Record de îndatorare pentru economia mondială: 188.000 mld. dolari / Principalul motor de creștere – sectorul privat (șefa FMI)
Economia mondială a ajuns la un grad de îndatorare record, alimentat de sectorul privat, a avertizat joi directoarea generală a FMI, Kristalina Georgieva, citată de AFP.
Datoria mondială a sectoarelor public a atins suma inedită de 188.000 de miliarde de dolari, circa 230% din Produsul Intern Brut mondial, a afirmat noua șefă a Fondului Monetar Internațional, într-o conferință consacrată datoriilor.
Datoria mondială a crescut astfel cu 14,6% comparativ cu estimarea din aprilie 2018 a FMI (164.000 miliarde).
„Sectorul privat este unul dintre principalele motoare ale acestei acumulări, care reprezintă în prezent aproape două treimi din nivelul total al datoriei”, a subliniat Georgieva.
În plus, datoria publică a economiilor avansate se află la nivele inedite de la al Doilea Război Mondial, potrivit sursei citate.
„Datoria publică a piețelor emergente a atins nivelele înregistrare în timpul crizei datoriilor din anii 80. Iar povara datoriei țărilor cu venituri reduse a crescut puternic în ultimii cinci ani”, a subliniat ea.
Creditele bancare și piețele de creditare au jucat un rol esențial pentru prosperitate, ajutând persoanele fizice să își achiziționeze locuințe iar companiile să investească, „o îndatorare ridicată nu reprezintă doar un risc pentru stabilitatea financiară, ea poate fi o povară pentru creștere”, a comentat șefa FMI.
Aceasta a reamintit necesitatea de asigurare a capacității de rambursare: „aceasta înseamnă că trebuie procedat cu prudență atunci când e vorba de contractarea de noi datorii”.
Aceasta a recomandat și asigurarea faptului că practicile de creditare sunt „mai transparente”.