Sari direct la conținut

Valul de controale anunțat de ANAF: Cheia în care trebuie interpretate și cum le pregătim

PwC România
Ana Maria Iordache, Foto: PwC România
Ana Maria Iordache, Foto: PwC România

Fiscul va ieși ”în stradă”, a anunțat recent Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Peste 150.000 de controale ar urma să se deruleze la contribuabili selectați în baza analizelor de risc, până la finalul anului. Vor fi vizate, în principal, alimentația publică, construcțiile, transportul, comerțul, dar și depistarea muncii la negru, inspectorii fiscali urmând să facă echipe cu cei de la ITM. Va fi verificat inclusiv modul în care contribuabilii respectă obligația privind dotarea și utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic. Ce ar trebui să înțeleagă mediul de afaceri din anunțul autorităților și cum ar trebui să se pregătească?

Pe baza informațiilor făcute publice, putem concluziona că vor avea loc, în principal, controale inopinate și verificări documentare, și mai puțin inspecțiile fiscale de fond care, din cauza complexității, sunt de lungă durată.

Ce presupun controalele inopinate si verificarea documentară

Solicitări de informații Pe scurt, procedura ”verificării documentare” sau a solicitării de informații, cum o descrie art. 58 Cod de procedură fiscală, implică cererea de către organul fiscal a unor date necesare în determinarea stării de fapt fiscale privind una sau mai multe situații sau tranzacții determinate. Aceste informații pot fi transmise și prin e-mail sau poștă și nu cer prezența contribuabilului la sediul organului fiscal. Tocmai de aceea am recomanda ca, atunci când vă folosiți de acest drept, să însoțiți documentele cu explicații relevante, în așa fel încât să fie evitate orice posibile interpretări eronate cu privire la conținutul lor.

Controale inopinate Sunt proceduri de scurtă durată – maxim 30 de zile, în care organul de control efectuează o verificare faptică și documentară asupra unor situații punctuale, specifice. Extrem de important de reținut, în acest caz, este faptul că, la finalul acestui control inopinat, contribuabilul nu primește o decizie de impunere care să îl oblige la plată, ci un proces verbal, în care va include rezultatul constatărilor, inclusiv eventuale nereguli constatate.

Dispoziții de măsuri și declarații rectificative De asemenea, în această situație, este bine să știți că organul fiscal poate emite dispoziții de măsuri prin care vă poate obliga să depuneți declarații rectificative sau să corectați anumite erori din documentele financiar–contabile, caz în care trebuie să acordați o atenție foarte mare termenului de aducere la îndeplinire a acestor măsuri întrucât, în practică, organele de control stabilesc termene scurte și pot apărea dificultăți în realizarea lor.

Dobânzi și penalități Depunerea unor declarații rectificative, ca urmare a măsurilor trasate de organul de control, vine la pachet cu dobânzi și penalități de întârziere. Dacă privim însă și partea bună a lucrurilor, trebuie spus că în această situație se va datora doar penalitatea de întârziere de 0,01% /zi, și nu penalitatea de nedeclarare de 0,08%./zi, așa cum s-ar întâmpla dacă suma ar fi stabilită printr-o decizie de impunere.

Noi termene de prescripție În schimb, trebuie spus că depunerea unor astfel de declarații rectificative întrerupe termenul de prescripție, de la data depunerii declarației urmând să curgă un nou termen de prescripție. Această împrejurare este, astfel, în avantajul organului fiscal care va putea verifica ulterior o perioadă mai mare de timp.

Amenzi În urma unui control inopinat, organul fiscal poate aplica amenzi contravenționale și, de aceea, devine important să verificați dacă beneficiați de prevederile Legii prevenirii, caz în care puteți evita plata acestora.

Cum trebuie pregătite controalele

Chiar dacă nu vorbim despre inspecții fiscale în adevăratul sens al cuvântului, nu trebuie să subestimăm consecințele acestor controale inopinate, ci, dimpotrivă, să le privim cu maximă seriozitate. În urma unui astfel de control, echipa de inspectori poate recomanda inițierea unei inspecții fiscale de fond sau, în cazul în care sunt constatate suspiciuni de fraude, poate sesiza organele de cercetare penală (în acest sens fiind important de reținut că scopul declarat al acțiunii declanșate are în vedere și combaterea evaziunii fiscale).

Nu pot fi prevăzute În cazul controalelor inopinate, ziua începerii controlului este chiar ziua în care echipa de control vine în vizită. Organul de control nu mai transmite vreun aviz de inspecție fiscală. Prin urmare, nu aveți timp pentru pregătirea documentației sau a strategiei de urmat. Este bine ca ea să fie pusă la punct din timp, poate chiar din aceste zile.

Stabilirea persoanelor de legătură Din experiență, recomandăm ca fiecare firmă să stabilească de la bun început care sunt persoanele desemnate să țină legătura cu echipa de control. Cel mai indicat este să se implice cât mai puțini angajați, aceiași de fiecare dată, pentru o colaborare rapidă, eficientă și exactă cu echipa de control.

Asistența specialiștilor Să nu uităm că, pe perioada controlului, contribuabilul poate beneficia de asistența unor specialiști în domeniul fiscal și/sau juridic care să îl îndrume pentru rezolvarea problemelor identificate de echipa de control. 888888888 Informații complete și structurate Documentele și informațiile solicitate de echipa de control trebuie predate acestora într-un format complet și cât mai structurat pentru a evita posibile neînțelegeri ale situației de fapt care, de regulă, conduc la aplicarea de către echipa de control a unui tratament fiscal diferit de cel aplicat de contribuabil.

Punctul de vedere Este importat de subliniat că, deși procesul verbal emis la finalizarea controlului nu este act administrativ fiscal și nu stabilește sume de plată în sarcina contribuabilului, acesta poate naște consecințe ce se pot dovedi extrem de importante – emiterea unor dispoziții de măsuri în baza sa sau recomandarea inițierii unei inspecții fiscale de fond. Prin urmare, ar trebui să fie analizat cu mare atenție, iar în situația în care nu sunteți de acord cu cele reținute în cuprinsul său, să depuneți un punct de vedere în care să vă exprimați opinia, în termen de 5 zile de la comunicarea procesului verbal.

În concluzie, anunțurile ANAF sunt utile pentru contribuabili care au, astfel, posibilitatea să pregătească din timp toate informațiile relevante în cadrul controalelor și să evite posibilele complicații ale unei inspecții fiscale.

Un articol semnat de Ana-Maria Iordache, Partener D&B David și Baias

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro