În august, au apărut 8 proiecte de acte normative cu implicații fiscale: Care sunt noutățile majore pentru mediul de afaceri
Ministerul de Finanțe a lansat recent opt proiecte de acte normative care aduc numeroase modificări cu impact major, unele dintre măsuri fiind solicitate de mai mult timp chiar de mediul de afaceri cu scopul de a îmbunătăți, clarifica sau simplifica cadrul fiscal și de reglementare.
Daniel Anghel, Partener, Lider Servicii Fiscale și Juridice, PwC România: De la prima publicare până acum, Codul Fiscal a fost modificat prin 209 acte normative
Propunerile de modificare a legislației fiscale apar în contextul discuțiilor despre situația bugetară generată de deficitul de aproape 2% din PIB înregistrat la jumătatea anului. Îngrijorările sunt cauzate mai ales de ponderea mică a veniturilor fiscale în PIB care a coborât la 26,8% în 2018, conform Eurostat. Comparativ, Bulgaria care are o structură a economiei, precum și cote de impozitare similare cu ale României a avut venituri fiscal de 29,5% din PIB anul trecut. Însă Bulgaria a finalizat o reformă a administrației fiscale care a dus la o îmbunătățire evidentă a nivelului de colectare. În schimb, România a recurs foarte frecvent la modificări legislative. Din păcate, efectele au fost sub cele scontate și au generat impredictibilitate. De la primul Cod fiscal, din 2004 până acum, au fost adoptate 209 acte normative de modificare a acestuia care au însemnat mii de articole modificate. Cele 8 proiecte de acte normative cu efecte în fiscalitate, recent publicate de Finanțe, conțin multe măsuri benefice care răspund cerințelor mediului de afaceri, dar și unele care sunt perfectibile. Cele mai importante 5 modificări ale Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală vizează:
Consolidarea fiscală: Este o măsura benefică, cerută de mediul de afaceri care a și lucrat intens alături de Ministerul de Finanțe pentru întocmirea legislației și va reprezenta un avantaj de cash flow pentru companiile din România.
Modificarea termenului de depunere a declaratiei unice: Măsura a fost solicitată de mediul de afaceri pentru a exista un termen rezonabil în care contribuabilii să își poată obține documentele justificative pentru completarea declaratiei unice.
Transferul activitatii de solutionare a contestatilor de la ANAF la MFP: O altă măsură dorită de mediul de afaceri. Practic în urma inspectiei fiscale obligatia solutionării revenea unui alt department din cadrul aceleași institutii – ANAF. Prin această modificare soluționarea devine un process autonom și mai obiectiv.
Procedura penală ține în loc inspecția fiscală: Inspecția fiscală se suspendă până la finalizarea procedurilor penale derulate în legatură cu tranzacțiile controlate. Conform noului proiect, nu vor mai fi emise decizii de impunere și, prin urmare, contribuabilii nu vor rămâne ca în prezent cu sumele plătite o perioadă lungă de timp.
Reexaminarea deciziei de soluționare: Pentru prima dată organul fiscal își poate retrage propria decizie de soluționare, la cererea contribuabilului, dacă apare un precedent pozitiv (o decizie contrară emisă de CJUE, Comisia centrală fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție).
Andreea Mitiriță, Partener PwC România: Consolidarea fiscală va permite recuperarea pierderilor în timp real
Propunerea de consolidare fiscală vine în completarea unui pachet integrat de legislație specifică grupurilor de societăți. Practic facem un al doilea pas important după ce, în 2014, au fost introduse scutirile de impozit pe câştigurile de capital şi pe dividende, în anumite condiții de deținere a acțiunilor, în cadrul grupului.
Datorită consolidării fiscale, pierderile şi profiturile societăţilor care formează grupul se vor cumula, iar impozitul se va aplica asupra diferenţei pozitive dintre acestea. În acest mod grupurile vor avea posibilitatea să își recupereze pierderile fiscale în timp real. Criteriile pentru aplicarea consolidării fiscale pe care trebuie să le îndeplinească grupul sunt, însă, destul de restrictive. De exemplu, dacă din grup fac parte societăți supuse impozitului specific sau impozitului pe microîntreprinderi, nu va avea opțiunea consolidării, deși aceste regimuri fiscale sunt obligatorii în virtutea legii.
Față de varianta publicată, mediul de afaceri a mai propus ca pierderile reportate anterior intrării în grup să fie preluate, pentru a îmbunătăți poziția de numerar. Dacă nu va fi acceptată în forma finală, va trebui ca pierderile anterioare să fie înghețate până la momentul ieșirii din grup și utilizate ulterior. De asemenea, a propus eliminarea integrală a regulilor de prețuri de transfer pentru tranzacțiile efectuate între membrii grupului însă autoritățile au avut, la rândul lor, argumente rezonabile în susținerea necesității documentării acestor tranzacții. Proiectul face trimitere și la regulile anti-abuz care sunt necesare pentru a evita implementarea acestei facilități cu rea credință.
Ionuț Sas, Partener PwC România: Conversia datoriilor în acțiuni, o măsură perfectibilă
Conversia în acțiuni a datoriilor rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de acţionari, în cazul în care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, vizează în special un anumit segment al companiilor private din România, cel al “companiilor sărace cu acționari bogați”. Conform evidentelor noastre, 38% dintre firmele din România sunt decapitalizate, dar nu toate din aceleași cauze pe care vrea să le remedieze propunerea legislativă. De exemplu, unele se află în perioada de investiție si o asemenea măsură nu ar fi potrivită.
Măsura intenționează să creeze, pe termen mediu și lung, premisele pentru însănătoșirea mediului de afaceri. Totuși, obligația de a converti datoriile în acțiuni este excesivă și ar trebui ca acționarii să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta optimă de a realiza recapitalizarea. Proiectul conține cinci elemente de noutate majoră. Două prevederi, cea referitoare la interdicția de a acorda avansuri sau împrumuturi până la regularizarea sumelor distribuite ca dividende și cea privind posibilitatea de a distribui dividende din rezerve, sunt logice, aduc clarificări și simplificări cadrului legal existent.
În schimb unele propuneri sunt perfectibile și merită rediscutate pentru că sunt prea restrictive sau disproportionate față de scopul actului normativ. De exemplu, termenul propus de a converti datoriile în acțiuni, de până la sfârșitul exercițiului financiar în care au fost constatate pierderile, este prea strâns. Dacă proiectul intră în vigoare în perioada următoare, ar însemna ca societățile vizate să rectifice activul net într-o perioadă extrem de scurtă. Mediul de afaceri a susținut să fie menținută actuala prevedere din legea societăților care dă răgaz până la sfârșitul anului următor – prevedere mult mai clară și rezonabilă și cu o altă forță legislativă.
Dan Dascălu, Partener D&B David și Baias: Principalele 3 propuneri de modificare a Codului de procedură fiscală
Procedura penală ține în loc inspecția fiscală
În ultimii ani mediul de afaceri a fost expus unor reglementări fiscale necorelate în mod corespunzător cu cele de natură penală. Astfel, era posibilă emiterea unor decizii de impunere pentru care companiile trebuiau să angreneze resursele financiare necesare acoperirii lor, fără a putea fi și contestate în fața instanțelor de judecată întrucât existau suspiciuni de evaziune fiscală, iar clarificarea acestora de către organele judiciare necesita foarte mult timp.
Este de salutat că potrivit proiectului de ordonanță ori de câte ori se va formula o sesizare penală nu va mai fi posibilă emiterea de decizii de impunere, ci se va aștepta în prealabil soluționarea laturii penale. Rămâne însă de văzut cum va fi aplicată aceasta în practică, în condițiile în care textul său nu este suficient de clar, și, în special, dacă nu va fi deturnată de la finalitatea sa, de exemplu, pentru a tergiversa derularea inspecțiilor fiscale de care depinde soluționarea unor cereri ale contribuabililor, cum ar fi rambursarea TVA ori restituirile unor sume către aceștia.
Noi cazuri de nulitate expresă a deciziilor de impunere pentru a sancționa nerespectarea legii de către organele fiscale
Apărarea drepturilor contribuabililor în cazul încălcării legii de către organele fiscale prin sancționarea cu nulitatea a actelor de impunere emise se lovea adesea în practică de întrebarea ”unde scrie?”.
Proiectul de ordonanță își propune să limiteze asemenea situații, prevăzând expres nulitatea deciziilor de impunere emise cu nerespectarea unor cerințe legale, precum: cea a dublului durate maxime de derulare a inspecției fiscale; cea a urmării îndrumărilor date organului de inspecție fiscală prin decizia de soluționare a contestației prin care se dispune refacerea inspecției fiscale; cea a respectării unor acte administrative sau hotărâri judecătorești anterioare ce privesc aceleași părți, referindu-se la același tip de dispută fiscală; ori cea a continuării inspecției fiscale în cazul existenței unor suspiciuni de natură penală.
Apare o procedură complet nouă, posibilitatea reexaminării deciziei de soluționare
O altă propunere favorabilă companiilor este reglementarea unei proceduri noi – reexaminarea unei decizii de soluționare negative – care va permite ANAF să își reconsidere soluția și chiar să o invalideze atunci când intervin elemente suplimentare care dovedesc că, totuși, contribuabilul are dreptate. Principalul scop urmărit prin introducerea acestei reglementări este stoparea unei dispute fiscale cu privire la care ar trebui să fie evidentă soluția ce trebuie adoptată, întrucât ea a fost deja dezlegată în alte spețe de către organe naționale sau europene care au un rol în interpretarea legii (e.g. Comisia Fiscală Centrală, Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene), pentru a nu mai continua în mod absurd, așa cum se întâmplă în prezent, doar pentru că a început.
Și pentru această propunere legislativă succesul său va depinde de modul în care cei chemați să o aplice îi vor înțelege menirea și importanța. Aceasta cu atât mai mult cu cât, și în cazul său, există o serie de neclarități în formulare care ar putea în practică nu doar să genereze efecte nedorite și neurmărite de autorii săi, ci chiar să se ajungă la compromitarea scopului urmărit, complicând disputa fiscală în loc să o simplifice.
Restructurarea financiară
Ana-Maria Iordache, Partener D&B David și Baias:
Ordonanța privind restructurarea financiară are un dublu scop: reducerea arieratelor și creșterea gradului de colectare. Prevede două tipuri facilități care pot fi acordate contribuabililor: restructurarea obligațiilor financiare restanțe mai mari de 1 milion lei, respectiv anularea obligațiilor fiscale accesoriii pentru datorii mai mici de 1 milion lei. Practic este o alternativă la procedura de eșalonare cu promisiunea din partea statului de a nu mai plăti accesorii.
Potrivit notei de fundamentare, se califică pentru restructurare financiară 31 companii de stat și 2634 de companii private. Cei care doresc să intre în acest program trebuie să trimită notificarea până pe 30 septembrie 2019, iar în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței, trebuie să depună un plan de restructurare. Prin urmare, dacă debitorii nu depun planul până pe 5 februarie 2020 sau procesul eșuează pe parcurs, poate fi cerută insolvență și vedem un nou val de insolvențe.
A doua măsură vizează anularea tuturor debitelor mai mici de 1 milion lei de care pot beneficia persoanele fizice, primăriile și ONG-urile. Față de proiectul postat pe site-ul MFP, în forma publicată în Monitorul Oficial, a apărut o noutate, respectiv persoanele juridice au fost excluse de la aplicarea acestei măsuri.
Sorin Petre, Partener PwC România:
Dosarele pentru restructurare financiară trebuie realizate de un expert independent care să știe evaluare, restructurare, analize financiare, fiscalitate. Trebuie să cuprindă performanța istorică a societății și situația din prezent, previziunile privind performanța societății pe următorii 7-10 ani. Așadar implică o analiză financiară complexă și detaliată, oarecum similară planurilor de reorganizare avute în vedere în procedurile de insolvență.