Fitch retrogradează ratingul de credit al SUA de la AAA la AA+ / Decizia, considerată bizară de specialişti
Ratingul de credit al guvernului american a fost retrogradat, ca urmare a îngrijorărilor legate de starea finanţelor ţării şi de gradul de îndatorare al acesteia, transmit BBC și news.ro.
Fitch, una dintre cele trei mari agenţii independente care evaluează solvabilitatea, a retrogradat ratingul de la AAA la AA+.
Fitch a transmis că a observat o „deteriorare constantă” a guvernanţei în ultimii 20 de ani.
Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a calificat retrogradarea drept „arbitrară”.
Aceasta s-a bazat pe „date învechite” din perioada 2018-2020, a spus ea.
Investitorii folosesc ratingurile de credit ca punct de referinţă pentru a judeca cât de riscant este să împrumute bani unui guvern. Statele Unite sunt considerate de obicei o investiţie foarte sigură datorită dimensiunii şi stabilităţii relative a economiei.
Cu toate acestea, în acest an a avut loc o nouă rundă de dispute politice pe tema împrumuturilor guvernamentale.
În iunie, guvernul a reuşit să ridice plafonul de îndatorare la 31,4 trilioane de dolari (24,6 trilioane de lire sterline), dar numai după o bătălie politică prelungită, care a ameninţat să împingă ţara la neplata datoriilor.
Când Congresul se va întoarce din vacanţa de vară, legislatorii vor trebui să depună eforturi pentru a ajunge la un acord privind bugetul pe anul viitor înainte de sfârşitul lunii septembrie, pentru a preveni o închidere a guvernului.
„Retrogradarea ratingului Statelor Unite reflectă deteriorarea fiscală aşteptată în următorii trei ani, o povară a datoriei publice generale ridicată şi în creştere şi erodarea guvernanţei” în raport cu omologii, a precizat Fitch într-un comunicat.
„În opinia Fitch, în ultimii 20 de ani a avut loc o deteriorare constantă a standardelor de guvernanţă, inclusiv în materie fiscală şi de datorie, în pofida acordului bipartizan din iunie de suspendare a limitei de îndatorare până în ianuarie 2025”, a precizat agenţia de rating.
Janet Yellen a declarat că nu este „cu fermitate” de acord cu decizia Fitch.
„Titlurile de Trezorerie rămân cel mai important activ sigur şi lichid din lume şi… economia americană este fundamental puternică”, a spus ea într-o declaraţie.
Momentul şi raţionamentul din spatele retrogradării a luat prin surprindere mulţi economişti.
Fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers a declarat că decizia Fitch este „bizară şi ineptă”, mai ales că economia americană „pare mai puternică decât se aştepta”, a spus el într-o postare pe Twitter, reţeaua cunoscută acum sub numele de X.
Mohamed El-Erian, consilierul economic şef al gigantului serviciilor financiare Allianz, a declarat că anunţul Fitch a fost „o mişcare ciudată”.
„Este mai probabil ca acest anunţ să fie respins decât să aibă un impact perturbator de durată asupra economiei şi pieţelor americane”, a postat el pe platforma de socializare Threads.
Fitch a mai transmis că se aşteaptă ca SUA să intre într-o uşoară recesiune în cursul acestui an.
Cu toate acestea, economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, a declarat că „cea mai mare ştire economică din ultimul an a fost succesul remarcabil al Americii de a reduce inflaţia fără a intra în recesiune”.