Daniel Daianu:  "Solutia unica", chiar este? (un raspuns lui Radu Craciun)

Are sens ca Brexit-ul sa fie judecat intr-o perspectiva mai larga (vezi si textul meu, Hotnews, 27 iunie). Explicatii pentru optiunile la vot in Regatul Unit, dincolo de manipulari si neadevaruri, omisiuni ale celor angrenati in dezbaterea publica, se cuvine a fi cautate in dinamici de adancime in lumea industrializata. Globalizarea spre toate azimuturile, alaturi de castiguri, produce dislocari, incertitudini, crize de identitate, perdanti ce intra in „insurgenta”’ –ca sa folosesc un termen al lui Mark Leonard. Asa apar reactii extremiste, de respingere a unei stari de fapt.

Ce cred ca se subestimeaza in analiza miscarii factorilor de productie in spatiul global este neechivalenta intre munca si capital financiar; acesta din urma se poate misca usor, in timp ce oamenii, cei mai multi dintre ei, compara beneficii si costuri de relocalizare intr-un alt registru de sentimente si implicatii sociale. De pilda, nu poate fi pusa in aceeasi categorie mobilitatea unor „’cetateni globali”’ (globocratii), care nu cunosc granite in administrarea afacerilor si care poseda capital financiar, cu cea a persoanelor pentru care migratia nu este o optiune usoara cand lasa in urma rude apropiate, copii (chiar daca cei care vin din tari slab dezvoltate au o inclinatie de a migra inalta cautand un tarai mai bun).

Radu Craciun examineaza aspecte ale globalizarii, criza din Uniune, si vorbeste despresugereaza o „solutie unica” pentru Europa, despre care, afirma el, „nu se vorbeste” (Hotnews, 1 iulie, a.c). La un deficit de competitivitate in context global si implicatii de ordin distributional el vede rezolvarea printr-un salt tehnologic urmarit in mod deliberat si redistributie de venituri. Unde cred ca se incurca rationamentul caut sa explic mai jos facand apel la un text al meu mai vechi (vezi „Marele impas in Europa, Polirom, pag.282-292).

Citez: „Un număr din martie 2014 al revistei The Economist dedică o analiză specială „Înălţării Roboţilor” (The Rise of the Robots) considerând, în esenţă, că avem de-a face cu o revoluţie, care va schimba viaţa oamenilor, va face redundanta o serie de activităţi. Dar cum este de pus această teza în relaţie cu actuala criză financiară şi economică? Fiindcă se poate gândi că marea criză economică de acum ne plasează pe un downswing al unui ciclu foarte lung, de tip Kondratiev (Schumpeterian), …Se poate ieşi din aceste chingi, ale ciclurilor lungi? Teoretic ai zice că da, dacă s-ar împleti noi câştiguri tehnologice (o nouă revoluţie tehnologică), cu o resuscitare a valorilor morale. Unii (Garri Kasparov, Peter Thiel, Robert Gordon, etc) nu cred într-o nouă revoluţie industrială; Kenneth Rogoff nu este aşa sceptic în timp ce alţii mizează pe digitalizare, nanotehnologie, biologie moleculară, neuroştiinţă, materiale noi, etc, cum face şi The Economist.

Problema este, în esenţă, a timpului pe care îl avem la dispoziţie pentru a depăşi bariere. Omenirea, dacă va evita un cataclism nuclear şi pandemii ce ar duce-o spre extincţie, poate cunoaşte noi salturi tehnologice, care ar catapulta-o într-o altă era – să ne gândim la explorarea altor planete, la posibilităţi născute de ruperea dependenţei de resurse epuizabile ale Terrei. Dar timpul contează decisiv având în vedere provocările prezentului şi viitorului imediat. Oamenii concreţi, cei mai mulţi dintre ei, judecă viaţa lor, a copiilor lor…adică prezentul şi deceniile imediat următoare şi mult mai puţin perspectiva îndepărtată. Cât priveşte şansa ca o nouă revoluţie industrială să redreseze competitivitatea unor ţări industrializate în competiţia globală sunt multe de discutat. Întrucât economiile emergente din Asia participă tot mai intens la procesul inovaţional fructificând noile tehnologii. SUA par să fie mai bine înzestrate decât Europa în privinţa capacităţii de a promova şi capitaliza noi tehnologii; posedă şi o excelenţă, încă inegalabilă, în mediul academic de varf.”

„… tehnologia în sine nu rezolvă probleme sociale, conflicte între grupuri de oameni. Aşa cum se face distincţie între hard şi soft power tot astfel se cuvine să căutăm rezolvări în tesutul economic şi social, în raporturile dintre oameni, aşa cum se configurează acestea în alocarea resurselor, producţie şi distribuţia veniturilor. Altfel spus, este bine ca cetăţenii să fie stimulaţi, chiar ajutaţi să fie mai „independenţi” (englezii ar spune self-reliant). Dar rezolvarea de fond nu se poate face prin practicarea unui darwinism social; o astfel de cale ar fi întoarcere în timp… Trebuie ca guvernele să găsească o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare (ajustare în raport de posibilităţi) a bunurilor publice oferite de stat (care să apere principiul „şanselor egale”), cu mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii şi cu măsuri care să repare sentimentul de echitate – în sensul evitării „socializării pierderilor” în timp ce unele sectoare economice (finanţa, mai ales) sunt aparate fiindcă prezintă „riscuri sistemice”.”

Revenind la momentul actual esentializez argumentatia mea pe cateva teme: noi tehnologii si competitia globala; problema distributionala interna; ce este de facut in UE; modelul economic.

• A.    Noi tehnologii si competitia globala

– Un salt tehnologic major, care sa rezolve pentru europeni o problema de competitivitate (pare stranie aceasta remarca avand in vedere surplusul extern al euroariei in economia globala), nu pare sa ofere solutia din cel putin o cauza fundamentala: lumea occidentala nu mai detine avans tehnologic decisiv in lume. Iar digitalizarea raspandeste cunoastere.

– „Stagnarea seculara”’ priveste toata lumea industrializata si perdantii ai globalizarii ca numar semnificativ sunt nu numai in Europa (este ce arata si anul electoral peste Ocean). Scaderea ratelor reale ale dobanzii in ultimele decenii (evolutie consemnata in toata lumea industrilizata) este explicata prin dinamica productivitatii (in scadere), demografie, excesul de economisire (savings glut), scaderea inclinatiei pentru investitii (accentuata de criza financiara). Nu este deloc clar ca noile tehnologii informationale (digitalizarea) ar produce un nou avant investitional, declansarea unui upswing intr-un nou nou ciclu pe termen foarte lung (aici este o mare controversa intre economisti de seama si ; ponderea tot mai mare a serviciilor in formarea PIB-ului este avuta in vedere).

– ’Agenda Lisabona”, urmata de programul „’Europa 2020’’ arata limite in mobilizarea eforturilor in UE in scopul amintit. „Supravietuirea Europei”, cum spune colegul nostru, ar putea gasi ca motivatie ceva analog proiectului lui „Manhattan Project” din perioada celui de-al doilea razboi mondial; de exemplu, energia prin fuziune, adica inepizabila. Dar nu numai ca mergem cu gandurile prea departe, nici sansele unei reusite nu sunt rezonabile avand in vedere globalizarea digitalizarii si ascensiunea tehnologica a unor tari asiatice. In plus, europenii nu s-au dovedit mai grozavi in a operationaliza mari inventii decat concurenti din SUA si Asia.

– Cine sa mobilizare resurse, sa decida intr-o Europa (Uniune) tot mai fragmentata? Bugetul UE este supra-tensionat si trebuia sa raspunda la provocari imediate legate de protectia granitelor, asistarea tarilor care se ocupa de migranti. Se poate renunta la Politica Agricola Comuna si fonduri de coeziune pe scara larga? Dar ce facem cu convergenta economica? Si chiar daca am aloca 20-25% din bugetul UE pentru R&D rezultatele nu vor fi imediate si am vedea replici din partea concurentilor.

• B.    Chestiunea distributionala interna

– Robotizarea/digitalizarea, vazuta ca solutie la imbatranirea populatiei poate aduce somaj mai mare, cu efecte neintentionate indezirabile, efecte tip hysteresis.

– Munca, mai mult sau mai putin nobila, inseamna demnitate, respect de sine, evitarea deteriorarii capacitatii profesionale, evitarea tensiunilor sociale.

– Un somaj tehnologic in crestere reclama redistributie de venituri pe scara larga, mai mult decat in prezent; aceasta poate avea loc din surplus din schimburi internationale (am aratat ca este putin probabileste oare posibil?) si din venitul national intern. Distributia tot mai inegala a veniturilor in ultimele decenii (relatia intre veniturile din salarii si cele ale capitalului) este o alta mare problema. Ar fi nevoie de o ‘’rescriere’’ de contract social ca si de o revedere a relatiei intre cei ce au slujbe si cei care nu ar avea ce munci (fie si temporar). New Deal-ul a realizat asa ceva in SUA. Se poate repeta in circumstantele actuale?

– Daca „placinta sociala’’ se micsoreaza, o rescriere a contractului social ar fieste extrem de dificila;, nu numai din ratiuni legate de relatia intre eficienta si echitate. Garantarea unui venit minim poate fi inscrisa in combaterea excluziunii sociale, dar acest efort este tot mai complicat intr-o Europa (lume industrializata) coplesita de datorii publice si private.

– Se poate imagina o trecere masiva de resurse umane catre zona cercetarii, a laboaratoarelor stiintifice –inclusiv cele care produc inteligenta artificiala. Dar aceasta ipoteza este acum o fantezie inutila discutiei noastre.

• C.    Ce este de facut in Uniune.

– In Uniune, dincolo de cresterea inegalitatilor (ce sunt mai mici decat in SUA –vezi coeficientul GINI), marea problema este legata de design-ul defectuos al euroariei si mecanisme de functionare inadecvate. De aceea, o reforma a euroariei este absolut necesara. Daca va avea loc este de vazut.

– Europa are nevoie de educatie mai buna/competitiva, de formare profesionala mai racordata la noile tehnologii. Dar acestea sunt deziderate greu de indeplinit pe termen scurt in mod eficace in conditiile in care timpul este o resursa pretioasa si oamenii nu prea mai au rabdare.

– Uniunea are nevoie de debirocratizare, de eliminarea „deficitului democratic’’, care nu este o expresie inventata aiurea.

– Uniunea are nevoie de mai multa fairness, de repartizare mai corecta a corectiilor de ajustare –nu in cele din urma in euroarie.

• D.    Spre un nou model economic

– Modelul economic trebuie sa fie ajustat din ratiuni legate de schimbarea climei; trebuie corectate miopii, imperfectiuni ale pietelor, iar bunuri publice esentiale, care sa promoveze „sanse egale”, trebuie asigurate.

– Este nevoie de mai multa responsabilitate sociala din partea lumii corporatiste. Scandalul emisiilor de carbon care implica mari firme auto indica distanta intre ce se spune si ce este in realitate. Practici ale companiilor farma sunt de asemnea de blamat. Cat priveste industria financiara, are multe sa isi reproseze si sa indrepte.

– Robotizarea/digitalizarea nu vad cum poate modifica relatiile adverse, de concurenta, in spatiul global si in interiorul societatilor –chiar daca este nevoie de cooperare, in unele domenii chiar de spirit comunitarist.

– Baza tehnologica se poate modifica, dar nu si natura umana, cu ce are bun si rau. Poate numai daca omenirea ar fi amenintata de o catastrofa anticipata la timp, inclusiv de o civilizatie extraterestra. Si nu stiu daca schimbarea ar fi definitiva (dupa ce amenintarea va fi trecut, daca am avea aceasta sansa).

O noua revolutie industriala nu are cum sa fie „”solutia unica’’ fiindca nu rezolva probleme specifice ale Europei (Uniunii); ea nu poate fi circumscrisa la Europa si, deci, nu poate schimba raporturi de forta economica in spatiul global. Un salt tehnologic revolutionar este de judecat si prin prisma efectelor sociale ale procesului de inlocuire de forta de munca cu roboti/androizi. Daca inteligenta umana ar fi redistribuita tot mai mult catre cercetare, cunoastere, am putea spune ca avem de-a face cu o mutatie revolutionara in statusul ocupational al oamenilor. Dar si asa, nu vad cum s-ar elimina competitia, concurenta dintre oameni prin retelele de instrumente exosomatice pe care le controleaza.

Ceea ce acum se desfasoara ca razboi economic prin bunuri materiale si servicii, s-ar muta pe taramul laboratoarelor stiintifice si de dezvoltare tehnologica. Chestiunea economica, drept competitie intre oameni si organizatii, intre comunitati, tari, ar trece la un nivel superior. Chiar daca ar intra in ecuatie tot mai mult explorarea unor planete pentru resurse (iesirea omului in spatiu si din motive de epuizabiluitatea unor resurse) logica economica (competitia pentru resurse limitate, pentru control/putere) nu s-ar schimba, probabil, in mod radical.

Schimbarea de clima ar putea sa modifice comportamentul uman, dar nu neaparat in bine. Lupta pentru supravietuire poate readuce barbaria extrema printre noi. Ce poate schimba etosul, setul de valori nu se poate defini in mod clar, ca evolutie implacabila. Epoca luminilor, lupta pentru drepturi egale si sanse egale inseamnase inscriu in ce defineste umanismul, civilizarea capitalismului. Dar natura omului nu pare, totusi, sa se fi schimbat in esenta de-a lungul mileniilor, in pofida mersului ascendent al teghnologiei si iradierii valorilor morale. Si oOmenirea poate cunoaste regresii dramatice daca nu exista coalitii puternice in favoarea valorilor democratice, a emanciparii economice, sociale si politice. Sa nu uitam ca cele doua razboaie mondiale din secolul trecut au inceput pe continentul european.