Și totuși se învârte (în Italia): politica poate să o ia razna, dar măcar administrația să-și facă treaba!

”Piețele o să-i învețe pe alegătorii italieni să voteze corect!”. Probabil că nu se putea ceva mai incorect din punct de vedere politic decât această observație de acum două zile a comisarului german Oettinger (responsabilul cu bugetul UE), preluată de presa italiană. A fost ca o petardă aruncată din sală pe o scenă deja în flăcări unde se joacă o operă politică clasică italiană.

Se știe deja – acum trei luni au fost alegeri, le-au câștigat formațiunile zise de unii anti-sistem, zise de alții populiste și de extreme, mai zise și eurosceptice etc; au reușit, într-un final, să desemneze un premier, altminteri și el controversat; doar că președintele Republicii a refuzat să accepte (la ei are acest drept) propunerea pentru portofoliul de Finanțe, un profesor de 81 de ani, autorul cărții ”Ca un coșmar și un vis” în care numește euro drept o ”cușcă/colivie germană” și cere pregătirea unui plan B pentru ieșirea Italiei din Zona Euro, la nevoie. Bun, voci lucide ar zice că să ceri un asemenea plan nu e chiar așa o tragedie (la un moment dat, și Olanda se pare că a avut), dar mai dătătoare de emoții pare urmarea gestului președintelui Italiei care acum a desemnat un premier tehnocrat (altminteri un fost director în FMI, deci adept al austerității de tip german); or acesta este practic gongul pentru alegeri anticipate, cel mai devreme prin toamnă. Iar atunci ar fi posibil să urce pe scenă și mai mulți populiști, perspective de noi crize europene… dacă spectacolul lipsea, nu avem de ce ne plânge!

Dar revenind la ”piețele o să-i învețe...” Ei bine, așa mi-a venit și mie să zic acum vreo două săptămâni, și asta fără să fiu cine știe ce comisar responsabil de buget . Observația mea nu-I viza pe alegătorii italieni, evident, ci pe mai degrabă de funcționarii din ministere, pe tehnicienii care, neștiuți, asigură funcționalitatea statului (indiferent de politicienii care se perindă zgomotos pe scenă). Îmi ziceam piețele i-au învățat să ia calea dreaptă, citind ultimele schimbări pe care le-a adus ministerul Italian de Finanțe și Economie la o chestiune vizând abordarea tranzacțiilor intra-grup (prețuri de transfer).

Da, de acord, e o chestiune foarte tehnică, care pentru imensa majoritate poate nu spune nimic. Dar vorbim, totuși, de un mic mecanism care, bine uns, contribuie la funcționarea eficientă a angrenajului economiei, în beneficiul companiilor, dar și al bugetului statului, deci și al contribuabililor, în final.

Poate vi se pare o alegorie ce spun aici, dar alegorii sunt doar cele pictate pe cupola impresionantei Sala della Maggioranza, din palatul de 140 de ani de pe via XX Settembre, unde se găsește Ministerul Economiei și Finanțelor. Ei bine sub această cupolă care simbolizează unificarea Italiei, se adunaseră zilele trecute demnitari, funcționari (de la Fisc, de la Garda Financiară), reprezentanți ai marilor companii, consultanți să discute despre rezultatele consultării publice derulate de Minister pe pachetul vizând reformarea acestui transfer pricing.

Și aceasta în contextul întrebării lansate la o conferință din februarie cu titlul direct, fără ocolișuri Cât s-a schimbat Fiscul?

Cu o asemenea întrebare pragmatică, nu mai e atât să surprinzător să aflăm că, din iulie anul trecut, ministerul scoate lunar un buletin de patru pagini în engleză care se cheamă nici mai mult nici mai puțin decât ”Calea îngustă” (the Narrow Path) cu subtitlul ”Perspectiva italiană” (the Italian view) – aici, toată colecția.

”Calea îngustă și poarta strâmtă” duc, de la Matei citire (7:13-14), chiar spre substanța vieții propovăduită de Cel de Sus. Dar ce legătură poate avea asta cu subiecte triviale precum, să spunem, substanța și fiscalizarea tranzacțiilor, cu schimbarea unui articol (poate fi chiar 7, alineat 13) dintr-o lege omenească, și administrativă pe deasupra?

Dar cred că tehnicienii ministerului au mizat pe un asemenea titlu de forță tocmai pentru că au vrut să transmit un mesaj puternic, transpartinic, în primul rând investitorilor: „da, poate că primiți mesaje confuze de la politicienii noștri, dar pe fond, noi, italienii facem lucrurile corect, noi înțelegem care sunt chestiunile importante care vă preocupă și noi chiar ne schimbăm! În bine!”

În ediția din martie, spre exemplu, luna alegerilor, investitorii puteau citi un articol semnat de fostul director general dar și (nota bene) de nou director de la Gestionarea Datoriei Publice și care se încheia așa: ”succesul din trecut (în depășirea momentului crizei datoriiilor din Europa) nu trebuie să ne distragă de la scopul nostru principal care rămâne reducerea structurala a raportului dintre datorie și PIB. Acesta este singura condiție care asigură sustenabilitatea pe termen mediu și lung și despre acesta este, în realitate, Calea îngustă” (sublinirea autorilor). Cu această subliniere, auzi parcă un întreg departament care vrea să transmită că știe și înțelege riscurile unei datorii de 130% din PIB, a treia cea mai mare din lume în termeni absoluți, că nu se joacă cu vorbele de azi pe mâine, că doar nu sunt … politicieni.

În aceste buletine, investitorii se întâlnesc cu o Italie care-și recunoaște găurile mari din opincă și vrea să facă ceva temeinic pentru a le astupa. Da, știm că suntem printre primii în Europa la durata proceselor civile și comerciale ( 527 de zile, comparativ cu media europeană de 248), dar avem alternativă la rezolvarea disputelor (sistemul Alternative dispute resolution) – arbitraj, negociere asistată, apoi instanțe specializate, automatizarea rapoartelor (e-filing) etc. (Calea, numărul 3)

Automatizarea devine un cuvânt nelipsit din reformele italienilor. Din Calea, numărul 6, aflăm că s-au creat două platforme noi de monitorizare a plăților făcute de stat, pentru că și aici se înregistrează întârzieri peste standardele europene, 64 de zile, comparativ cu 30-60 limita maximă acceptată de Bruxelles.

În sfârșit, iată ce putem citi în numărul pe mai din ”Calea îngustă”: ”într-un an de zile, am urcat trei poziții și acum am intrat în top 10 destinații pentru investitorii globali. Nu e întâmplător, ne ținem de planul Destinazione Italia început în 2013. Am redus rata efectivă de impozitare sub media europeană, dar cheia pentru atragerea investițiilor este predictibilitate și claritatea reglementărilor, a procedurilor. Fiscul (Agenzia delle Entrate) are ca obiectiv ambițios să crească gradul de conformare la plată a contribuabilului printr-o relație de cooperare cu acesta. Este vorba de o schimbare de fond de ordin cultural și operațional care implică concentrarea pe prevenirea evaziunii și nu pe tradiționala inspecție fiscală.

Există un pachet de măsuri care se cheamă Dialog în avans și presupune încheierea așa-numitelor acorduri de preț în avans (APA), cele care dau predictibilitate contribuabilului, siguranță pe termen lung. La o cifră de afaceri peste 10 miliarde ai procedură accelerată pentru înccheierea acestor acorduri. Dacă plănuiești investiții de peste 30 de milioane de euro, cu impact în economie la nivelul locurilor de muncă, Fiscul îți transmite clar o opinie despre cum trebuie intrepretată o chestiune fiscală sau alta, iar interpretarea nu se mai schimbă în funcție de echipa de inspecție etc. etc.”.

Nu mai spun despre faptul că s-a reformat și sistemul de recuperare a datoriilor. Procedura Rottamazione presupune intrarea în negocieri cu debitorul. Anul trecut, prin astfel de negocieri cu 1,5 milioane de contribuabili s-au adus venituri de 6,5 miliarde, cu mult peste estimări.

Astfel de mici detalii, mici rotițe declanșează sentimentul de încredere și investitori încep să zică iată, și totuși se învârte economia și-n Italia! Pentru prima dată, din 1988 încoace, Italia a cunoscut o îmbunătățire a ratingului de țară S&P, de la BBB-/A-2 la BBB/A-2, cu perspective stabile.

Or numai la stabilitate nu te gândești când te uiți la ce e pe scenă acum. Dar în culise se întâmplă, vorba italienilor, chestiuni procedurale cu resorturi culturale. Iar dacă e să dăm Cezaului ce e al Cezarului, meritul politicienilor e că au înțeles că trebuie să acorde o independență reală tehnicienilor de la Fisc și alte autorități, inclusiv în recompensarea performanței (dar, desigur, nu cu invenții de tipul premii la inspector din amenzi la contribuabil), inclusiv în stabilirea unui climat de încredere și cooperare inspector-contribuabil.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro