Î.C.C.J. clarifică problema priorității creanțelor provenite din impozite locale

În soluționarea unui recurs în interesul legii formulat de Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție („Î.C.C.J.”) a stabilit că sumele reprezentând impozite locale (impozite pe clădiri, terenuri), datorate pentru bunuri valorificate în cadrul procedurii insolvenței, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor, impozite devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată.

I. Contextul general

Dispozițiile legale în materia insolvenței (art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, respectiv art. 121 alin. (1) din Legea nr. 85/2006) reglementează modul de distribuire a sumelor obținute în urma vânzării bunurilor și drepturilor din averea societății debitoare, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferință (spre exemplu, ipotecă).

Intenția legiuitorului a fost aceea de a se acoperi cu prioritate o serie de cheltuieli (aferente conservării, administrării și vânzării bunurilor respective, creanțe curente ale furnizărilor de utilități, cheltuieli privind remunerarea administratorului/lichidatorului judiciar etc.) din sumele obținute în urma valorificării, iar apoi, suma rămasă urmând să fie distribuită creditorului beneficiar al cauzei de preferință.

Este adevărat că, nu de puține ori, sumele obținute în urma valorificării bunurilor servesc aproape în totalitate la acoperirea cheltuielilor care se achită cu prioritate, lipsind astfel de eficacitate practică existența cauzei de preferință de care, teoretic, se bucură creditorul.

În temeiul acestor dispoziții, nu de puține ori, lichidatorul judiciar includea impozitul local datorat pentru bunurile valorificate în procedură în categoria cheltuielilor prioritare, indiferent de momentul la care acesta a devenit scadent.

În acest context, în practică, au existat o serie de controverse și interpretări neunitare cu privire la momentul achitării creanțelor reprezentând impozite locale curente, apărute după data deschiderii procedurii şi aferente unui bun garantat, fapt pentru care Curtea de Apel Cluj a cerut Î.C.C.J. să se pronunțe cu privire la această problemă de drept.

II. Dezlegarea dată de Î.C.C.J.

Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12/8 aprilie 2019 stabilind că: „Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau ‘de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel’, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.”.

III. Argumente aduse în susținerea opiniei validate de Î.C.C.J.

Deși motivarea deciziei Î.C.C.J. nu a fost încă redactată, considerăm că este relevant să facem trimitere la o serie de argumente reținute de instanțele judecătorești ce au susținut interpretarea adoptată, în cele din urmă, de instanța supremă:

• Impozitul pe clădire sau teren nu reprezintă nici cheltuială aferentă vânzării și nici cheltuială de administrare sau conservare a imobilului, spre a fi achitată la ordinea de preferință prevăzută de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Din prevederile art. 253-254 și art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu rezultă că impozitul pe clădire ar fi o cheltuială aferentă vânzării sau că aceste sume s-ar achita, cu precădere, din prețul imobilului (că s-ar bucura de vreun drept de preferință sau privilegiu);
• Impozitele și taxele aferente bunurilor proprietatea debitoarei, născute după data deschiderii procedurii de insolvență, dar anterior deschiderii procedurii de faliment, nu se încadrează in categoria actelor de administrare sau de conservare. Fără plata acestora nu există iminența pierderii bunurilor, acestea continuând să existe in materialitatea lor și fără plata impozitelor și taxelor aferente lor;
• Indiferent dacă impozitul este sau nu plătit, bunul va putea fi în continuare valorificat, întrucât există dispoziție expresă care arată că, spre deosebire de o situație comună, în procedura insolvenței nu este obligatorie achitarea prealabilă a impozitelor (art. 159 alin. (7) C. proc. fiscală) pentru transferul dreptului de proprietate;
• Plata impozitelor și taxelor nu duce la o normală punere în valoare a bunurilor, întrucât ne aflăm în situația unei vânzări forțate, în procedura de faliment și nu a unei vânzări in condiții normale de piață.

IV. Consecințe. Cine câștigă în urma acestei clarificări?

După momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, Partea I, sumele reprezentând impozit pe proprietate, devenite scadente după deschiderea procedurii de faliment, nu se mai pot bucura de regimul prioritar de acoperire, urmând regimul de recuperare al creanțelor bugetare.

Bineînțeles că și înainte de pronunțarea acestui recurs în interesul legii, impozitul pe proprietate avea aceeași natură de creanță bugetară. Diferența care a generat practica neunitară vizează însă modalitatea de recuperare a acestei creanțe, existând posibilitatea ca o parte (aferentă impozitului devenit scadent după intrarea societății în faliment) să fie îndestulată cu prioritate, înainte de creanța creditorului beneficiar al unei cauze de preferință (drept de ipotecă, gaj, privilegiu, drepturi asimilate ipotecii etc.).

Fără doar și poate, soluția este favorabilă creditorilor care au o cauză de preferință în procedura insolvenței diverselor societăți debitoare, sporind astfel gradul de acoperire a creanțelor deținute de aceștia.

La polul opus, unitățile administrativ teritoriale sunt dezavantajate, pentru că nu mai pot recupera cu prioritate o parte din creanțele reprezentând impozitele locale devenite scadente după intrarea în faliment a debitorului, fiind astfel aplicată ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, respectiv de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 (aplicabil procedurilor de insolvență deschise anterior datei de 28.06.2014).

Un articol semnat de Mihai Stănescu, Managing Associate (mstanescu@stoica-asociatii.ro) și Cornelia Deaconescu, Associate (cdeaconescu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații.