Avertismentele lui Xi Jinping la războiul comercial al lui Trump: "Nu ne este frică. China nu va reveni la umilințele din era semi-colonială”
„Nu ne este frică” de un război comercial: președintele chinez Xi Jinping a coborât în arenă vineri, asigurând că țara sa este pregătită să replice la următoarea salvă de sancțiuni ale Americii lui Donald Trump, într-un discurs cu accente anti-occidentale în care a avertizat că Beijingul nu va reveni la „umilințele din era semi-colonială”, potrivit AFP.
Într-un an și jumătate de confruntări legate de taxele vamale, liderul de la Beijing s-a pronunțat foarte în public asupra acestui conflict care accentuează încetinirea economică a țării sale.
Schimbare de ton vineri la Palatul Poporului, imensul sediul al parlamentului chinez: în fața unui grup de personalități străine, printre care fostul secretar american de Stat Henry Kissinger, Xi Jinping a denunțat exigențele Washingtonului, folosind uneori accente anti-occidentale.
„Nu vrem să declanșăm un război comercial dar nu ne este frică”, a afirmat secretarul general al Partidului Comunist.
„Vom replica dacă va fi nevoie”, a avertizat el, în condițiile în care Statele Unite amenință cu impunerea de noi sancțiuni comerciale pentru produsele chineze din 15 decembrie dacă un acord „preliminar” nu este încheiat până atunci. În vizorul administrației Trump: electronicele și telefoanele mobile.
Chinezii și americanii au convenit luna trecută să ajungă la un acord „preliminar”, prin care Washingtonul va renunța la noi sancțiuni iar Beijingul va cumpăra masiv produse agricole americane.
Discuțiile par însă să bată pasul pe loc.
„Dacă nu vom ajunge la un acord cu China, voi majora pur și simplu și mai mult taxele vamale”, a amenințat marți Donald Trump. Miercuri, a acuzat China că nu-și „face partea” de muncă pentru a ajunge la un compromis.
Potrivit Wall Street Journal, Beijingul a invitat negociatorii americani să meargă în China pentru o nouă serie de discuții, dar aceștia cer în prealabil ca regimul comunist să se angajeze pentru concesii.
Sfârșitul „umilințelor”
Dincolo de acest acord preliminar, Washingtonul cere Chinei reforme structurale: Beijingul să se angajeze să nu mai subvenționeze companiile publice, să deschidă piețele publice pentru companiile străine și să înceteze să oblige aceste companii la transferuri de tehnologie.
Fără să evoce direct aceste exigențe, Xi Jinping a lăsat să se înțeleagă că regimul său nu va lăsa să i se impună nimic. Acesta a promis că Beijingul va continua politica sa de „reforme și deschidere” dar o va face cu prudență, „ca atunci când pui picioarele pe pietre, traversând un râu”.
China „este o țară mare, este ca un pachebot”, a subliniat el. „Nu ne putem permite să facem greșeli. Dacă un stat precum China se răstoarnă, nu-l vom putea readuce pe linia de plutire”.
În procesul de deschidere economică, „condiția prealabilă este ca suveranitatea financiară a țării noastre să fie garantată”, a precizat el, avertizând că nu va accepta revenirea la „umilințele” din epoca concesiunilor străine.
Trump, optimist
„Ce vrem noi este restabilirea rolului și locului nostru în lume și să nu revină umilințele din era semi-colonială. Acea epocă nu va reveni”, a declarat el.
Donald Trump a afirmat, după declarațiile amenințătoare ale lui Xi Jinping, că cele două mari puteri economice pot încheia un acord comercial în scurt timp.
„Avem potențial un acord (într-un viitor) foarte apropiat”, a spus președintele american, într-un interviu pentru emisiunea matinală Fox & Friends.
„Avem o foarte bună șansă de a încheia un acord”, a insistat el.
Lipsa de încredere
Potrivit economistei Diana Choyleva, du la Enodo Economics, afirmațiile președintelui chinez „confirmă că Beijingul nu va mișca” în negocieri.
„Stilul de negociere al lui Donald Trump și lipsa de încredere pe care a instaurat-o (…) l-au convins (pe Xi Jinping) că nu servește la nimic să recurgă la concesii”, a arătat aceasta.
Pe lângă războiul comercial, China și Statele Unite au poziții divergente și în ceea ce privește criza politică din Hong Kong. Spre furia Chinei, Congresul american tocmai a aprobat un text de susținere față de manifestanții din fosta colonie britanică, cu riscul de a arunca în aer negocierile comerciale.
Henry Kissinger, artizan al apropierii țării sale de China în anii 1970, a declarat joi că se teme că războiul comercial poate degenera într-un război real.
„Primul Război Mondial a izbucnit în urma unei crize relativ minore”, a reamintit el.