Sari direct la conținut

În România genocidului mut din Sănătate, Ministrul Finanțelor propune ca accesul persoanelor defavorizate la servicii de sănătate să fie redus

Contributors.ro
Raul Patrascu, Foto: Arhiva personala
Raul Patrascu, Foto: Arhiva personala

Ministrul Finanțelor din Guvernul PSD-ALDE, domnul Teodorovici, a declarat de curând că propune ca cetățenii să primească acces la servicii de sănătate în funcție de cât plătesc net, chiar dacă procentul de contribuții de sănătate e unitar. Acest lucru, tradus în termeni simpli, înseamnă că persoanele cele mai vulnerabile, cu salarii mici sau care plătesc contribuții la nivelul salariului minim pe economie vor avea și mai puțin acces la servicii de sănătate.

Această declarație vine din partea unui ministru PSD, partid care ar reprezenta, chipurile, interesele cetățenilor, în special ale celor mai săraci. Vorbim aici de o discriminare socială fără precedent, în condițiile în care țara noastră se clasează pe ultimul loc în UE la capitolul Sănătate.

Mai precis, în țara noastră mor anual aproximativ 240-260 de mii de oameni[1]. Dintre aceste decese, aproximativ 50% – cea mai mare rată din UE[2], deci vorbim de 120-130 de mii de oameni ar fi putut fi evitate dacă sistemul medical ar fi fost mai performant. Vorbim de copii, frați, surori, părinți sau bunici care astăzi ar fi putut fi încă lângă noi. Această situație este cu atât mai gravă cu cât Organizația Mondială a Sănătății arată că peste 80% din factorii de îmbolnăvire puteau fi remediați[3].

Asistăm deci la un genocid mut care afectează în mod preponderent cetățenii proveniți din medii defavorizate și care, în loc să stârnească o dezbatere publică amplă privind situația din Sănătate din partea guvernanților care nu se dovedesc capabili nici măcar să respecte promisiunile prin care au ajuns la guvernare, este ascuns sub preș și mai mult, poate fi adâncit prin astfel de propuneri evident fără fundament și chiar nechibzuite.

Cum poate fi drept ca o persoană care nu a avut șanse în viață, care muncește pe salariul minim, primește protecție socială sau are dizabilități să nu poată beneficia de aceleași servicii ca restul populației în condițiile în care plătește același procent pentru asigurarea de sănătate? Nu trebuie să ne păcălim, o astfel de modificare ar avea un impact negativ semnificativ asupra majorității românilor pe care PSD pretinde căîi reprezintă.

În România se moare cu zile, cu un Sistem de Sănătate falimentar, administrat spre alte interese decât cele ale oamenilor, în care cei mai vulnerabili dintre noi aproape că nu au nicio șansă. Așadar, dorim să ne asumăm noi, RO+, ceea ce politicienii din ultimii 20 de ani nu au reușit – să lansăm o largă dezbatere publică asupra rolului Statului în asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru toți cetățenii și să venim cu soluții prin care să remediem situația astfel încăt să nu mai murim cu zile prin spitale sau să plecăm cu mai multe boli decât am intrat, în ciuda tuturor eforturilor medicilor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro