru că nu a fost pregătit pentru dezlănțuirea epidemiei, a propus 400 de miliarde de dolari în împrumuturi și 35 de miliarde în ajutoare directe pentru indivizi și firme.

Guvernul francez a propus 50 de miliarde de dolari în cheltuieli, plus 320 de miliarde în garanții pentru credite, parte a noului buget de urgență. Aceasta marchează o inversare a inițiativelor de a relaxa economia și o suspendare pe termen nedefinit a măsurilor planificate anterior de tăiere a cheltuielilor și de reformă a pensiilor.

„Suntem în fața unui război economic și financiar”, a spus Bruno Le Maire, ministrul francez al finanțelor. „Acest război economic și financiar va fi lung, va fi violent și va cere toată tăria națiunii noastre, a Europei și a Grupului celor 7 economii avansate”.

Este un ecou al retoricii președintelui Trump și a șefului lui Le Maire, președintele francez Emmanuel Macron. Și este îndreptățit – reacția politică la o pandemie la o asemenea scară va cere o mobilizare a statelor nemaivăzută de la al doilea război mondial. Industrii întregi agonizează înaintea opririi, în vreme ce un sfert din forța de muncă americană și-a pierdut locurile de muncă sau părți din salarii.

Departe de politicile de austeritate adoptate de multe guverne trezite după criza financiară acum mai mult de un deceniu, provocările impuse de răspândirea coronavirusului cer intervenții masive ale statelor. De pe acum există semne evidente de schimbare a atitudinii. Dacă se va merge pe calea democraților americani, planurile de salvare a companiilor mari pot veni cu condiții de limitare a plăților și bonusurilor acordate executivilor. Adminstrația de dreapta a lui Trump cântărește planuri de a expedia cecuri între 1.000 și 2.000 de dolari celor mai mulți americani – un ajutor în numerar de negândit în perioadele anterioare de guvernare republicană și care poate fi urmat de altele în viitor.

Numeroase alte țări se pregătesc sau și-au și anunțat propriile soluții de a-i ajuta pe lucrători fără a pune presiuni suplimentare pe angajatori. Guvernul olandez este pregătit să acopere 90% din salariile pierdute ca urmare a reducerii orelor de muncă. Guvernul danez va compensa 75% din salarii pentru a preveni concedieri de la firmele afectate.

Libertarieni proeminenți cer sus și tare subvenții de la state. Iar economiștii republicani ortodocși au fost trași pe margine. „Unii ideologi ai economiei bazate pe ofertă se folosesc de această criză pentru a-și susține propriile idei – cer mai multe tăieri de taxe, ca Art Laffer, Stephen Moore și Steve Forbes”, notează Jamelle Bouie, editorialist la The New York Times. „Dar nu aici e problema. Obligând oamenii să stea departe unii de alții, epidemia a evidențiat interdependența noastră reciprocă. Aceasta, la rândul său, a adus un argument puternic din viața reală pentru cele mai largi forme de asigurări sociale”.

Unii analiști cred că aceasta se apropie de multă vreme. „Ne-am bâlbâit, de la o criză la alta, ca să vorbim de un rol sporit al statului ca salvator”, a scris Pankaj Mishra în Bloomberg Opinion, urmărind deziluziile mondiale constante în fața piețelor și globalizării nereglementate de după începutul erei de triumf liberal din anii 1990. După criza financiară din 2008, până și apărătorii globalizării au recunoscut responsabilitatea guvernelor de a-și proteja cetățenii de răsturnările de pe piețe.

„Astăzi, coronavirusul a ridicat responsabilitatea la un imperativ viață-sau-moarte”, a scris Mishra. „Și, așa cum s-a întâmplat în era interbelică, intervenția profundă a statului în economie și viața personală pentru a riposta la un dezastru este de așteptat să dureze”.

Nu este limpede cum va arăta viața în Statele Unite conduse de Trump. Noțiunea de remodelare a administrației într-o uriașă mașină de război – producând în masă echipament medical vital, umplând găurile într-o economie în declin și mobilizând o națiune divizată – pare încă improbabilă.

„În centrul efortului de producție din al doilea război mondial a fost însuși președintele Franklin D. Roosevelt – el a stabilit obiectivele, i-a angajat și înlăturat pe oameni de afaceri și New Dealers aduși să facă să funcționeze efortul de producție, și-a luat și sarcina de a explica totul publicului american”, a scris Matthew Zeitlin în Slate. „Trump are teoretic același rol, dar echipa lui a fost handicapată prin lupte interne, lipsă de experiență, precum și până de curând de propria lui insistență că acest virus nu înseamnă mare lucru”.

Dar fără acel efort, experții previn că urmează vremuri întunecate. „Deja, cam 30% din americani au avuție zero sau negativă”, a scris economistul Branko Milanovic în Foreign Affairs. „Dacă mai mulți oameni vor ieși din această criză și fără bani, și fără slujbe, și fără acces la asistență medicală, iar dacă acești oameni vor ajunge disperați și înfometați, scene ca după recenta evadare a deținuților în Italia sau jafuri ca la New Orleans după uraganul Katrina vor putea deveni lucruri obișnuite”. Pe măsură ce coronavirusul se răspândește și economiile se prăbușesc, doar guvernele pot menține linia. „Societățile avansate nu trebuie acum să permită factorilor economici, în special averilor de pe piețele financiare, să pretindă că nu văd că rolul cel mai important de acum al politicii economice este să mențină strânse legăturile sociale sub această presiune extraordinară”, a concluzionat Milanovic. (The Washington Post)