Asociatiile producatorilor de energie regenerabila: Pierderea neta totala a industriei eoliene in anul 2014 a ajuns la 2,1 miliarde lei
Pierderea neta totala a industriei eoliene in anul 2014 a atins 2,1 miliarde lei, valoarea activelor in acest sector s-a depreciat cu 1,5 miliarde de lei din cauza scaderii veniturilor, iar valoarea capitalului propriu s-a diminuat cu 30%. Acestea sunt cifrele prezentate printr-un comunicat de presa de patru asociatii care reprezinta investitorii in energia regenerabila din Romania: RWEA, PATRES, RPIA si ARmHE. Potrivit comunicatului de presa, reprezentantii acestor asociatii s-au intalnit saptamana aceasta cu oficiali ai Ministerului Energiei si ANRE pentru a prezenta aceste cifre. Cele patru asociatii sustin impreuna ca principala cauza a acestei situatii este reducerea cotei anuale obligatorii de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie, care beneficiaza de sistemul de promovare cu certificate verzi.
Potrivit comunicatului, oficialilor de la Ministerul Energiei si de la ANRE le-au fost prezentate rezultatele a doua studii independente realizate de catre POYRY si una din cele patru mari companii de consultanta din Romania. „S-a demonstrat din nou ca noua metodologie de calculare a cotei E-SRE este opaca, complexa, imprevizibila si utilizeaza o formula tip „circular”, cu elemente discretionare, facand imposibila orice elaborare a unui scenariu de piata respectiv a oricarui plan de afaceri coerent”, se arata in comunicatul celor patru asociatii: Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA), Organizatia Patronala a Producatorilor de Energie din Surse Regenarabile din Romania (PATRES), Asociatia Romana a Industriei Fotovoltaice (RPIA) si Asociatia Romana pentru Microhidroenergie (ARmHE).
Acesta precizeaza ca studiul efectuat de POYRY asupra nivelului de profitabilitate al parcurilor eoliene din Romania demonstreaza ca astazi aceasta industrie este departe de orice idee de profit fiind, dimpotriva, in pierdere, fapt confirmat de intrarea in insolventa a doua parcuri eoliene, insolvente care vor fi din ce in ce mai dese si din ce in ce mai importante in anul ce urmeaza, situatie care va afecta masiv atat sectorul bancar cat si restul economiei.
De asemenea, doar aproximativ 2/3 din certificatele verzi emise in 2014 si 2015 sunt tranzactionate, toate la pretul minim si acest lucru nu a facut altceva decat sa distorsioneze in mod negativ atat piata de energie cat si piata (inexistenta azi) de certificate verzi, se mai arata in comunicat. Acesta mai precizeaza ca rata de rentabilitate a investitiei unui parc eolian a atins in 2014 o valoare de sub 1% si este in continua scadere. Aceeasi situatie se regaseste azi la toate tehnologiile de productie din sectorul regenerabil.
Asociatiile au precizat si faptul ca, desi autoritatile romane au anuntat atingerea prematura a tintelor asumate cu privire la energia produsa din SRE pana in anul 2020, au dat ulterior dovada de incoerenta, astazi incurajand viitoare dezvoltari ale capacitatilor mici de productie remunerate prin tarif reglementat (tip feed-in-tariff) in cadrul aceleiasi scheme de suport.
„In acest context tragic pentru o industrie in care s-au investit peste 8 miliarde de Euro consideram ca sunt necesare solutii urgente pentru imbunatatirea situatiei producatorilor pastrand in acelasi timp un impact acceptabil asupra consumatorilor. De asemenea, se impune restabilirea mecanismului de sprijin astfel incat sa permita vanzarea tuturor Certificatelor Verzi la pretul minim actual, stabilit de lege, pentru a asigura sectorului regenerabilelor o remuneratie stabila si evitarea deteriorarii in continuare a situatiei financiare”, sustin unanim reprezentatii celor patru Asociatii.
In urma intalnirii din aceasta saptamana, reprezentatii Ministerului Energiei au propus amendarea legii si crearea a unui grup de lucru interministerial, in vederea modificarii legii 220/2008 inclusiv prin notificarea ei catre Comisia Europeana ceea ce presupune solutionarea problemei actuale peste 2 ani, din care unul electoral.
„Cu tot respectul cuvenit, aceasta propunere este ca o mangaiere pe crestet inaintea executiei! Ce credibilitate mai poate avea Statul roman cand lasa cu buna stiinta o intreaga industrie sa moara? Ce credibilitate mai poate avea actualul Guvern cand pare mai preocupat de potentiale noi investitii decat de cele existente si care reprezinta bani reali injectati in economie? Investitorii, nu doar din energie ci si din alte domenii, nu mai au incredere si nici nu ar trebui sa aiba (avand in vedere situatia producatorilor energie din SRE care, pe o schema de ajutor de stat, sunt impinsi cu buna stiinta in faliment) in politicile statului roman.
In al doisprezecelea ceas, cerem cu insistenta sa nu se mai amane luarea unei decizii de salvare a producatorilor energie din SRE. Propunerea de amendare a legii exprimata de Secretarul de Stat Bogdan Badea nu face decat sa amane cu pana la doi ani solutionarea situatiei, iar aceasta tergiversare in aplicarea de solutii nu va face decat sa impinga toti investitorii catre faliment cu efecte deosebit de grave asupra economiei nationale. De altfel, chiar si reprezentantii ANRE au recunoscut ca fara aportul SRE in sistemul energetic national pretul energiei ar urma sa creasca foarte mult”, se arata in comunicat.
Reprezentantii celor patru asociatii spun ca exista solutii, exista pasi ce pot fi facuti fara sa se declanseze un impact major catre consumatorul final. „Guvernul, ascunzandu-se sub imaginea de protector fata de consumatorul final omite sa vorbeasca de pierderile reale – bani la buget veniti din taxe reale – si potentiale – procese, dosare de arbitraj – cauzate de statusul actual al industriei, precum si de avantajele productiei de energie din surse regenerabile. Sectorul regenerabilelor nu loveste sub nici o forma in consumatorul final si nici nu doreste sa profite de pe urma acestuia. Este momentul ca si Guvernul sa renunte la justificarea actelor sale prin teama de reactie a aceluiasi consumator care -in ultima instanta – va suferi din pricina acestor actiuni iresponsabile, in esenta prin cresterea pretului real al energiei electrice. Este nevoie doar de bunavointa si de acceptarea faptului ca Romania are nevoie de energie regenerabila in securizarea unui mix energetic echilibrat”, mai precizeaza reprezentantii asociatiilor din industria regenerabilelor.